Studiu de caz: Stabilirea cumulului de functii in cadrul aceleiasi societati

Orele suplimentare se platesc intotdeauna de catre angajator. Exista insa si o situatie prevazuta de lege prin art. 35 din noul Cod al muncii care mentioneaza ca "orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea".  Deoarece nu este specificat tipul de contract, unii angajatori aleg sa interpreteze aceasta dispozitie in moduri diferite. Astfel, acestia pot decide in unele situatii sa incheie mai multe contracte individuale de munca cu norma intreaga. Nu va fi insa aceasta strategie considerata o forma de evaziune fiscala deoarece nu se mai platesc ore suplimentare, ci se incheie inca un contract de munca pe alta functie?

Legea ofera salariatilor, prin art. 35 alin. (1) din Codul muncii, dreptul de a presta activitati la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea. Fac exceptie de la aceste prevederi situatiile in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii.

Astfel, Codul muncii reglementeaza dreptul salariatului de a munci la acelasi angajator in baza mai multor contracte individuale de munca. In temeiul CIM salariatul presteaza munca pentru care a fost angajat, respectiv munca specifica functiei/ocupatiei prevazute in respectivul CIM si ale carei atributii sunt stabilite in fisa postului. Intre angajator si salariat nu se poate incheia un alt contract individual pentru aceeasi functie/ocupatie pentru a se eluda prevederile legale referitoare la timpul de munca si timpul de odihna. Prin urmare, pot fi incheiate cu acelasi salariat doua contracte individuale de munca, insa, pentru functii diferite.

La stabilirea programului de lucru trebuie avut in vedere si dreptul salariatilor la repausul saptamanal consacrat de art. 137 din Codul muncii care stabileste urmatoarele reguli:
- repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica.
- in cazul in care repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern situatie, in care, salariatii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca;
- zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor. In acest caz, salariatii au dreptul la dublul sporului pentru munca suplimentara stabilit prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca ce nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.

In concluzie, legea nu poate considera cazul mentionat la inceput ca o metoda de evaziune fiscala dat fiind faptul ca fiecare contract individual de munca se va inregistra distinct in statul de salarii. Drepturile salariale cuvenite, impozitul, contributiile se vor calcula pentru fiecare contract. Astfel,  pentru salariatul care incheie mai multe contracte de munca cu acelasi angajator se va completa cate o inregistrare pentru fiecare contract incheiat cu angajatorul respectiv.