1) In cazul persoanelor care obtin venituri din drepturi de proprietate intelectuala:
Cazul retinerii impozitului de 10%:
Veniturile din drepturi de autor, in calitate de venituri din drepturi de proprietate intelectuala, realizate de persoanele fizice reprezinta venituri incluse in categoria veniturilor din activitati independente realizate potrivit art. 46 alin. (4) din Codul fiscal.
Platitorul venitului are obligatia, in temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) si al alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, sa calculeze, sa retina si sa vireze un impozit in cota de 10% aplicat la venitul brut din care se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa, conform Titlului IX^2.
Contributiile sociale obligatorii retinute la sursa pentru perioada 1 ianuarie 2012 – 30 iunie 2012 sunt, conform art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2010, cu modificarile ulterioare:
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
40 Modele de Regulament Intern
- contributia individuala de asigurari sociale in cota de 10,5%
- contributia individuala de asigurari de somaj in cota de 0,5%.
Conform reglementarilor in vigoare pentru aceasta perioada, contributiile individuale de asigurari sociale si somaj se retin dupa deducerea cheltuielilor forfetare prevazute la art. 50 alin. (1) lit. a) – de 20% si la art. 50 alin. (2) lit. a) – de 25%, dupa caz.
Baza de calcul al contributiilor este plafonata la valoarea a de 5 ori castigul salarial mediu brut, respectiv la suma de 10,585 lei.
Exemplificam. Pentru o persoana care obtine venituri din drepturi de autor de 5.000 lei/luna, in conditiile in care se opteaza pentru retinerea la sursa a impozitului pe venit de 10%, platitorul de venit are urmatoarele obligatii:
- retinere contributii individuale de asigurari sociale si somaj:
- baza de calcul contributii individuale = 5.000 – 20% x 5.000 = 4.000 lei
- Contributia individuala de asigurari sociale = 10,5% x 4.000 = 420 lei
- Contributia individuala la fondul de somaj = 0,5% x 4000 =20 lei
- Baza de calcul impozit venit = 5.000 – 420 – 20 = 4.560 lei
- Impozit pe venit = 4.560 x 10% = 456 lei.
Persoana fizica beneficiara a veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala are obligatia achitarii contributiei de asigurari de sanatate si a definitivarii impozitului pe venit, prin aplicarea cotei de 16% a impozitului pe venit dupa deducerea cotei forfetare de cheltuieli, a contributiilor individuale de asigurari sociale, sanatate si somaj. La plata impozitului va tine cont de platile anticipate efectuate in contul impozitului pe venit de catre platitorul de venit.
Cazul retinerii impozitului de 16%:
Platitorul venitului are obligatia in temeiul art. 521 alin. (1) din Codul fiscal sa calculeze, sa retina si sa vireze un impozit in cota de 16% aplicat la venitul brut fara deducerea contributiilor sociale obligatorii retinute la sursa, conform Titlului IX².
Platitorul de venit va retine la sursa, va plati si va declara contributiile sociale obligatorii astfel:
- contributia individuala de asigurari sociale in cota de 10,5%;
- contributia individuala de asigurari de somaj in cota de 0,5%.
Conform reglementarilor in vigoare pentru aceasta perioada, contributiile individuale de asigurari sociale si somaj se retin dupa deducerea cheltuielilor forfetare prevazute la art. 50 alin. (1) lit. a) – de 20% si la art. 50 alin. (2) lit. a) – de 25%, dupa caz.
Baza de calcul al contributiilor este plafonata la valoarea a 5 ori castigul salarial mediu brut, respectiv la suma de 10,585 lei.
Exemplificam. Pentru o persoana care obtine venituri din drepturi de autor de 5.000 lei/luna, in conditiile in care se opteaza pentru retinerea la sursa a impozitului pe venit de 16%, platitorul de venit are urmatoarele obligatii:
- retinere contributii individuale de asigurari sociale si somaj:
- baza de calcul contributii individuale = 5.000 – 20% x 5.000 = 4.000 lei
- Contributia individuala de asigurari sociale = 10,5% x 4.000 = 420 lei
- Contributia individuala la fondul de somaj = 0,5% x 4.000 = 20 lei
- Baza de calcul impozit venit = 5.000
- Impozit pe venit = 5.000 x 16% = 800 lei.
Persoana fizica beneficiara a veniturilor din drepturi de proprietate intelectuala are obligatia achitarii contributiei de asigurari de sanatate, iar impozitul retinut de platitorul de venit este impozit final, in aceasta situatie veniturile fiind considerate ca fiind din alte surse, impunerea facandu-se potrivit art. 79 din Codul fiscal.
Se mentin si situatiile prevazute in O.U.G. nr. 58/2010 cu privire la categoriile exceptate de la retinerea contributiilor de asigurari sociale si somaj.
2) In cazul persoanelor care obtin venituri in baza contractelor/conventiilor civile:
Platitorul venitului are obligatia, in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) si al alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, sa calculeze, sa retina si sa vireze un impozit in cota de 10% aplicat la venitul brut din care se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa, conform Titlului IX2.
Contributiile sociale obligatorii retinute la sursa pentru perioada 1 ianuarie 2012 – 30 iunie 2012 sunt, conform art. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2010, cu modificarile ulterioare:
- contributia individuala de asigurari sociale in cota de 10,5%;
- contributia individuala de asigurari de somaj in cota de 0,5%.
Baza de calcul al contributiilor este plafonata la valoarea a 5 de ori castigul salarial mediu brut, respectiv la suma de 10.585 lei.
Exemplificam. Pentru o persoana care obtine venituri din contracte/conventii civile de 5.000 lei/luna, in conditiile in care se opteaza pentru retinerea la sursa a impozitului pe venit de 10%, platitorul de venit are urmatoarele obligatii:
- retinere contributii individuale de asigurari sociale si somaj:
- Contributia individuala de asigurari sociale = 10,5% x 5.000 = 525 lei
- Contributia individuala la fondul de somaj = 0,5% x 5.000 = 25 lei
- Baza de calcul impozit venit = 5.000 – 525 – 25 = 4.450 lei
- Impozit pe venit = 4.450 x 10% = 445 lei.
In cazul in care impozitul pe venit care se retine este de 16%, nu se mai deduc contributiile de asigurari sociale si somaj din baza de calcul al impozitului pe venit, impozitul pe venit aplicandu-se la venitul brut.
3). In cazul persoanelor care obtin venituri in baza contractelor de agent, venituri din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara:
Platitorul venitului are obligatia, in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) si al alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, sa calculeze, sa retina si sa vireze un impozit in cota de 10% aplicat la venitul brut din care se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa, conform Titlului IX^2.
Retinem insa ca pentru perioada 1 ianuarie 2012 – 30 iunie 2012 nu exista prevederi in ceea ce priveste retinerea contributiilor individuale de asigurari sociale si somaj de catre platitorul de venit pentru astfel de categorii de persoane care obtin venituri in baza contractelor de agent.
Prin urmare, pentru aceste venituri, in perioada 1 ianuarie 2012 – 30 iunie 2012, platitorul de venit are obligatia retinerii doar a impozitului pe venit in procent de 10% sau 16% conform art. 521 alin. (1). Obligatiile privind contributiile de asigurari sociale si de sanatate revin persoanei fizice beneficiare de venit.
Pentru toate categoriile de venituri analizate mai sus, in ceea ce priveste declararea contributiilor individuale de asigurari sociale si somaj, acestea de vor declara in continuare prin intermediul Declaratiei 112, iar plata acestora se va efectua pana la data de 25 a lunii urmatoare retinerii.