Ne referim evident la zilele de sarbatoare religioasa. Dupa cum bine stim, zilele de sarbatoare difera, de la un cult la altul. Cum se procedeaza in cazul in care ai angajati catolici, care nu serbeaza Pastele odata cu angajatii ortodocsi?
Dar care este documentul justificativ privind apartenenta la un cult religios? Este nevoie de un astfel de document?
Daca privim catre art. 139 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, aflam ca zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:
- 1 si 2 ianuarie;
- prima si a doua zi de Pasti;
- 1 mai;
40 Modele de Regulament Intern
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
- prima si a doua zi de Rusalii;
- Adormirea Maicii Domnului;
- 1 decembrie;
- 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei;
- prima si a doua zi de Craciun;
- doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
Asa cum bine stim, zilele de Paste, Rusaliile si zilele de Craciun se serbeaza si in cultul ortodox, la fel ca si in cel catolic. Cu toate acestea, zilele pot fi diferite.
La o prima opinie, consideram ca angajatii ortodocsi trebuie sa aiba liber in zilele lor de sarbatoare religioasa iar angajatii altui cult religios trebuie sa aiba liber in propriile lor zile aferente. Si totusi, nu asa se procedeaza.
Angajatii catolici, spre exemplu, vor primi 2 zile libere de Pastele ortodox si inca 2 zile pentru Pastele catolic.
"Opinia ITM Bucuresti este ca «legiuitorul nu face distinctie cu privire la cultele religioase crestine, iar potrivit legilor de drept, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga». Totodata, aceeasi institutie scrie ca «unei formulari generale a textului legal trebuie sa-i corespunda o aplicare a sa tot generala, fara a introduce distinctii pe care legea nu le contine, iar angajatii de alte religii vor beneficia de zile libere platite in mod cumulativ si alternativ, in functie de data calendaristica a fiecarei sarbatori»", a declarat pentru Avocatnet Raluca Dinica, director operational Smartree Romania.
Asadar vom tine cont de sarbatorile religioase ale angajatilor ce apartin de alt cult religios si vom acorda zilele libere in consecinta.
Cat despre documentul justificativ, va pot spune de la bun inceput ca nu este nevoie de asa ceva. Putem fi ortodocsi sau catolici fara sa aducem adeverinta de la preot. Ce conteaza este ca respectivul cult religios de care apartin angajatii nostri sa fie recunoscut de lege.
Sa aveti succes in tot ce faceti!