Pentru a lamuri mai multe aspecte legate de pensia anticipata, ne propunem astazi sa aducem unele clarificari care includ si exemple concrete din domeniul muncii.
Astfel, mentionam ca, in principal, pensia anticipata se cuvine:
- cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare,
- persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel putin 8 ani mai mare decat stagiul complet de cotizare prevazut de prezenta lege.
Stagiul complet de cotizare este cel prevazut in anexa nr. 5 sau, dupa caz, in anexa nr. 6 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (vezi anexa nr. 1 si anexa nr. 2).
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Exemplu
O pesoana nascuta in data de 20.04.1955, cu un stagiu de cotizare de 34 de ani poate beneficia de pensie anticipata?
Pentru persoanele de sex feminin nascute in luna aprilie a anului 1955 data iesirii la pensie este in luna mai a anului 2015 la implinirea varstei de 60 de ani si 1 luna.
Asadar, din punct de vedere al varstei, o persoana de sex feminin nascuta in anul 1955 luna mai se poate pensiona anticipat la implinirea varstei de 55 de ani si 1 luna. insa, pentru acordarea pensiei anticipate este necesar un stagiu de cotizare cu cel putin 8 ani mai mare decat stagiul complet de cotizare. Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Atingerea acestui stagiu se realizeaza prin cresterea stagiului complet de cotizare, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 5.
Potrivit acestei anexe, pentru persoanele de sex feminin nascute in luna aprilie a anului 1955, stagiul complet de cotizare este de 30 de ani si 1 luna.
In consecinta, pentru a beneficia de pensie anticipata, persoana de sex feminin nascuta in luna aprilie 1955 trebuie sa aiba un stagiu de cotizare de 38 de ani si 1 luna.
In situatia expusa, desi conditia varstei este indeplinita, nu este indeplinita conditia stagiului complet de cotizare. Daca conditia stagiului de cotizare necesar pentru dobandirea pensiei anticipate nu este indeplinita, dar persoana a realizat stagiul complet de cotizare, incepand cu implinirea varstei de 55 de ani si 1 luna, poate beneficia de pensie anticipata partial.
Conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 pensia anticipata partial se cuvine, cu cel mult 5 ani inaintea implinirii varstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum si celor care au depasit stagiul complet de cotizare cu pana la 8 ani.
In concluzie, persoanele de sex feminin nascute in luna aprilie a anului 1955 vor putea beneficia de pensie anticipata partial la implinirea varstei de 55 de ani si 1 luna daca au realizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani si 1 luna.
La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordarii pensiei anticipate nu se iau in considerare perioadele asimilate necontributive, respectiv:
- perioada in care o persoana a beneficiat de pensie de invaliditate;
- perioada in care o persoana a urmat cursurile de zi ale invatamantului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normala a studiilor respective, cu conditia absolvirii acestora cu diploma;
- perioada in care o persoana a satisfacut serviciul militar ca militar in termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilita, a fost concentrat, mobilizat sau in prizonierat;
- perioada in care o persoana a beneficiat, in perioada 1 aprilie 2001 - 1 ianuarie 2006 de indemnizatii de asigurari sociale, acordate potrivit legii;
- perioada in care o persoana a beneficiat, incepand cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporara de munca cauzata de accident de munca si boli profesionale;
- perioada in care o persoana a beneficiat, incepand cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani;
- perioada in care o persoana a fost elev al unei scoli militare/scoli de agenti de politie sau student al unei institutii de invatamant din sistemul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala pentru formarea cadrelor militare, politistilor si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, cu exceptia liceului militar.
Perioadele asimilate stagiului de cotizare se vor valorifica la trecerea la pensia pentru limita de varsta.
Trecerea de la pensia anticipata la pensia pentru limita de varsta se face din oficiu, spre deosebire de legislatia anterioara, care conditiona aceasta trecere de depunerea unei cereri de catre pensionar.
Perioadele asimilate vor putea fi luate in calcul pentru beneficiarii pensiei anticipate la implinirea varstei standard de pensionare, numai daca in aceste perioade asiguratii respectivi nu au realizat stagii de cotizare propriu-zise in sistemul public de pensii
Exemplu
O persoana a fost incadrata in munca pe durata studiilor universitare, realizand venituri de natura salariala.
La depunerea dosarului pentru pensionarea anticipata, stagiul de cotizare realizat in temeiul contractului individual de munca pe durata studiilor va fi luat in calcul la stabilirea cuantumului acestei pensii.
Ulterior, la implinirea varstei standard de pensionare, pensia anticipata se va transforma, la cerere, in pensie pentru limita de varsta. Acest lucru nu va duce insa la recalcularea pensiei in functie de perioada in care asiguratul a urmat cursurile invatamantului universitar, avand in vedere suprapunerea acestei perioade asimilate cu o perioada contributiva in sistemul de pensii.
Cuantumul pensiei anticipate se stabileste in aceleasi conditii in care se stabileste cel al pensiei pentru limita de varsta.
Acte necesare pentru inscrierea la pensie anticipata:
- cerere pentru inscrierea la pensie anticipata (vezi anexa 7);
- carnetul de munca (original si copie);
- alte acte prevazute de lege privind vechimea in munca;
- adeverinta privind sporurile si adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de munca pentru perioada 01.04.1992-01.04.2001, in situatia in care acestea nu sunt inregistrate in carnetul de munca;
- adeverinta privind incadrarea activitatii in fostele grupe I si/sau II de munca (unde este cazul);
- procura speciala pentru mandatar (unde este cazul);
- alte acte necesare stabilirii dreptului de pensie.
Cererea de pensionare impreuna cu actele doveditoare se depune de catre solicitant, la casa teritoriala de pensii din raza de domiciliu a acestuia, incepand cu data indeplinirii conditiilor de pensionare, iar pensia se acorda de la data incetarii calitatii de asigurat.