O societate a majorat salariile angajatilor sai, iar o salariata aflata in perioada de concediu ingrijire copil urmeaza sa revina la locul de munca. Insasi salariata, daca ar fi fost in activitate ar fi beneficiat de o serie de majorari ale salariului, urmare indeplinirii unor conditii de vechime prevazute in contractul colectiv de munca. La revenirea din concediul de ingrijire a copilului salariul angajatei va trebui sa fie obligatoriu actualizat cu modificarile prezentate mai sus, se va mentine salariul detinut la data intrarii in concediul de ingrijire a copilului sau poate fi un temei de renegociere a acestuia netinandu-se cont de elementele descrise?
Raspunsul specialistului:
Salariata revenita din concediu crestere copil revine pe postul detinut la data intrarii in CCC. Pe durata CCC contractul de munca al salariatei se suspenda in temeiul art. 51 alin. (1) lit. a) din Codul muncii. Or, pe durata suspendarii contractului se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de munca inceteaza de drept (art. 49 alin. (6) din Codul muncii).
In ceea ce priveste modificarea contractului de munca, dupa revenirea salariatei in unitate pe aceeasi functie pe care se afla la data intrarii in CCC, se va putea realiza numai cu acordul salariatei, in conditiile stabilite prin Contractul colectiv de munca aplicabil la nivelul societatii. Angajatorul, la revenirea salariatei din concediu crestere copil trebuie sa ii redea acesteia acelasi post detinut la data suspendarii CIM, fiind conservate toate elementele din cadrul acestuia, inclusiv salariul.
Asadar, practic pe durata suspendarii contractului de munca pentru concediu crestere copil contractul de munca s-a conservat.
La revenirea din concediul de crestere copil cele doua parti pot renegocia elementele CIM suspendat anterior, inclusiv din perspectiva drepturilor salariale.
Astfel, conform art. 49 alin. (3) din Codul muncii, pe durata suspendarii contractului individual de munca pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor decat prestarea muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator, daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne.
In concluzie, daca in contractul colectiv de munca nu exista o prevedere expresa prin care sa se stabileasca in ce conditii nu se acorda majortarile salariale sau alte drepturi de natura salariala, toti salariatii vor beneficia de acestea. Angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca (art. 40 alin. (2) lit. c) din Codul muncii).
Prin urmare, relevanta prezinta dispozitiile CCM aplicabil la nivelul unitatii, in cuprinsul acestuia trebuind sa fie prevazut modul de renegociere si de restabilire a drepturilor salariale ale salariatei la revenirea din concediul de crestere a copilului. Daca CCM nu prevede ca pe perioada suspendarii CIM drepturile acordate celorlalti salariati nu se acorda si celor aflati in perioada de suspendare, apreciem ca la incetarea suspendarii, respectiv la revenirea din concediul crestere copil, angajatorul are obligatia sa acorde si acestui salariat drepturile ce decurg din CCM, inclusiv drepturile de natura salariala, incheind in acest sens un act aditional la contractul de munca.
Semnalam ca angajatorul trebuie sa respecte principiul nediscriminarii si sa acorde la munca egala aceleasi drepturi tuturor salariatilor, astfel cum sunt acestea negociate si cuprinse in CIM sau CCM aplicabil, putand incheia in acest sens act aditional.
Conform art. 10 alin. (8) din Legea 202/2002 privind egalitatea de sanse si de tratament intre femei si barbati, la incetarea concediului de maternitate, a concediului pentru cresterea copiilor in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu dizabilitati sau a concediului paternal, salariata/salariatul are dreptul de a se intoarce la ultimul loc de munca ori la un loc de munca echivalent, avand conditii de munca echivalente, si, de asemenea, de a beneficia de orice imbunatatire a conditiilor de munca la care ar fi avut dreptul in timpul absentei.
Conform art. 10 alin. (1) din acelasi act normativ, maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare.
Astfel, daca angajatorul a majorat salariile celorlalti salariati si nu va acorda majorarea si salariatei care revine din concediul pentru cresterea copilului, se poate aprecia ca exista o situatie de discriminare fata de salariata pe motiv de maternitate.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Angajare persoane cu handicap. Compania nu are locuri de munca vacanteIntrebare: Conform prevederilor art. 78 alin. (22)-(24) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, companiile cu peste 50 de angajati au obligatia de a prezenta catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilitati si Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca o cerere scrisa, precum si dovada transmiterii acesteia catre organizatiile nonguvernamentale de la alin. (22), pentru a comunica posturile vacante adecvate...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
CIM durata determinata. Prelungire durataIntrebare: Avem o salariata nascuta in februarie 1959, pentru care am inchis contractul de munca la data de 21.06.2023, conform art. 56 alin. (1) lit. c). I-am facut un nou contract pe durata determinata de un an, pe care l-am prelungit pentru inca un an, pana la data de 31.08.2025. Putem sa mai prelungim contractul acestei salariate si, daca da, pentru cat timp?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<