Cum am vazut, daca se modifica anumite clauze contractuale, inregistrarea trebuie realizata anterior intrarii in vigoare a modificarii, respectiv in termen de 20 de zile de la data acesteia, daca este vorba despre clauze salariale. Dar daca se modifica anumite atribute de identificare a partilor contractului de munca, termenul este de 3 zile de la data aparitiei modificarilor.
Fireste, inregistrarea noilor atribute de identificare nu ridica probleme atunci cand sunt avute in vedere modificari care il privesc pe angajator, cum ar fi denumirea sau sediul, in cazul persoanei juridice ori numele sau domiciliul in cazul angajatorului-persoana fizica. Dar daca modificarile il privesc pe salariat, respectarea acestui termen poate fi uneori dificila.
Spre exemplu, daca salariata isi modifica numele ca urmare a casatoriei, doar in masura in care acesta va prezenta angajatorului in timp util certificatul casatoriei se va putea respecta termenul de 3 zile in care trebuie realizata inregistrarea in ReviSal.
Probleme intalnim si la inregistrarea anumitor cauze de suspendare. Astfel, atat suspendarea cat si incetarea suspendarii se transmit cel tarziu in ziua anterioara datei suspendarii / datei incetarii suspendarii.
Aceasta noua prevedere legala nu este insa usor de aplicat. Spre exemplu, daca un salariat solicita concediu de crestere a copilului, chiar cu ziua respectiva, angajatorul nu va putea face altceva decat sa il acorde, chiar daca nu a putut realiza inregistrarea cu o zi inainte.
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Dosarul personal al salariatului
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Prin exceptie, in cazul absentelor nemotivate transmiterea in registru a suspendarii se face in termen de 3 zile lucratoare de la data suspendarii. Dar cum putem sti ca absentele sunt intr-adevar nemotivate? Numai cercetarea disciplinara a abaterii va putea duce la concluzia ca absentele nu sunt motivate; salariatul are oricum dreptul de a prezenta certificatul medical sau motivarea de orice fel a absentelor intr-un termen mai indelungat. Dupa ce a realizat inregistrarea suspendarii, pentru absente nemotivate, angajatorul constata astfel ca de fapt absentele aveau o motivare, pe care la data inregistrarii nu o cunostea.
Observam asadar ca unele dintre inregistrarile pe care Hotararea Guvernului nr. 905/2017 le pretinde sunt greu de realizat in termenele fixate, deoarece depind de anumite informatii furnizate de catre salariat. Cum, potrivit legii, salariatul nu are obligatia de a furniza la timp aceste informatii, nu ii ramane angajatorului decat solutia de a stabili prin Regulamentul intern anumite abateri, termene si sanctiuni disciplinare pentru nerespectarea acestora. Salariatii ar fi astfel obligati sa comunice – de exemplu - in primele 24 de ore orice modificare a atributelor de identificare sau a motivului absentarii, sub o sanctiune disciplinara modica (spre exemplu, avertismentul scris). Aceasta prevedere ar urma sa constientizeze salariatii cu privire la necesitatea furnizarii rapide a acestor informatii, pentru ca este posibil ca intarzierea sa nu se datoreze relei credinte, ci necunoasterii noilor termene.
Dar solutia nu ajuta in toate cazurile; ramane in continuare faptul ca angajatorul poate fi sanctionat contraventional pentru intarzieri in efectuarea unor inregistrari, desi este complet lipsit de culpa.
Noul Registru de evidenta a salariatilor (REVISAL). Ce trebuie sa stie orice angajator in 2018
In cuprinsul acestuia se vor inregistra, ca si pana acum, elementele contractului individual de munca, precum si modificarea acestor elemente. Care este insa termenul inregistrarii modificarilor? (...vezi aici Ghidul REVISAL in 2018 >>)
Regula: Modificarea oricarei clauze contractuale se inregistreaza in preziua in care intervine. Aceasta regula a fost introdusa inca din vara, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 53/2017, publicata in Monitorul oficial nr. 644 din 7 august 2017...citeste mai multe despre REVISAL aici >>>