Legea nr. 172/2020 pentru modificarea si completarea Legii nr. 16/2017 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 736 din 13 august 2020.
Odata cu noua lege au fost modificate mai multe definitii (salariat detasat de pe teritoriul Romaniei, indemnizatie specifica detasarii transnationale, sanctiune financiara administrativa, intreprindere utilizatoare, cooperare administrativa), iar altele au fost introduse (remuneratia aplicabila pe teritoriul Romaniei, remuneratia aplicabila pe teritoriul unui stat membru al UE, altul decat Romania sau pe teritoriul Confederatiei Elvetiene).
Iata unele dintre cele mai importante modificari:
7. La articolul 6, dupa litera g) se introduc doua noi litere, lit. h) si i):
Art. 6 – Salariatii detasati pe teritoriul Romaniei in cadrul prestarii de servicii transnationale beneficiaza, indiferent de legea aplicabila raportului de munca, de conditiile de munca prevazute de legislatia romana si/sau de contractul colectiv de munca incheiat la nivel sectorial, cu aplicabilitate extinsa la intreg sectorul de activitate, conform prevederilor legale, cu privire la:
"h) conditiile privind cazarea salariatilor, atunci cand sunt oferite de angajator salariatilor trimisi sa exercite temporar lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu la un alt loc de munca decat locul lor de munca obisnuit;
i) indemnizatiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare si masa pentru salariatii obligati din ratiuni profesionale sa calatoreasca catre si de la locul lor de munca obisnuit din Romania sau in cazul in care acestia sunt trimisi temporar de angajatorul lor de la locul lor de munca obisnuit din Romania la un alt loc de munca, in conformitate cu legislatia nationala sau contractul colectiv de munca aplicabil.”
8. La articolul 6, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu urmatorul cuprins:
"(2) Prevederile alin. (1) lit. i) se aplica exclusiv cheltuielilor de transport, cazare si masa suportate de salariatii detasati pe teritoriul Romaniei atunci cand acestia sunt obligati sa calatoreasca catre si de la locul lor de munca obisnuit sau in cazul in care acestia sunt trimisi temporar de angajatorul lor de la locul lor de munca obisnuit la un alt loc de munca pe teritoriul Romaniei, in conformitate cu legislatia nationala si/sau contractul colectiv de munca aplicabil."
15. Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 11. – (1) Indemnizatia specifica detasarii transnationale este considerata parte a remuneratiei, cu exceptia cheltuielilor generate de detasare, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. g).
(2) Angajatorul, fara a aduce atingere art. 6 lit. i), ramburseaza salariatilor detasati cheltuielile generate de detasare in conformitate cu legislatia nationala aplicabila raportului de munca.”
17. Articolul 12 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 12. – (1) in situatia in care legislatia sau/si contractele colective aplicabile salariatilor detasati in statul membru sau Confederatia Elvetiana, in care este stabilita intreprinderea prevazuta la art. 3 lit. a) prevede conditii de munca mai favorabile, se aplica reglementarile respective.
(2) in situatia in care legislatia si contractele colective de munca aplicabile din Romania prevad conditii de munca mai favorabile decat conditiile prevazute in legislatia sau practica statului membru sau a Confederatiei Elvetiene, pe teritoriul caruia/careia sunt detasati lucratorii romani, are prioritate legislatia romana."
20. La articolul 24 alineatul (2), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"a) obligatia de a transmite inspectoratului teritorial de munca in a carui raza teritoriala urmeaza sa se desfasoare activitatea o declaratie in limba romana privind detasarea salariatilor proprii, cel tarziu anterior inceperii activitatii salariatilor detasati, care sa contina informatiile relevante necesare pentru a permite controale faptice la locul de munca."
24. Articolul 48 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 48. – (1) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 3.000 lei la 100.000 lei incalcarea dispozitiilor art. 26 alin. (7).
(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 6.000 lei la 10.000 lei incalcarea de catre intreprinderea utilizatoare a obligatiei de informare prevazuta la art. 5^1 alin. (2).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei incalcarea de catre intreprinderea utilizatoare a obligatiei de informare prevazuta la art. 6^2 alin. (2).
(4) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei incalcarea obligatiei de informare prevazuta la art. 11^3 alin. (1)."
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Abonament pentru utilizarea facilitatilor sportive. Tratament fiscal in anul 2025Intrebare: Conform art. 76 lit. h) contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale caror activitati sunt incadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum si contravaloarea abonamentelor, oferite de acelasi furnizor care actioneaza in nume propriu sau in calitate de intermediar, ce includ atat servicii medicale, cat si dreptul de a utiliza facilitatile...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Indemnizatie pentru folosirea masinii personale. Tratament fiscalIntrebare: Va rugam sa ne precizati ce obligatii fiscale are angajatul si angajatorul in urmatoarea situatie: Angajatorul doreste sa acorde o indemnizatie salariatilor care folosesc masina proprie in interes de servici (agenti de vanzari). Ce document se incheie cu acesta?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<