Editorial, 16.10.2008 - Gabriela Chirazof
Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca sunt alesi de catre si dintre lucratorii din unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare si functionare, pentru a-i reprezenta pe lucratori in ceea ce priveste problemele referitoare la protectia securitatii si sanatatii in munca a acestora.
Numarul lor va fi stabilit prin contractul colectiv de munca, regulamentul intern sau regulamentul de organizare si functionare, in functie de numarul total al lucratorilor din unitate.
In orice caz, numarul acestor reprezentanti nu poate fi mai mic decat:
- de la 50 la 100 de lucratori - 2 reprezentanti;
- de la 101 la 500 de lucratori - 3 reprezentanti;
- de la 501 la 1.000 de lucratori - 4 reprezentanti;
- de la 1.001 la 2.000 de lucratori - 5 reprezentanti;
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Legis Plus Legislatia Muncii
Noua lege a pensiilor Ghid practic
- de la 2.001 la 3.000 de lucratori - 6 reprezentanti;
- de la 3.001 la 4.000 de lucratori - 7 reprezentanti;
- peste 4.000 de lucratori - 8 reprezentanti.
Lucratorii comunica in scris angajatorului numarul si numele reprezentantilor lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Poate fi reprezentant al lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in munca persoana care indeplineste cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, corespunzatoare cel putin nivelului de baza, conform Normei metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 aprobata prin H.G. nr. 1425/2006.
Reprezentantii lucratorilor au dreptul la instruire corespunzatoare, instruire care trebuie sa se efectueze in timpul programului de lucru, fie in interiorul, fie in afara unitatii si care nu poate fi realizata pe cheltuiala lor.
Reprezentantii lucratorilor pot desfasura urmatoarele activitati:
- colaboreaza cu angajatorul pentru imbunatatirea conditiilor de securitate si sanatate in munca;
- insotesc echipa/persoana care efectueaza evaluarea riscurilor;
- ajuta lucratorii sa constientizeze necesitatea aplicarii masurilor de securitate si sanatate in munca;
- aduc la cunostinta angajatorului sau comitetului de securitate si sanatate in munca propunerile lucratorilor referitoare la imbunatatirea conditiilor de munca;
- urmaresc realizarea masurilor din planul de prevenire si protectie;
- informeaza autoritatile competente asupra nerespectarii prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Atentie!
In calitate de angajator aveti obligatia de a acorda reprezentantilor lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor un timp adecvat, fara diminuarea drepturilor salariale, si sa le furnizati mijloacele necesare pentru a-si putea exercita drepturile si atributiile in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
___________________________________________________________________
Vrei mai multe informatii despre reprezentantii lucratorilor? Acum le gasesti pe CD-ul "Ghid practic de protectia muncii".
___________________________________________________________________