Delegare in strainatate. Protectia muncii

Intrebare:

In Italia avem declarat un punct de lucru de tranzit, aici fiind trimisi in delegatie doi salariati ai societatii noastre - un gestionar si un conducator auto. Avand in vedere ca perioada de delegare a acestora va depasi 7 luni, ce acte trebuie sa intocmim pentru a respecta legislatia muncii si pentru a fi in regula din punct de vedere al protectiei muncii? Mentionez ca la fiecare 60 de zile angajatii nostri isi dau acordul pentru prelungirea delegatiei.

Raspuns:

Angajatorul poate dispune delegarea salariatilor in mod unilateral pentru o perioada de cel mult 60 de zile calendaristice in 12 luni. Delegarea se poate prelungi pentru perioade succesive de maximum 60 de zile calendaristice, numai cu acordul salariatului. Refuzul salariatului de prelungire a delegarii nu poate constitui motiv pentru sanctionarea disciplinara a acestuia (art. 44 alin. (1) din Codul muncii ).

Pe durata delegarii, angajatorul are obligatia sa acorde salariatului cheltuielile de transport si cazare, precum si o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de contractul colectiv de munca aplicabil sau de contractul individual de munca.

Pentru perioada de cel mult 60 de zile calendaristice in 12 luni, teoretic, angajatorul poate dispune delegarea printr-o decizie, avand in vedere ca pentru aceasta perioada delegarea poate fi dispusa in mod unilateral. Insa, avand in vedere practica inspectoratelor teritoriale de munca dar si prevederile art. 18 alin. (2) din Codul muncii care impun ca, in cazul in care activitatea urmeaza sa se desfasoare in strainatate, anumite elemente sa se regaseasca in chiar continutul contractului individual de munca, recomandam incheierea unui act aditional.

Astfel, conform art. 18 alin. (1) din Codul muncii , in cazul in care persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, urmeaza sa isi desfasoare activitatea in strainatate, angajatorul are obligatia de a-i comunica in timp util, inainte de plecare, informatiile prevazute la art. 17 alin. (3), precum si informatii referitoare la:

a) durata perioadei de munca ce urmeaza sa fie prestata in strainatate;
b) moneda in care vor fi platite drepturile salariale, precum si modalitatile de plata;
c) prestatiile in bani si/sau in natura aferente desfasurarii activitatii in strainatate;
d) conditiile de clima;
e) reglementarile principale din legislatia muncii din acea tara;
f) obiceiurile locului a caror nerespectare i-ar pune in pericol viata, libertatea sau siguranta personala;
g) conditiile de repatriere a lucratorului, dupa caz.

La alin. (2) al aceluiasi articol se prevede ca informatiile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si c) trebuie sa se regaseasca si in continutul contractului individual de munca.

Prin urmare, angajatorul care dispune trimiterea temporara a propriului salariat sa presteze munca in strainatate, are obligatia informarii acestuia in conformitate cu dispozitiile legale anterior mentionate.

Alaturi de informare, asa cum am aratat, apreciem ca angajatorul va incheia cu salariatul respectiv un act aditional la contractul individual de munca al acestuia din urma in care se vor stabili cel putin urmatoarele: durata perioadei de munca ce urmeaza sa fie prestata in strainatate, moneda in care vor fi platite drepturile salariale, precum si modalitatile de plata, prestatiile in bani si/sau in natura aferente desfasurarii activitatii in strainatate, in conformitate cu dispozitiile art. 18 alin. (1) din Codul muncii , republicat.

Prin acelasi act aditional, angajatorul si salariatul vor stabili si nivelul indemnizatiei de deplasare precum si conditiile privind acordarea cheltuielilor de transport si cazare.

Codul muncii nu stabileste forma pe care trebuie sa o imbrace acordul salariatului  cu privire la prelungirea delegarii. Insa, manifestarea de vointa in sensul prelungirii delegarii trebuie sa fie expresa si fara echivoc. De exemplu, salariatul poate sa isi exprime acordul in scris pe o adresa sau  nota de informare prin care angajatorul ii solicita  prelungirea perioadei de delegare in care acesta a aratat si numarul de zile de prelungire a delegarii. Totodata, salariatul isi poate exprima acordul privind prelungirea delegarii, aratand numarul de zile calendaristice, pe insasi actul aditional prin care a hotarat impreuna cu angajatorul delegarea initiala in strainatate.

In ceea ce priveste protectia muncii, trebuie sa aveti in vedere dispozitiile Legii securitatii si sanatatii in munca 319/2006 si cele ale Normei metodologice de aplicare a prevederilor acestui act normativ

Astfel, conform art. 77 din Norma metodologica de aplicare a prevederilor Legii 319/2006 instruirea lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca cuprinde 3 faze:

a) instruirea introductiv-generala;
b) instruirea la locul de munca;
c) instruirea periodica.

Potrivit art. 83 lit. c) instruirea introductiv-generala se efectueaza si lucratorilor delegati de la o intreprindere si/sau unitate la alta. Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activitatile specifice intreprinderii si/sau unitatii respective, riscurile pentru securitate si sanatate in munca, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul intreprinderii si/sau unitatii, in general.

La efectuarea instruirii introductive-generale veti tine de cont de prevederile art. 85 – 89 din Legea 319/2006

Instruirea introductiv-generala se face de catre:
a) angajatorul care si-a asumat atributiile din domeniul securitatii si sanatatii in munca; sau
b) lucratorul desemnat; sau
c) un lucrator al serviciului intern de prevenire si protectie; sau
d) serviciul extern de prevenire si protectie.   (art. 85)

Instruirea introductiv-generala se face individual sau in grupuri de cel mult 20 de persoane. (art. 86)
Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activitati si de riscurile pentru securitate si sanatate in munca, precum si de masurile si activitatile de prevenire si protectie la nivelul intreprinderii si/sau al unitatii, in general.  (art. 87 alin. (1))
Angajatorul stabileste prin instructiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi mai mica de 8 ore. (art. 87 alin. (2))

Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele prevazute la art. 82, carora li se vor prezenta succint activitatile, riscurile si masurile de prevenire si protectie din intreprindere si/sau unitate. (art. 87 alin. (3))

In cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, in principal, urmatoarele probleme:
a) legislatia de securitate si sanatate in munca;
b) consecintele posibile ale necunoasterii si nerespectarii legislatiei de securitate si sanatate in munca;
c) riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice unitatii;
d) masuri la nivelul intreprinderii si/sau unitatii privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor. ( art. 88 alin. (1))
Continutul instruirii introductiv-generale trebuie sa fie in conformitate cu tematica aprobata de catre angajator. ( art. 88 alin. (2))

Instruirea introductiv-generala se va finaliza cu verificarea insusirii cunostintelor pe baza de teste. (art. 89 alin. (1))
Rezultatul verificarii va fi consemnat in fisa de instruire. Art. 89 alin. (2)

Lucratorii prevazuti la art. 83 lit. a) si d) nu vor putea fi angajati daca nu si-au insusit cunostintele prezentate in instruirea introductiv-generala. (art. 89 alin. (3))

In consecinta, anterior inceperii de catre salariati a activitatii la locul de munca unde sunt delegati, angajatorul are obligatia sa efectueze instruirea introductiv – generala conform celor mai sus expuse.

de Legislatia Muncii