- Codul Muncii, art. 103 - art. 107.
- O.M.M.S.S. nr. 64/2003 pentru aprobarea modelului-cadrul al contractului individual de munca, publicat in M.O. nr. 139 din 4 martie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
Contractul invidual de munca cu timp partial presupune faptul ca salariatul lucreaza un numar de ore de lucru inferior numarului de ore normale de lucru ale unui salariat cu norma intreaga.
Salariatul cu fractiune de norma este salariatul al carui numar de ore normale de lucru, calculate saptamanal sau ca medie lunara, este inferior numarului de ore normale de lucru al unui salariat cu norma intreaga comparabil.
Asadar, salariatul cu fractiune de norma trebuie sa nu atinga limita de 40 de ore pe saptamana sau 170 de ore pe luna.
Legis Plus Legislatia Muncii
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
40 Modele de Regulament Intern
Exemple de CIM cu timp partial:
Salariatul lucreaza Luni – Vineri, cate 7 ore pe zi
Salariatul lucreaza de Luni pana Joi, cate 8 ore pe zi
Salariatul lucreaza doar in zilele de Luni ale saptamanii, cate 2 ore pe zi
Salariatul lucreaza o ora pe luna, in orice zi a lunii, dupa cum este nevoie
La fel ca orice contract individual de munca (CIM), si cel cu timp partial se incheie numai in forma scrisa.
CIM cu timp partial poate fi pe perioada determinata sau pe perioada nedeterminata.
>>>Ce elemente sunt cuprinse in CIM cu timp partial fata de un contract individual de munca cu norma intreaga:
Contractul individual de munca cu timp partial cuprinde, pe langa elementele prevazute la art. 17 alin. (3), urmatoarele:
a) durata muncii si repartizarea programului de lucru;
b) conditiile in care se poate modifica programul de lucru;
c) interdictia de a efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor acestora.
Art. 17. – (1) Anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea angajarii ori, dupa caz, salariatul, cu privire la clauzele esentiale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le modifice.
(2) Obligatia de informare a persoanei selectate in vederea angajarii sau a salariatului se considera indeplinita de catre angajator la momentul semnarii contractului individual de munca sau a actului aditional, dupa caz.
(3) Persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, va fi informata cu privire la cel putin urmatoarele elemente:
a) identitatea partilor;
b) locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri;
c) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;
d) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii ocupatiilor din Romania sau altor acte normative, precum si fisa postului, cu specificarea atributiilor postului;
e) criteriile de evaluare a activitatii profesionale a salariatului aplicabile la nivelul angajatorului;
f) riscurile specifice postului;
g) data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele;
h) in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;
i) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;
j) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;
k) salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;
l) durata normala a muncii, exprimata in ore/zi si ore/saptamana;
m) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;
n) durata perioadei de proba.
(4) Elementele din informarea prevazuta la alin. (3) trebuie sa se regaseasca si in continutul contractului individual de munca.
(5) Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3) in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege.
(6) La negocierea, incheierea sau modificarea contractului individual de munca, oricare dintre parti poate fi asistata de terti, conform propriei optiuni, cu respectarea prevederilor alin. (7).
(7) Cu privire la informatiile furnizate salariatului, prealabil incheierii contractului individual de munca, intre parti poate interveni un contract de confidentialitate.
Atentie! In cazul in care din cuprinsul contractului individual de munca cu timp partial sunt omise elementele urmatoare:
a) durata muncii si repartizarea programului de lucru;
b) conditiile in care se poate modifica programul de lucru;
c) interdictia de a efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor acestora.
... atunci se considera ca avem de-a face cu un CIM cu norma intreaga.
>>>Ce drepturi revin salariatului cu timp partial?
Salariatul incadrat cu contract de munca cu timp partial se bucura de drepturile salariatilor cu norma intreaga, in conditiile prevazute de lege si de contractele colective de munca aplicabile.
Drepturile salariale se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.
>>>Ce se intampla daca salariatul cu timp partial doreste sa treaca la un contract cu norma integrala?
Conform art. 107 din Codul Muncii, revine in obligatia angajatorului, ca atunci cand este posibil, sa fie luate in considerare cererile salariatilor de a se transfera fie de la un loc de munca cu norma intreaga la unul cu fractiune de norma, fie de la un loc de munca cu fractiune de norma la un loc de munca cu norma intreaga sau de a-si mari programul de lucru, in cazul in care apare aceasta oportunitate.
Mai mult, angajatorul trebuie sa informeze la timp angajatii daca exista locuri de munca in unitate, cu fractiune de norma sau cu norma intreaga. Este de ajuns un anunt afisat la sediul angajatorului iar copia se va transmite de indata sindicatului sau reprezentantilor salariatilor.
Angajatorul trebuie sa asigure, in masura in care este posibil, accesul la locuri de munca cu fractiune de norma la toate nivelurile.
>>>Cate zile de concediu de odihna primeste salariatul care lucreaza 4 ore pe zi, 5 zile pe saptamana?
Cu alte cuvinte, salariatul lucreaza jumatate din norma integrala. Va beneficia de jumatate din numarul de zile de concediu de odihna reglementat in Codul muncii (minim 20 de zile pe an) sau in CCM aplicabil la nivelul unitatii?
Atentie mare la faptul ca alin. (4) al art 145 din Codul muncii, republicat, potrivit caruia durata concediului anual de odihna pentru salariatii cu contract individual de munca (CIM) cu timp partial se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, a fost abrogat prin OUG 65/2005. In temeiul acestui articol stabilirea concediului de odihna al unui salariat cu CIM partial se facea in functie de norma de munca.
In prezent, concediul de odihna al salariatilor cu CIM cu timp partial nu se mai calculeaza proportional cu timpul efectiv lucrat, adica in functie de norma de munca. Asadar, salariatii au dreptul, oricare ar fi norma de lucru, la un concediu de odihna anual, astfel cum a fost negociat si stabilit in contractul individual de munca.
Atentie totusi si la faptul ca in acest moment exista o propunere de lege care ar putea aduce modificari in privinta acestui aspect. Se doreste ca zilele de CO sa se acorde din nou proportional cu norma de lucru efectuata, pentru corectitudine in raporturile de munca fata de angajatii cu norma intreaga si fata de cei incadrati cu timp partial. In acest moment, aceste prevederi se afla la stadiul de propuneri. Proiectul nu a fost aprobat si nu avem o lege oficiala care sa reglementeze acest aspect. Daca legea va deveni oficiala, atunci in viitor, pentru un CIM cu timp partial de 4 ore pe zi, se prea poate ca angajatorul sa acorde doar 10 zile de concediu de odihna.
In prezent, se acorda tot atatea zile de concediu de odihna cat se acorda si in cazul unui angajat cu norma intreaga.
>>>Cate zile de CO se cuvin angajatului cu CIM cu timp partial de 10 ore pe luna?
In mod concret, angajatul lucreaza cate 5 ore pe zi * 2 zile pe luna, adica 24 de zile pe an.
Salariatii vor beneficia efectiv de 20/ 21 de zile concediu de odihna pe an, in situatia in care lucreaza un an integral. Daca salariatul nostru lucreaza 24 de zile dintr-un, el va beneficia de 2 zile de concediu de odihna.
>>> Ce contributii sociale se platesc pentru CIM cu timp partial?
Si in cazul contractului cu timp partial, si in cazul contractului cu norma intreaga, avem aceleasi contributii sociale. Difera doar sumele virate, in functie de baza de calcul.
Surse: Codul Muncii
Memoratorul Legislatia Muncii, autor: Consilier Juridic Gabriela Dita
PortalCodulMuncii.ro