Lista codurilor de concediu medical si procentele indemnizatiilor in 2026
Conform OUG nr. 158/2005, persoanele asigurate au dreptul la mai multe categorii de concedii medicale si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate. Acestea includ concediile pentru incapacitate temporara de munca, provocata de boli obisnuite sau accidente in afara muncii, concediile pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca, concediile de maternitate, cele pentru ingrijirea copilului bolnav, concediile pentru ingrijirea pacientului cu afectiuni oncologice si concediile de risc maternal.
Cuantumul indemnizatiei se stabileste prin aplicarea unui procent asupra bazei de calcul, conform art. 10 din OUG nr. 158/2005. Pentru salariati, baza de calcul reprezinta media veniturilor brute lunare realizate in ultimele 6 luni din cele 12 luni care constituie stagiul de asigurare, in limita a 12 salarii minime brute pe tara, lunar. In calcul intra veniturile pentru care se datoreaza contributia asiguratorie pentru munca, potrivit legii. Pentru alte categorii de asigurati exista reguli specifice de calcul.
Lista codurilor de concediu medical si procentele indemnizatiilor in 2026
Potrivit Ordinului MS/CNAS nr. 1.192/745/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, codurile de indemnizatie si procentele corespunzatoare sunt urmatoarele:
| 01 | Boala obisnuita | 55%, 65% sau 75% |
| 02 | Accident in timpul deplasarii la sau de la locul de munca | 80% sau 100% |
| 03 | Accident de munca | 80% sau 100% |
| 04 | Boala profesionala | 80% sau 100% |
| 05 | Boala infectocontagioasa din grupa A | 100% |
| 51 | Boala infectocontagioasa pentru care s-a instituit izolarea | 100% |
| 06 | Urgenta medicochirurgicala | 100% |
| 07 | Carantina | 100% |
| 08 | Sarcina si lauzie | 85% |
| 09 | Ingrijirea copilului bolnav pana la 12 ani sau a copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la 18 ani | 85% |
| 91 | Ingrijirea copilului cu afectiuni grave, pana la 18 ani | 85% |
| 92 | Supravegherea si ingrijirea copilului pana la 18 ani, pentru care s-a dispus carantina sau izolarea | 100%
| 10 | Reducerea cu o patrime a duratei normale de lucru | Maximum 25% din baza de calcul |
| 11 | Trecerea temporara in alta munca | Maximum 25% din baza de calcul |
| 12 | Tuberculoza | 100% |
| 13 | Boala cardiovasculara | 75% |
| 14 | Neoplazii, SIDA | 100% |
| 15 | Risc maternal | 75% |
| 16 | Anumite tipuri de arsuri, inclusiv perioada de recuperare | 100% |
| 17 | Ingrijirea pacientului cu afectiuni oncologice | 85% |
Pentru codurile 02, 03 si 04, indemnizatia este, de regula, de 80% din baza de calcul, dar poate ajunge la 100% in situatiile prevazute de legislatia privind accidentele de munca si bolile profesionale, inclusiv in cazul urgentelor medicochirurgicale.
In cazul codului 01, procentul indemnizatiei depinde de durata episodului de boala, potrivit regulilor aplicabile din 1 august 2025. Astfel, indemnizatia reprezinta 55% din baza de calcul pentru episoadele de pana la 7 zile, 65% pentru cele cu durata intre 8 si 14 zile si 75% pentru episoadele de peste 15 zile, potrivit formularii art. 17 din OUG nr. 158/2005. Pentru un episod de exact 15 zile, formularea legala necesita clarificarea incadrarii inainte de efectuarea calculului.
Concedii medicale 2026. Prima zi nu se mai plateste in toate situatiile
O modificare importanta a intervenit la 1 februarie 2026, prin OUG nr. 91/2025. Potrivit acesteia, pentru certificatele de concediu medical eliberate in perioada 1 februarie 2026 pana la 31 decembrie 2027, indemnizatia se diminueaza cu o zi, cu respectarea exceptiilor legale.
Concret, in situatiile in care se aplica aceasta masura, prima zi lucratoare de concediu medical nu este indemnizata, insa ramane inclusa in durata concediului acordat de medic. Pentru concediile de incapacitate temporara de munca suportate initial de angajator, acesta plateste indemnizatia din a doua zi pana in a sasea zi de incapacitate temporara de munca, iar ulterior plata se suporta din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, in conditiile legii.
