Sindrom burnout pe piata muncii?

Am fost intrebata de curand ce se mai aude pe piata muncii. Am gasit un soi de raspuns. Burnout.

HR-istii de top se plang ca nu gasesc doritori munca entry-level. Pai, cum? Pai, vin sa munceasca doar pe salarii mari. Mai mari decat minimum pe economie, ca au terminat facultati, zic. Nu. Mai mari decat mediu pe economie. Si fara experiente, multi, fara cunostinte necesare si fara dorinta de a ramane mai mult de un an la un loc de munca. Poate organizatia nu le mai ofera posibilitate de dezvoltare profesionala si salariala (n.e. - zic optimista). Nu. Nici asta. Pleaca sa guste si altceva. Dupa ce am cheltuit o multitudine de resurse pentru a ajunge sa intre in ritmul necesar. Pur si simplu. Pentru un domeniu anume? Nu. Oriunde.

Era tehnologiei ii aduce aici? Acum, cand capacitatea de concentrare pe o informatie costa doar 16 secunde (zic specialistii. Sic!) de atentie? Sau poate sunt rodul dezordinii sociale luate drept democratie ori a trendului de educatie fara reguli de respectat pentru copil intr-o societate bazata pe reguli?!

Caci, daca am accesoriza un copil cu toate acestea si am analiza, am gasi poate o personalitate nesigura sau evitanta. Ceea ce inseamna ca nu va respecta normele pentru ca nu le-a cunoscut si  nu stie ce sa faca cu ele ori ca forma de exprimare a supraestimarii sinelui, ceea ce vine in fapt din subestimarea sinelui.

 Inseamna ca  va invata doar ce crede acum ca ii place si poate , iar cand va intampina probleme va respinge situatia sau organizatia, asa cum si-ar respinge mama care-l lasa la gradinita.  Doar ca forma de protest inconstient. Sau sunt asa-zisele victime ale agresorului-angajator care obtin un avantaj din acest statut.

Sau poate pentru ca 20 de ani firmele au cerut proaspetilor absolventi experienta la angajare, desi cursurile cereau prezenta de 100%. Poate e o forma de revolta din memoria colectiva. Nu cred.

Tinerii nu au cunostinte, dar au pretentii. Ma scuzati, dar eu cred ca nu-I vina lor in totalitate. Adultii cu experienta si fara pretentii sunt ciudati si de evitat (n.e.- angajatorul e speriat?!).

Mai avem categoria mamutilor doriti de toti. Adultii tineri cu eperienta, cunosotinte si dorinta de realizare si pretentii. Cum sa-I convigi sa ramana la tine? Pai, i-ai intrebat ce vor, ce le place, ce ii relaxeaza? Da. Dar unii au tot si vor sa incerce si atceva. Poate au descoperit viata sociala sau personala si nu se potriveste cu viata profesionala din firma. Au tot?! Si-au indeplinit nevoia de apartenenta, au depasit-o si pe cea de recunoastere si au ajuns si la sentimentul de realizare? In firma ta este un astfel de mediu? Felicitari! Atunci poti sta linistit. Vor veni singuri ceilalti mamuti cand vor afla. (n.e.: Mamut = bijuteria firmei, gadget sau Graal. Ce preferi.)

Sau poate mediul de lucru este doar mediu de lucru. Nu s-a creat o coeziune relationala bazata pe valori comune, pe respect, incredere si admiratie a omului. Nu a profesionistului. Ca e clar ca daca este acolo ai nevoie de el. A omului. Si asa poate iti cresc sansele sa ramana mai mult. Sa-si internalizeze valorile tale pentru a se identifica cu ele si cu firma ta. Devin oglinda unul pentru celalalt.

Ai sediu si in acea zona in care vrea sa plece angajatul? Propune-I relocarea. Schimbarea tabloului face bine creierului. Crede ca e noutate si se remobilizeaza. Tot vrea sa plece. Lasa-l cu drag. Si cel de la cealalta firma vrea schimbarea. Arata-i ce ii va placea la tine. Pana si tu vei face o schimbare la un moment dat.

Deci piata muncii este oglinda angajatilor sau a persoanelor de care angajatorii sunt multumiti sau nu. Iar acestia sunt oglinda pietei muncii, a angajatorilor si a mediului social si educational. Vreti sa fie altfel? Construiti viziunea clar, reconstruiti strategia, punctati valorile si dezvoltati instrumentele. Iar  indivizii se vor ralia la valorile voastre.

Daca voi abia acum incepeti sa stiti ce vreti, cum ati vrea ca aliatii pe care vi-i alegeti sa va astepte pregatiti? Piata muncii este oglinda.
Burnout? Stres cronic in campul muncii, efect al unui cumul intre asteptari mari fara rezultate, dar cu efort ridicat, lipsa viziunii optimiste, care duc la furie indreptata spre ceilalti, epuizare fizica si psihica, sentimente de disperare, pierderea sperantei si, in final, somatizare si izolare.

Sau atentia fata de nevoile celuilalt? Reformulare, adaptare si raliere.

Carmen Dolores Gosa