Ce se intampla in situatia in care nu a fost indeplinita obligatia informarii? Regulamentul intern se va putea aplica? Va fi valabil sau nul?
Raspunsul specialistului:
"Aici raspunsul este diferit fata de cazul neindeplinirii procedurii consultarii. Regulamentul intern in sine nu va fi anulat, dar prevederile acestuia nu vor putea fi invocate impotriva unui salariat cu privire la care nu se poate face dovada informarii.
Altfel spus, regulamentul intern, desi valabil in sine, nu va fi de nici un folos daca nu se poate proba aducerea lui la cunostinta salariatilor.
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
40 Modele de Regulament Intern
Medicina muncii un aliat al angajatorului
Daca informarea s-a facut numai in raport cu o parte dintre salariati (de exemplu, in raport cu cei deja incadrati in unitate la data adoptarii regulamentului intern) si nu in raport de toti salariatii, prevederile lui vor putea fi invocate numai fata de salariatii care au fost informati.
1. Regulamentul intern este, pana la urma, un act obligatoriu? Da sau nu?
2. Ce clauze nu trebuie sa lipseasca din Regulamentul intern?
3. Ce clauze sunt complet interzise in Regulamentul intern?
Exemplu:
Regulamentul intern a unei societati prevede in art. 34:
„Constituie abatere disciplinara desfasurarea de activitati de servire a clientilor in absenta uniformei de lucru”. Toti salariati cunosc si respecta aceasta prevedere. Totusi, la un moment dat, salariata D opteaza pentru a servi clientul in hainele cu care a venit de acasa.
Angajatorul sanctioneaza salariata D pentru savarsirea unei abateri disciplinare. Totusi, salariata D castiga in instanta, solicitand anularea sanctiunii disciplinare aplicate, pentru motivul ca angajatorul nu a putut face dovada informarii salariatei D cu privire la prevederile regulamentului intern.
Imprejurarea ca toti ceilalti salariati, si chiar salariata D insasi, respectau aceasta prevedere zi de zi nu este considerata de catre instanta o proba suficienta a cunoasterii prevederilor art. 34 si, deci sanctiunea disciplinara aplicata este anulata.
Cu toate acestea, instanta nu se poate pronunta si asupra valabilitatii Regulamentului intern. Daca un alt salariat va fi sanctionat disciplinar pentru savarsirea aceleiasi sanctiuni disciplinare, este posibil ca, in viitor, sanctiunea sa fie considerata valabila, atata timp cat se va putea dovedi informarea respectivului.