Daca pana nu demult romanii obisnuiau sa lucreze in acelasi loc toata viata, lucrurile s-au schimbat mult, in momentul de fata. Concret, un angajat roman din trei (31%) crede ca nu isi va putea pastra aceeasi slujba sau una similara pana la varsta de 60 de ani, cu 4% peste media Uniunii Europene (UE).
Aceste informatii au fost oferite de catre cel mai recent raport al Agentiei Europene de Securitate si Sanatate in Munca, analizat de o companie specializata in consultanta de
resurse umane, citat de
Agerpres.
Datele analizate releva faptul ca, in comparatie cu alte state, in Portugalia, doar 16% dintre angajati considera ca nu si-ar putea mentine acelasi parcurs in cariera pana la varsta de 60 de ani, in timp ce in Germania procentul este de 17%, iar in Italia de 21%.
La polul opus se afla Franta si Slovenia, unde 44% dintre francezi, respectiv 43% dintre sloveni, se vad in viitor intr-un alt loc de munca decat cel actual.
"Rapoartele arata o crestere a riscului de deteriorare a sanatatii mentale a angajatilor, iar efectele acestui fapt sunt foarte greu de masurat sau estimat. Pe de alta parte, din ce in ce mai multe organizatii includ in strategiile lor de HR planuri de transformare si adaptare la noile realitati, cu obiective clare, ce vizeaza retentia angajatilor talentati si productivi, reorganizarea pentru eficienta sporita si dezvoltarea de noi competente pentru a facilita adaptarea la schimbari. Ar fi ideal daca aceste companii, prin liderii lor, ar putea sa puna mai mare accent pe pregatirea mentala a echipelor", explica Sorin Roibu, managing partner in cadrul Arthur Hunt Romania.
Conform specialistilor, perceptia mediului de business de la inceputul anului s-a schimbat la jumatatea acestuia, de la stadiul de "revenire" de dupa pandemie la "precautie", respectiv de la "recrutare" s-a ajuns la "restructurare" sau de la "dezvoltare" la "stabilizare".
"Provocarile economice si sociale vor continua si in urmatoarele luni. Modificarile fiscale aduc schimbari importante in mai multe sectoare cheie din economie. In domeniul IT, s-ar putea observa, in 2024, o limitare a cresterii remuneratiilor sau a recrutarilor. De asemenea, sectorul real estate, dar si cel bancar, ar putea intampina dificultati din cauza unui eventual ritm mai incetinit al constructiilor civile, care ar putea aduce un acces limitat la credite. Transformari majore au loc, insa, si in mediul economic international, iar acest lucru ar putea aduce Romaniei oportunitati, prin relocarea operatiunilor unor organizatii europene sau globale in tara noastra, dar si prin dezvoltarea de noi afaceri, in special in sectorul de bunuri de consum, automotive si chiar si aeronautic, care ar avea un impact pozitiv asupra economiei nationale", precizeaza compania citata.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Somaj tehnic. Detalii, documentatie si proceduraIntrebare: Care sunt criteriile de a suspenda un numar de 20 angajati din 300 in baza somajului tehnic (art. 52 alin. (1) lit c)? Explic putin contextul:) Suntem o companie care gestioneaza deseurile industriale in cadrul (in curtea) fabricilor care produc diferite produse. Specific, avem o fabrica in sudul tarii care frecvent intrerupe activitatea 1-3 zile sau chiar mai mult uneori, iar angajatii nostri au venit cu plangeri ca ei vor in somaj tehnic ca asa face fabrica X cu angajatii lor. Pana in acest...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Angajare inginer de sistem in informatica. StudiiIntrebare: Putem angaja pe post de inginer sistem in informatica un absolvent al Facultatii de Matematica si Informatica cu studii de licenta in informatica si studii de masterat in medii virtuale-Universitatea de mate-info din cadrul Universitatii Ovidius din Constanta?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<