legislatiamuncii.ro
legislatiamuncii.ro cauta meniu

 

30% din cuantumul indemnizatiei de somaj dupa angajare. In ce conditii se acorda?

Legislatia Muncii
Legislatia Muncii
20 Mai 2025
20 Mai 2025
Legislatia Muncii
Legislatia Muncii
indemnizatie somajlegea 76/2002
30% din cuantumul indemnizatiei de somaj dupa angajare. In ce conditii se acorda?
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
Cuprins

Potrivit art. 72 alin. (1) din Legea 76/2002, persoanele care se angajeaza cu norma intreaga in perioada in care ar fi avut dreptul la indemnizatie de somaj si pierd acest drept ca urmare a angajarii, primesc o suma lunara din bugetul asigurarilor pentru somaj, echivalenta cu 30% din cuantumul indemnizatiei, pana la finalul perioadei de drept. 

In acest articol vom analiza in ce conditii si ce acte sunt necesare pentru a se acorda aceasta facilitate financiara persoanelor care se angajeaza in timpul perioadei de somaj. De asemenea, vom prezenta si un studiu de caz practic, care sa ajute la intelegerea aplicarii concrete a prevederilor legale.

Conditii acordare

Conditiile de acordare a facilitatii de 30% din cuantumul indemnizatiei de somaj sunt urmatoarele:

1. Persoana trebuie sa fie angajata cu norma intreaga, iar angajarea sa aiba loc in perioada in care ar fi avut dreptul la indemnizatie de somaj. De asemenea, incadrarea in munca sa fie pe perioada nedeterminata sau perioada determinata mai mare de 12 luni.

2. Persoana nu trebuie sa fi avut raporturi de munca sau de serviciu in ultimii 2 ani cu angajatorul actual. 

3. Salariatul nu trebuie sa fi avut suspendata indemnizatia de somaj datorita incadrarii in munca pe perioada determinata de cel mult 12 luni. 

4. In cazul in care inceteaza contractul cu primul angajator, persoana poate beneficia in continuare de facilitate daca se angajeaza, cu norma intreaga, la un alt angajator in termen de 30 de zile.

5. Persoana este obligata sa depuna lunar (pana la data de 15 a fiecarei luni) dovada ca a fost incadrat in munca in luna anterioara (ex: contract individual de munca activ). Documentul se depune la agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana sau a municipiului Bucuresti unde se afla in evidenta, fie personal, fie prin alte mijloace, precum: scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fax sau email. Daca beneficiarul nu prezinta dovada incadrarii in munca in termenul legal, plata se suspenda pana se depun documentele solicitate.

ATENTIE!
In situatia in care documentul este transmis in termen, conform legii, dar nu este lizibil, agentia pentru ocuparea fortei de munca (ANOFM) judeteana sau a municipiului Bucuresti solicita persoanei redepunerea acestuia in termen de 5 zile de la data primirii solicitarii. Daca persoana nu redepune documentul solicitat in acest termen de 5 zile, plata indemnizatiei respective va fi amanata si se va face in luna in care documentul lizibil este transmis.

Acte necesare pentru a beneficia de 30% din indemnizatia de somaj

Pentru a beneficia de 30% din indemnizatia de somaj, angajatul trebuie sa depuna la ANOFM urmatoarele documente:

  • Cerere tip
  • Contractul de munca sau decizie de numire, in copie
  • Document emis de angajator, din care sa rezulte ca in ultimii 2 ani acesta nu a mai fost in raporturi de munca sau de serviciu cu persoana respectiva
  • Adeverinta emisa de angajator din care sa rezulte ca de la data angajarii si pana la sfarsitul primei luni calendaristice de la angajare, persoana angajata a desfasurat activitate conform contractului individual de munca incheiat.

Evita amenzile de la controalele ITM pentru lipsa documentelor obligatorii conform legislatiei muncii!!

Comanda ACUM Contractul de Munca. 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege >>>

 

Model Cerere tip pentru a beneficia de 30% din indemnizatia de somaj

 

Modelul de cerere este cel din Anexa 10 la normele de aplicare a Legii nr.76/2002. Formularul poate fi descarcat si in format PDF>>>>

Catre
Agentia pentru ocuparea fortei de munca a judetului ........./municipiului Bucuresti

Subsemnatul/Subsemnata ................................... codul numeric personal ......................... beneficiar/beneficiara al/a indemnizatiei de somaj, la data incadrarii in munca, avand carnetul de evidenta nr. ...... solicit acordarea drepturilor prevazute la art.72 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, avand in vedere ca incepand cu data de ................... sunt angajat/angajata in baza actului*) nr. ............./.......................... la unitatea ....................................................... din localitatea .......................... in meseria/profesia.................................

Data Semnatura


.................. ................
____________
*) se va scrie numarul contractului individual de munca sau al deciziei de numire
ANEXA nr.10 la norme

[STUDIU DE CAZ] 30% din somaj si concediul medical

Intrebare:
Firma are un angajat din luna mai 2024, care vine din somaj, si in fiecare luna se elibereaza de catre firma o adeverinta pentru angajata, astfel incat aceasta sa primeasca cei 30% din indemnizatia de somaj pana la finalizarea perioadei initiale de somaj. Acum, in luna septembrie (inca nu are 6 luni lucrate la firma pentru vechime), se prezinta cu un concediu medical cod 9 pentru 5 zile. Avand in vedere ca nu are cele 6 luni de vechime, acest concediu medical nu se achita, ci doar serveste ca certificat pentru zile motivate de lipsa de la locul de munca.Pentru aceste zile se platesc contributii salariale? Firma are obligatia legala sa solicite de la angajata adeverinta pentru perioada in care a fost in somaj, iar in acest caz concediul medical se achita? Era obligatia angajatei sa se prezinte cu o adeverinta de la somaj pentru a dovedi perioada in care a fost in somaj si a primit indemnizatie conform legii? In cazul primirii adeverintei de somaj, perioada de somaj intra in cele 6 luni de stagiu de cotizare, adica pentru a se plati concediul medical? 

SOLUTIE aplicabila conform legislatiei in vigoare la data de 17 Sep 2024 

Potrivit art. 1 alin. (1) lit. C din OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, Persoanele asigurate pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate in sistemul de asigurari sociale de sanatate, denumite in continuare asigurati, au dreptul, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, pe perioada in care au domiciliul sau resedinta pe teritoriul Romaniei, la concedii medicale si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, daca:
(...)
C. beneficiaza de indemnizatie de somaj, potrivit legii.

Potrivit art. 7 din acelasi act normativ, Stagiul minim de asigurare pentru acordarea drepturilor prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d 1) este de 6 luni realizate in ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical.

La art. 2 alin. (1) lit. d) sunt urmatoarele prevederi:
(1) Concediile medicale si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, la care au dreptul asiguratii, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, sunt:
(...)
d) concedii medicale si indemnizatii pentru ingrijirea copilului bolnav;

Asadar, stagiul minim de asigurare pentru acordarea concediilor medicale si indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate pentru ingrijirea copilului bolnav (cod 09) este de 6 luni realizate in ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul medical.

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) din acelasi act normativ, Stagiul de asigurare in sistemul de asigurari sociale de sanatate, prevazut la art. 7, se constituie din insumarea perioadelor: (...) b) pentru care s-a achitat contributia pentru concedii si indemnizatii de catre angajator sau, dupa caz, de catre asigurat, respectiv de catre fondul de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale sau bugetul asigurarilor pentru somaj;.

In cazul prezentat, perioada cat salariata a beneficiat de indemnizatie de somaj, reprezinta perioada asimilata stagiului de cotizare.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (2), Pentru persoanele prevazute la art. 1 alin. (1) lit. C, baza de calcul al indemnizatiilor prevazute la art. 2 se determina ca medie a veniturilor brute lunare reprezentand indemnizatie de somaj, din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara lunar.

Asadar, in situatia in care la stabilirea celor 6 luni din care se constituie baza de calcul al indemnizatiei pentru ingrijirea copilului bolnav (cod 09) se utilizeaza perioadele asimilate stagiului de cotizare, spre exemplu, asa cum este cazul perioadei in care salariata a beneficiat de indemnizatie de somaj, veniturile care se iau in considerare sunt indemnizatia de somaj de care a beneficiat asigurata.

In cazul prezentat, pentru a putea stabili daca urmeaza sa plateasca indemnizatia de concediul medical, angajatorul verifica daca asiguratul are stagiul de cotizare indeplinit, prin solicitarea adeverintei pentru perioada in care salariata a beneficiat de indemnizatie de somaj.

Daca stagiul minim de asigurare nu este indeplinit, salariata nu beneficiaza de drepturile conditionate de realizarea acestuia, iar angajatorul nu poate plati indemnizatia intrucat salariata nu indeplineste conditia de stagiu de asigurare, iar certificatul medical ajuta doar la pontarea ca si absenta motivat.

Daca insa stagiul minim de asigurare este indeplinit, salariata beneficiaza de indemnizatie de concediu medical pentru care baza de calcul este compusa din salariu realizat la societate pentru perioada mai august (4 luni), iar pentru celelalte 2 luni (martie si aprilie) se iau in considerare veniturile brute lunare reprezentand indemnizatia de somaj.

NOUTATI din Legislatia muncii

Video – Conferinta Noul REGES online. Provocari pentru angajatori


 Ce probleme practice ridica trecerea pe REGES online?
 
Va invitam in data de 18 iunie sa participati la evenimentul Noul REGES online. Provocari pentru angajatori, in cadrul caruia lectorul
RENTROP & STRATON, reputat specialist in relatii de munca, va explica in detaliu implicatiile practice ale tranzitiei la REGES online,
cu accent pe procedura de urmat in diferite situatii concrete.
 
Atentie! Evenimentul este transmis LIVE!

...Vezi AICI detalii complete <<


 

 
Atentie!
Descarcati raportul GRATUIT
REGES Online. Modificarile din lege + Studii de Caz si Greseli frecvente

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016

 
Descarcati raportul GRATUIT
“REGES Online. Modificarile din lege + Studii de Caz si Greseli frecvente”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
a
NOU in CODUL MUNCII
Descarcati raportul
GRATUIT
"REGES Online. Modificarile din lege + Studii de Caz si Greseli frecvente"
Adauga mai jos adresa ta de email
si primesti Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]