Legea nr. 64/2026 a introdus insa o serie de exceptii, aplicabile de la 1 iunie 2026. Astfel, diminuarea cu o zi nu se aplica pentru concediile de maternitate (cod 08), concediile de risc maternal (cod 15), concediile pentru ingrijirea pacientilor cu afectiuni oncologice (cod 17), concediile medicale acordate bolnavilor inclusi in programele nationale de sanatate si certificatele eliberate pentru pacientii care beneficiaza de servicii medicale in regim de spitalizare.
O alta prevedere importanta priveste prelungirea concediului medical. Daca salariatul primeste mai multe certificate medicale fara intrerupere, pentru acelasi episod de boala sau pentru complicatiile acestuia, indemnizatia se diminueaza cu o singura zi, indiferent de numarul certificatelor eliberate. De exemplu, daca un angajat primeste initial 5 zile de concediu medical, urmate de o prelungire de inca 10 zile pentru aceeasi afectiune, diminuarea nu se aplica separat pentru fiecare certificat.
Prin urmare, la calcularea indemnizatiei in 2026, angajatorii trebuie sa verifice atat codul concediului medical si procentul corespunzator, cat si numarul zilelor indemnizate, eventualele prelungiri si exceptiile prevazute de legislatia in vigoare. Un concediu medical cu indemnizatie de 100% nu inseamna automat ca toate zilele lucratoare sunt platite, daca acesta intra sub incidenta regulii de diminuare cu o zi.
Inregistrarea concediilor medicale in REGES
Suspendarea contractului de munca in cazul concediului medical trebuie inregistrata in REGES Online in termen de 3 zile lucratoare de la data inregistrarii acestuia la angajator.
Datele ce trebuie introduse in registrul salariatilor sunt:
- Data emiterii certificatului medical
- Perioada de durata a concediului
- Numarul certificatelor medicale succesive
- Codul de diagnostic
REGES Online - Ghid Practic de utilizare
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Fise de post - 50 modele actualizate conform Legii Transparentei Salariale
IMPORTANT! Neinregistrarea concediului medical in termenul legal in REGES atrage sanctiuni contraventionale cuprinse intre 3.000 si 5.000 lei pentru fiecare caz de suspendare omis.
Cunosti legislatia actuala privind concediile? Comanda ACUM - 17 tipuri de concedii. Regim juridic si fiscal pentru a fi protejat 100% in cazul unui control ITM! Afla TOTUL despre gestionarea corecta a oricarui tip de concediu -click AICI!!!
Codurile de indemnizatie pentru concediile medicale initiale
Conform art. 10^1 din Normele de aplicare a OUG 158/2005, concediile medicale pentru incapacitate temporara de munca (codul de indemnizatie 01) se acorda obligatoriu in etape. Acest lucru presupune eliberarea concediului pentru perioade mai scurte, urmate de reevaluarea starii de sanatate inainte de prelungire.
In prima etapa, concediul medical poate fi acordat de medicul de familie pentru maximum 4 zile calendaristice, iar de medicul specialist din ambulatoriu pentru maximum 15 zile calendaristice. Daca starea pacientului nu se amelioreaza, concediul poate fi prelungit – pana la 7 zile suplimentare de medicul de familie sau pana la 30 de zile suplimentare de medicul specialist, in functie de rezultatele analizelor si de evolutia bolii.
Pe parcurs, medicul poate ajusta planul de urmarire a evolutiei bolii, iar daca pacientul nu se prezinta la evaluare sau daca sanatatea sa se imbunatateste, acordarea concediului medical inceteaza.
Asadar, de la acordarea in etape sunt EXCLUSE concediile medicale acordate pentru alte cauze decat incapacitate temporara de munca, si anume:
- maternitate (cod 08)
- ingrijirea copilului bolnav (cod 09)
- risc maternal(cod 15)
- carantina (cod 07)
- ingrijire copil bolnav cu afectiuni grave, in varsta de pana la 16 ani (cod 91)
- urgentele medico-chirurgicale (cod 06),
- bolile infectocontagioase din grupa A (cod 05)
- bolile infectocontagioase pentru care se impune masura izolarii (cod 51)
- neoplazii si SIDA (cod 14)
- bolile cardiovasculare (cod 13)
- tuberculoza (cod 12)
- concediile medicale pentru accident de munca nu se acorda in etape (cod 02, 03, 04).
ATENTIE!
Conform prevederilor Ordinului 745/2020, certificatul de concediu medical eliberat nu trebuie sa depaseasca luna in curs. In cazul in care durata concediului medical acordat asiguratului pentru aceeasi afectiune depaseste luna in curs, pentru diferenta de zile se va elibera un nou certificat de concediu medical, cu indicativul „In continuare“.

LEGISLATIAMUNCII.RO



