Reglementari legale privitoare la inregistrarile audio-video la locul de munca

Problematica inregistrarilor audio si video este un foarte ampla si comporta mult aspecte fiind totodata si controversata.

Astfel, potrivit art. 8 al Conventiei europene ale drepturilor omului orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Iar art. 17 din aceiasi conventie europeana nici o dispozitie din conventia mentionata nu poate fi interpretata ca implicand, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfasura o activitate sau de a indeplini un act ce urmareste distrugerea drepturilor sau a libertatilor recunoscute de prezenta conventie sau de a aduce limitari mai ample acestor drepturi si libertati decat acelea prevazute de aceasta conventie.

In spetele in care a fost sesizata in raport de aceste prevederi ale conventiei, Curtea europeana a drepturilor omului – Curtea de la Strasbourg – a stabilit ca ca nu e suficient ca legea sa nu interzica o masura de supraveghere, ci trebuie ca masurile sa fie prevazute expres pentru ca art. 8 sa fie respectat Constitutia Romaniei reglementeaza in art. 26  dreptul la viata intima, familiala si privata.

Potrivit acestor prevederi autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata iar persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi, daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. Acelasi act normativ stabileste in art. 28 secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

In Romania paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor este reglentata de Legea 333/2003. In conformitatea cu art. 1 alin. (1) din acest act normativ paza si protectia sunt activitati desfasurate prin forte si mijloace specifice, in scopul asigurarii sigurantei obiectivelor, bunurilor si valorilor impotriva oricaror actiuni ilicite care lezeaza dreptul de proprietate, existenta materiala a acestora, precum si a protejarii persoanelor impotriva oricaror acte ostile care le pot periclita viata, integritatea fizica sau sanatatea.

Totodata, art. 2 alin. (1) din aceiasi lege prevede ca ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, regiile autonome, companiile si societatile nationale, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile comerciale, indiferent de natura capitalului social, precum si alte organizatii care detin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite in prezenta lege unitati, sunt obligate sa asigure paza acestora.

De asemenea, art. 28 alin. (5) din Legea 333/2003 prevede ca in sensul acestei legi, prin sistem de alarmare impotriva efractiei se intelege ansamblul de echipamente electronice care poate fi compus din centrala de comanda si semnalizare optica si acustica, detectoare, butoane si pedale de panica, control de acces si televiziune cu circuit inchis cu posibilitati de inregistrare si stocare a imaginilor si datelor, corespunzator gradului de siguranta impus de caracteristicile obiectivului pazit.

In ceea ce priveste interpretarea si punerea in aplicare a prevederilor Legii 333/2003
este necesar a fi avute in vedere prevederile Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor aprobate prin HG 301/2012

Potrivit dispozitiilor art. 67 alin. (2) din aceste norme metodologice detinatorul sistemelor de supraveghere are obligatia afisarii in unitate a unor semne de avertizare cu privire la existenta acestora. Iar potrivit aceluiasi act normativ (art. 68 alin. (1)) sunt supuse avizarii politiei proiectele sistemelor de alarmare ale destinate urmatoarelor categorii de obiective:
a) unitati de interes strategic si obiective apartinand infrastructurilor critice;
b) unitati sau institutii de interes public;
c) institutii de creditare, unitati postale, puncte de schimb valutar, case de amanet, unitati profilate pe activitati cu bijuterii din metale sau pietre pretioase;
d) magazine de arme si munitii;
e) statii de comercializare a carburantilor/combustibililor;
f) sali de exploatare a jocurilor de noroc;
g) centre de procesare;
h) casierii furnizori si servicii de utilitati;
i) obiective industriale;
j) depozite;
k) instalatii tehnologice.

In acelasi context este necesar a fi avute in vedere si dispozitiile art 91 indice 1 din Codul de procedura penala potrivit carora inregistrarile pe banda magnetica ale unor convorbiri efectuate cu autorizarea motivata a procurorului desemnat de prim-procurorul Parchetului Curtii de Apel, in cazurile si in conditiile prevazute de lege, daca sunt date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se face din oficiu, iar interceptarea este utila, pentru aflarea adevarului, pot servi ca mijloace de proba daca din continutul convorbirilor inregistrate rezulta fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului.

Autorizarea procurorului se da pentru durata necesara inregistrarii, pana la cel mult 30 de zile, in afara de cazul in care legea dispune altfel. Autorizarea poate fi prelungita in aceleasi conditii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. Totoodata aceste inregistrari prevazute pot fi facute si la cererea motivata a persoanei vatamate privind comunicarile ce-i sunt adresate, cu autorizarea procurorului anume desemnat de procurorul general.

Totodata, teoretic, angajatorul are dreptul de a verifica modul in care sunt folosite echipamentele sale (calculatoarele, spre exemplu) si implicit de a monitoriza, in calitatea sa de proprietar, activitatea desfasurata prin intermediul acestora. Insa cand vine vorba despre monitorizarea corespondentei electronice private, protejate de parola, situatia se nuanteaza si opiniile difera. Aceeasi situatie o intalnim la monitorizarea continutului comunicatiilor angajatului, fie ca acestea sunt convorbiri telefonice sau corespondenta electronica in interes de serviciu.

Pentru a evita aceste situatii neclare, angajatorul isi poate lua masurile de siguranta necesare prin aducerea la cunostinta angajatului a modalitatilor in care intelege sa monitorizeze activitatile acestuia. Esential este ca monitorizarea sa nu se efectueze „pe ascuns”, in acest caz ideea de consimtamant al angajatului fiind exclusa.

Se poate porni de la premiza ca, la incheierea contractului de munca, angajatul isi da implicit consimtamantul de a fi monitorizat cu privire la sistemele de monitorizare pe care le cunoaste. Deoarece mijloacele tehnice de monitorizare cunosc o continua dezvoltare, aceasta prezumtie nu mai poate functiona. In aceste conditii, anuntarea angajatilor despre modalitatile de monitorizare pare a fi singura solutie ce ofera protectie angajatorului din punct de vedere legal.

Prin urmare, inregistrarile video pot fi efectuate in conditiile prevederilor legale mai sus amintite iar in ceea ce priveste inregistrarile video apreciem ca acestea ar putea fi efectuate numai cu acordul expres al salariatilor.