"In urma unui control efectuat de personal din cadrul ANAF-Directia inspectie economico-financiara, s-au dispus o serie de masuri, printre care si sanctionarea cu amenda contraventionala si recuperarea acestei amenzi de la persoanele responsabile, temeiul de drept fiind prevederile art. 42(6) din legea contabilitatii. Cele doua persoane responsabile lucreaza in baza unui contract individual de munca, respectiv in baza unui contract de mandat. Va rugam sa ne spuneti cum trebuie sa procedam pentru punerea in aplicare a acestei masuri dispunse de ANAF, termenul de indeplinire a acesteia fiind 30 de zile de la data comunicarii dispozitiei de impunere."
Raspunsul specialistilor:
Potrivit art. 538 alin.(2) din Codul administrativ, dispozitiile Titlului III personalul contractual din autoritatile si institutiile publice se completeaza cu prevederile Legii nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si cu alte legi speciale care reglementeaza regimul aplicabil anumitor categorii de personal sau contractului de management, dupa caz.
Conform art. 553 din acelasi act normativ incalcarea de catre personalul contractual cu vinovatie a indatoririlor de serviciu atrage raspunderea administrativa, civila sau penala, dupa caz, dispozitiile art. 490 si 491 aplicandu-se in mod corespunzator.
Astfel, in ceea ce priveste personalul contractual, apreciem ca devin incidente dispozitiile art. 254 din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza raspunderea patrimoniala a salariatilor, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, atunci cand produc pagube angajatorului lor.
Sunt cerute mai multe conditii pentru existenta acestei raspunderi:
– sa fie vorba de o paguba materiala;
– paguba sa se datoreze vinovatiei salariatului;
– aceasta paguba sa aiba legatura cu munca celui vinovat.
Din interpretarea logico-gramaticala a acestor norme juridice, in acord cu cele ce se arata in mod constant in doctrina si jurisprudenta, rezulta ca pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a salariatului fata de angajator, trebuie indeplinite cumulativ mai multe cerinte:
– sa existe o fapta ilicita a salariatului, fapta constand in incalcarea atributiilor, sarcinilor sau obligatiilor de serviciu;
– fapta sa fi fost savarsita cu vinovatie, chiar si sub forma celei mai simple culpe;
– sa existe un prejudiciu material suferit de angajator;
– sa existe legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Pentru stabilirea raspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei trebuie analizat in raport cu obligatiile de serviciu, ce decurg din contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, din aceasta perspectiva relevanta prezentand fisa postului. Angajatorul trebuie sa faca dovada acelor sarcini de serviciu ale salariatului a caror neindeplinire sau indeplinire necorespunzatoare a cauzat prejudiciul.
Ultimele doua alineatele ale art. 254 din Codul muncii, reglementeaza recuperarea pagubelor prin acordul partilor, deci, pe cale amiabila si contractuala.
Insa, „nota de constatare”, deci acordul partilor poate interveni, potrivit alin. (4) al articolul anterior mentionat, doar in ipoteza unei pagube care „nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie”, ceea ce, credem, reprezinta o limitare nejustificata. Partile, ar trebui – in lipsa unui impediment legal – sa aiba posibilitatea recuperarii pagubei prin acordul partilor indiferent de valoarea acesteia.
In situatia in care prejudiciul este consecinta faptei ilicite a mai multor salariati, fiecare dintre ei, asadar distinct, dar si impreuna, poate (pot) fi de acord sa acopere paguba, in modalitatea stabilita, prin intelegere cu angajatorul.
Art. 254, asadar, deroga de la prevederile art. 169 alin. (2) C.m., conform carora „retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.”
Prin urmare, in situatia in care sunt intrunite conditiile raspunderii patrimoniale de la art. 254 din Codul muncii, aceasta poate fi atrasa in mod corespunzator, partile avand inclusiv posibilitatea de a se intelege in legatura cu modalitatea de recuperare a prejudiciului, numai in masura in care cuantumul prejudiciului nu depaseste limita masxima impusa d elege, sus-citata.
In situatia in care fie cuantumul prejudicidiului este mai mare decatre limita impusa de lege pentru respectivul salariat sau daca acestia nu se inteleg, apreciem ca recuperarea acesteia se poate realiza exclusiv in baza unui titlu executoriu, respectiv in virtutea unei hotarari judecatoresti, fiind necesara intocmirea unei actiuni in instanta pentru atragerea raspunderii salariatului.
Aceste dispozitii sunt aplicabile in ceea ce priveste relatiile de munca, rspectiv salariatul care isi desfasoara activitatea in temeiul unui contract individual de munca.
In situatia in care cealalta persoana responsabila nu are calitatea de salariat, personal contractual, apreciem ca relevanta prezinta clauzele contractului de mandat.
Astfel, aprecierea vinovatiei, stabilirea prejudiciului, a caracterului ilicit al faptei a persoanei care isi desfasoara activitatea in temeiul unui contract de mandat se va aprecia, in lipsa altor informatii care sa particularizeze functia/calitatea persoanei in cadrul contractului de mandat, dupa regulile referitoare la mandat prevazute in Codul civil (art.2009 – 2071).
Daca persoana in cauza are incheiat un contract de mandat in conditiile Legii nr.31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, apreciem ca devin incidente si dispozitiile art. 72 din acest ultim act normativ potrivit carora „Obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege”.