Atentie! Beneficiaza de scutire de la impozitul de 16% doar contribuabilii cu pensii de peste 1.050 de lei, iar contributiile la Sanatate vor fi suportate de stat.
Acestea sunt prevederile proiectului legislativ adoptat marti de senatori, care abroga articolul 100 din Codul fiscal, referitor la stabilirea venitului impozabil lunar din pensii.
Pana acum, legislatia in vigoare prevedea ca "venitul impozabil lunar din pensii se stabileste prin deducerea din venitul din pensie, in ordine, a urmatoarelor elemente: contributia individuala de asigurari sociale de sanatate datorata potrivit legii; suma neimpozabila lunara de 1.050 lei".
Acum, senatorii au decis ca persoanele care primesc pensii de peste 1.050 de lei sa fie scutiti de impozit, iar contributia de asigurari sociale de sanatate sa fie platita de stat.
"Impozitul pe pensie a fost introdus de domnul Isarescu in 2000, trebuie sa scapam de el pentru ca pensia nu este un venit, ci este un drept pentru care pensionarul a cotizat, iar taxa aceea – CASS-ul a introdus-o domnul Boc pentru ca era criza si, vezi doamne, nu erau bani. Trebuie sa revenim in limitele absolut legale si constitutionale, pensia trebuie sa ramana curata", a declarat senatorul Cristiana Anghel.
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
De asemenea, liderul senatorilor social democrati a aratat ca nu este normal ca pensia sa fie impozitata, aceasta fiind un drept castigat de contribuabili.
"De ce trebuie impozitata pensia, este un drept castigat. (...) Dumneavoastra sunteti calati pe taieri si fereasca-ne Dumnezeu ca din ianuarie sa aveti macar o minina sansa sa guvernati aceasta tara pentru ca stim ce va urma si stim cum reglati dumneavoastra de obicei conturile cu Romania – taind. Ei bine, n-o sa va lasam sa faceti lucrul acesta si vom vota aceasta lege pe care o asteapta atat de multa lume", a declarat liderul senatorilor social democrati, Mihai Fifor.
Atentie! Senatul este prima camera sesizata, iar Camera Deputatilor este for decizional.