LEGISLATIAMUNCII.RO
In cazul in care un lucrator a incheiat mai multe contracte de munca cu acelasi angajator, perioada minima de repaus zilnic se aplica contractelor considerate in ansamblul lor, iar nu fiecaruia dintre contracte luate in considerare in mod separate.
Academia de Studii Economice din Bucuresti (România) (ASE) a beneficiat de o finantare europeana nerambursabila acordata de autoritatile române in scopul implementarii unui program operational sectorial de dezvoltare a resurselor umane intitulat „Performanta si excelenta in cercetarea postdoctorala in domeniul stiintelor economice din Romania”.
La 4 iunie 2018, Ministerul Educatiei Nationale (România) a stabilit in sarcina ASE o creanta bugetara in cuantum de 13 490,42 lei (RON) (aproximativ 2 800 de euro), aferenta unor costuri salariale pentru angajati ai echipei de implementare a proiectului. Sumele corespunzatoare acestor costuri au fost declarate neeligibile ca urmare a depasirii plafonului numarului de ore (13 ore) pe care acesti angajati pot sa le lucreze zilnic.
Astfel, in perioada cuprinsa intre luna octombrie a anului 2012 si luna ianuarie a anului 2013, experti angajati de ASE in temeiul unei pluralitati de contracte de munca ar fi cumulat, in anumite zile, orele lucrate aferente normei de baza, si anume 8 ore pe zi, cu orele lucrate in cadrul proiectului, precum si in cadrul altor proiecte sau activitati. Numarul total de ore lucrate pe zi ar fi depasit pentru acesti experti limita de 13 ore pe zi, prevazuta de instructiunile autoritatii de gestionare a proiectului.
Sesizat cu aceasta cauza, Tribunalul Bucuresti solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca, in cazul in care un lucrator a incheiat mai multe contracte de munca cu acelasi angajator, perioada minima de repaus zilnic prevazuta la articolul 3 din Directiva privind timpul de lucru se aplica acestor contracte considerate in ansamblul lor sau fiecaruia dintre contractele mentionate luate in considerare in mod separat.
Prin hotarârea pronuntata astazi, Curtea aminteste, in primul rând, ca dreptul fiecarui lucrator la o limitare a timpului maxim de lucru si la perioade de repaus, in special zilnic, constituie nu numai o norma a dreptului social al Uniunii care are o importanta deosebita, ci este de asemenea consacrat in mod expres in Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Consilier Codul Muncii
In aceasta privinta, Curtea observa ca Directiva privind timpul de lucru defineste notiunea de „timp de lucru” ca fiind orice perioada in care lucratorul se afla la locul de munca, la dispozitia angajatorului si isi exercita activitatea sau functiile. Aceasta impune statelor membre obligatia de a lua masurile necesare pentru ca „orice lucrator” sa beneficieze de o perioada minima de repaus de 11 ore consecutive in decursul unei perioade de 24 de ore.
Pe de alta parte, «perioad[a] de repaus» este definita ca orice perioada care nu este timp de lucru.
„Perioad[a] de repaus” si „timp[ul] de lucru” sunt, asadar, notiuni care se exclud reciproc si Directiva privind timpul de lucru nu prevede o categorie intermediara intre perioadele de lucru si cele de repaus.
Or, nu este posibil sa se indeplineasca cerinta Directivei privind timpul de lucru potrivit careia fiecare lucrator sa beneficieze zilnic de cel putin 11 ore de repaus consecutive, daca aceste perioade de repaus sunt examinate separat pentru fiecare contract incheiat intre respectivul lucrator si angajatorul sau.
Astfel, intr-o asemenea situatie, orele considerate ca reprezentând perioade de repaus in cadrul unui contract ar fi, dupa cum este cazul in cauza supusa analizei Curtii, susceptibile sa constituie timp de lucru in cadrul unui alt contract. Or, intrucat aceeasi perioada nu poate fi calificata in acelasi timp drept timp de lucru si perioada de repaus, rezulta ca contractele de munca incheiate de un lucrator cu angajatorul sau trebuie sa fie analizate impreuna.
Aceasta interpretare este de asemenea confirmata de obiectivul directivei, care este stabilirea unor cerinte minime destinate ameliorarii conditiilor de viata si de munca ale lucratorilor printr-o apropiere a reglementarilor nationale referitoare in special la timpul de lucru. Acest obiectiv urmareste sa garanteze o mai buna protectie a securitatii si a sanatatii lucratorilor, punand la dispozitia acestora perioade minime de repaus, in special zilnic.
Curtea apreciaza, asadar, ca, in cazul in care un lucrator a incheiat mai multe contracte de munca cu acelasi angajator, perioada minima de repaus zilnic se aplica acestor contracte considerate in ansamblul lor, iar nu fiecaruia dintre contractele mentionate luate in considerare in mod separat.
Sursa: Curia.europa.eu
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML
