Definitia timpului de lucru al lucratorului mobil:
timp de munca al lucratorului mobil - perioada de la inceputul pana la sfarsitul timpului de lucru, in cursul careia lucratorul mobil se afla la postul sau de lucru, la dispozitia angajatorului si in exercitiul functiilor sau activitatilor sale
Spre exemplu, avem situatia angajatilor pe posturi de prestare servicii la domiciliul clientilor. Un exemplu lamuritor este cel al profesionistilor care se ocupa de punerea in functiune a centralelor termice.
Se vor deplasa la domiciliul clientilor sau la sediul firmelor unde trebuie sa puna in functiune centralele sau sa le repare, sa le certifice autorizatia. Angajatii se deplaseaza la clienti cu autovehiculele firmei.
Timpul pe care il petrec executand lucrarile este in mod evident considerat timp de lucru. Insa la fel vom considera si timpul pe care soferii il petrec atunci cand conduc autovehiculul pentru a ajunge la clienti.
Portal Codul Muncii
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
250 Modele Fise de Post
Asadar, tinem cont de faptul ca pe o perioada de 4 luni, media orelor lucrate nu trebuie sa depaseasca 48 de ore maximum.
Soferul care se deplaseaza la client nu este considerat a fi in delegatie. Il consideram un angajat mobil.
Asa cum precizeaza art. 4 alin. (1) din HG 38/2008 privind organizarea timpului de munca al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier, in cursul unei saptamani, timpul total de lucru al persoanelor care efectueaza activitati mobile de transport rutier poate fi de maxim 48 de ore.
Tinem cont de faptul ca acest act normativ defineste timpul de munca al lucratorului mobil ca fiind perioada de la inceputul pana la sfarsitul timpului de lucru, in cursul careia lucratorul mobil se afla la postul sau de lucru, la dispozitia angajatorului si in exercitiul functiilor sau activitatilor sale.
Concret, consideram timp de lucru al angajatului mobil perioadele urmatoare:
- perioada dedicata tuturor activitatilor de transport rutier. Aceste activitati sunt, in mod principal, urmatoarele:
(i) conducerea autovehiculului;
(ii) incarcarea si descarcarea;
(iii) ajutorul acordat pasagerilor la urcarea si coborarea din vehicul;
(iv) curatenia si intretinerea tehnica;
(v) toate celelalte activitati vizand asigurarea sigurantei vehiculului, a incarcaturii sale si a pasagerilor sau indeplinirea obligatiilor legale ori de reglementare direct legate de operatiunea de transport aflata in desfasurare, inclusiv supravegherea incarcarii si descarcarii, formalitatile administrative legate de politie, vama, serviciul de imigrare etc.;
- perioadele de timp in care lucratorul mobil nu poate dispune liber de timpul sau si i se cere sa fie la postul sau de lucru, gata sa intreprinda activitatea sa normala, indeplinind anumite sarcini asociate serviciului, in special in timpul perioadelor cand asteapta sa se faca incarcarea sau descarcarea, daca durata previzibila a acestora nu este cunoscuta dinainte, si anume fie inaintea plecarii, fie chiar inaintea inceperii efective a perioadei in cauza, fie in conditiile generale negociate intre partenerii sociali.
"Persoanele care efectueaza activitati mobile de transport rutier pot lucra cel mult 6 ore consecutive fara pauza.
Timpul de lucru va fi intrerupt de pauze de cel putin 30 de minute daca timpul total de lucru este de 6 pana la 9 ore si, respectiv, de cel putin 45 de minute daca timpul total de lucru depaseste 9 ore.
Pauzele pot fi impartite in perioade de minimum 15 minute fiecare (art. 5).
Timpul de munca zilnic nu va depasi 10 ore intr-un interval de 24 de ore daca lucratorul mobil/conducatorul auto independent efectueaza munca de noapte (art. 7).", precizeaza Consilier Juridic Rodica Mantescu pentru PortalCodulMuncii.ro.
Cateva reguli importante:
1. Atunci cand durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa si la alte pauze, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.
2. Tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de o pauza de masa de cel putin 30 de minute, in cazul in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 4 ore si jumatate.
3. Tinerii cu varsta pana in 18 ani nu vor efectua munca de noapte si nici ore suplimentare.
4. Intre 2 zile de lucru, orice angajat are dreptul la perioada de repaus de minim 12 ore consecutive. Exceptie de la aceasta regula se face atunci cand discutam despre munca in schimburi. In aceasta situatie discutam despre repaus de minim 8 ore intre schimburi.
5. Daca repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. Dar repausul saptamanal se acorda intotdeauna si fara exceptie in 2 zile consecutive (48 de ore consecutive).
6. Salariatii de noapte beneficiaza:
a) fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza;
b) fie de un spor pentru munca prestata in timpul noptii de 25% din salariul de baza, daca timpul astfel lucrat reprezinta cel putin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
7. Dupa un program de 12 ore salariatul va beneficia de o perioada de repaus de 24 de ore.
8. Constituie contraventie nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptamanal si se sanctioneaza cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei.