Acordarea tichetelor de cresa se inscrie in solutiile adoptate pentru a reduce fluctuatia importanta de personal generata de concediile pentru cresterea copiilor. Putem considera acordarea tichetelor de cresa drept un stimul in reluarea activitatii, reprezentand la nivelul angajatului un venit neimpozabil.
Din punct de vedere al tratamentului la nivelul angajatorului, potrivit art. 21 lit. c) din Codul fiscal, si cheltuielile reprezentand tichetele de cresa sunt deductibile in masura in care se incadreaza in limita unei cote de pana la 2%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare. La nivelul persoanei fizice, tichetele de cresa acordate potrivit legii reprezinta venituri din salarii, impozabile, nemaifiind cuprinse printre veniturile neslariale si neimpozabile enumerate la art. 55 alin. (4) lit. a1) din Codul fiscal, urmare modificarii prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2010 aplicate incepand cu 1 iulie 2010.
Tichetele de cresa pot fi utilizate de catre salariati numai pentru achitarea taxelor la cresa unde este inscris copilul salariatului, in situatia in care nu beneficiaza de concediul si de indemnizatia acordate pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv de pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap. Tichetele de cresa pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la cresa unde este inscris copilul salariatului. Angajatorul distribuie salariatilor tichete de cresa lunar.
Valoarea sumei lunare indexate ce se acorda sub forma de tichete de cresa, stabilita potrivit prevederilor pct. 6.1 si 6.3 din Normele metodologice de aplicare a dispozitiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou si a tichetelor de cresa, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 1.317/2006 este:
- 370 lei, pentru semestrul I 2010, incepand cu luna februarie, in temeiul Ordinului ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 62 din 20 ianuarie 2010 privind stabilirea valorii sumei lunare indexate care se acorda sub forma de tichete de cresa pentru semestrul I 2010, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 56 din 25 ianuarie 2010;
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
- 370 lei, pentru semestrul II 2010, incepand cu luna august, potrivit Ordinului ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 566 din 12 iulie 2010, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 566 din 23 iulie 2011
- 370 de lei, pentru semestrul I 2011, incepand cu luna februarie, in temeiul Ordinului ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 159 din 27 ianuarie 2011, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011;
- 370 de lei, pentru semestrul II 2011, incepand cu luna octombrie, in temeiul Ordinului ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 2204 din 28 septembrie 2011, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 697 din 1 octombrie 2011.
Tichetele de cresa se acorda la cerere unuia dintre parinti sau altor persoane indreptatite, putand fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la cresa unde este inscris copilul salariatului. Tichetele de cresa acordate de angajatori pot fi utilizate de catre angajati numai la cresele la care au inscrisi copiii si cu care unitatile emitente au incheiate contracte de prestari de servicii.
Tichetele de cresa vor fi distribuite salariatilor lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, incredintat in vederea adoptiei sau dat in plasament, precum si pentru cei carora li s-a instituit tutela, cu exceptia celor dati in plasament la asistentul maternal profesionist si a celor pentru care s-a dispus masura plasamentului de urgenta, cu prezentarea documentelor justificative:
- cerere pentru acordarea tichetului de cresa;
- actul doveditor eliberat de cresa sau, dupa caz, unitatea educationala la care este inscris copilul;
- declaratie pe propria raspundere ca celalalt parinte sau, dupa caz, tutorele nu beneficiaza de tichete de cresa;
- declaratie pe propria raspundere ca celalalt parinte nu beneficiaza de concediul si indemnizatia care se acorda pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap, potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, cu modificarile si completarile ulterioare;
- livretul de familie eliberat potrivit Hotararii Guvernului nr. 495/1997 privind continutul, eliberarea si actualizarea livretului de familie, cu modificarile ulterioare. in situatia in care nu a fost eliberat livretul de familie, cererea va fi insotita de copia certificatului de nastere al copilului sau a extrasului de nastere. in cazul in care salariatul v-a prezentat extrasul de nastere, el va avea obligatia ca, in termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de nastere, sa va prezinte copia acestuia;
- alte elemente solicitate de angajator, potrivit Regulamentului intern, cum ar fi precizarea unitatii emitente a tichetelor de cresa, criteriile de selectie privind stabilirea salariatilor care primesc tichete, criterii si perioade pentru care salariatii nu primesc tichete de cresa.
In calitate de angajatori aveti obligatia sa organizati lunar o evidenta proprie cuprinzand situatia analitica a tichetelor acordate fiecarui salariat.
Pentru a fi valabil, un tichet de cresa trebuie sa aiba inscris numarul sub care a fost inseriat de unitatea emitenta. De asemenea, este obligatoriu ca pe tichet sa fie imprimate urmatoarele:
- denumirea si sediul societatii emitente;
- date care definesc angajatorul (denumire si sediu, numarul de inmatriculare la Oficiul Registrului Comertului, cod fiscal);
- valoarea nominala a tichetului in cifre si litere;
- perioada de valabilitate;
- spatiul pentru inscrierea numelui si prenumelui salariatului indreptatit sa utilizeze tichetul de cresa;
- spatiul destinat inscrierii datei si aplicarii stampilei unitatii la care a fost utilizat tichetul cadou;
- interdictia de a se primi rest in bani la tichetul de cresa.