Pe o piata a muncii care se confrunta in continuare cu o rata crescuta a evaziunii fiscale, isi ocupa un loc destul de insemnat si discriminarea intre sexe atunci cand vine vorba de plata unor salarii la fel de mari in cazul femeilor, ca si in cazul barbatilor. Un raport intocmit de Banca Mondiala (BM) si publicat partial arata ca in Romania femeile sunt platite in medie cu 10% mai putin decat barbatii.
Asa cum a declarat Carolina Sanchez Paramo, senior economist in cadrul Bancii Mondiale, in Romania exista diferente de salariu fata de cele din regiune: "In medie, o femeie castiga la nivelul regiunii 80 de centi pentru fiecare dolar cu care barbatul este remunerat. in Romania, diferenta este de 90 de centi la dolar".
Nivelul mai scazut in medie cu 10% este influentat in parte si de faptul ca femeile sunt angajate cu precadere in domeniul serviciilor, iar acest aspect face ca salariile sa fie de la bun inceput mai mici. Discriminarile se fac astfel si in ceea ce priveste nivelul de instruire deoarece un barbat primeste un salariu mai mare chiar daca detine acelasi nivel de cunostinte sau experienta.
Ana Revenga, director in cadrul BM, a amintit si de faptul ca influenta slaba pe care o au femeile in lumea politica atrage dupa sine o influenta scazuta si pe piata muncii in privinta acordarii salariilor: "Trebuie sa ne intoarcem la rolul femeii in casa si la constrangerile de timp. Au mai putin timp sa participe pe piata muncii sau in politica si nu au la fel de multe conexiuni precum barbatii. Exista, de asemenea, convingerea ca nu sunt buni lideri politici".
Banca Mondiala a amintit in raportul intocmit ca femeile reprezinta la nivel global circa 40% din piata muncii, 43% din forta de munca in agricultura si peste 50% din numarul total de studenti. Chiar daca aceste diferente s-au redus semnificativ in ultimii 25 de ani, exista in continuare nenumarate tari in care diferentele de educatie, sanatate si de sanse pe piata muncii dovedesc o limitare a libertatii de care angajatorii ar trebui sa tina cont.
Legis Plus Legislatia Muncii
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Codul Muncii republicat si actualizat la zi