Motivul anularii deciziei de concediere:
a) netemeinicie:
Angajatorul apreciaza incorect necorespunderea profesionala si te concediaza in temeiul art. 61 lit. d) din Codul muncii!
b) nelegalitate:
Angajatorul te concediaza in temeiul art. 61 lit. a) din Codul muncii, desi tu nu ai savarsit nicio abatere disciplinara!
c) abuz:
Angajatorul opereaza concedieri in temeiul art. 65 din Codul muncii si, in aceeasi perioada, opereaza angajari pe posturi de aceeasi natura.
Noua lege a pensiilor Ghid practic
250 Modele Fise de Post
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
Detaliind cele prezentate mai sus, putem spune ca cele mai multe actiuni in contestarea deciziei de concediere sunt introduse pentru urmatoarele motive:
– nerespectarea termenelor legale pentru emiterea deciziei de concediere. De exemplu, decizia de concediere disciplinara trebuie introdusa in termen de 30 de zile de la data constatarii cauzei concedierii; decizia de concediere a salariatului arestat preventiv trebuie emisa dupa cel putin 30 de zile de arest decizia de concediere colectiva trebuie redactata in termen de 60 de zile de la data aprobarii programului de restructurare etc.;
– nerespectarea formei scrise a deciziei sau neprevederea tuturor elementelor obligatorii ale deciziei de concediere;
– necomunicarea deciziei de concediere.
Pontul angajatului!
Comunicarea in scris a deciziei nu poate fi inlocuita cu nicio alta proba. Niciun alt document prin care ti s-ar face cunoscut ca raportul tau de munca ia sfarsit nu poate inlocui dispozitia de desfacere a acestuia!
Comunicarea se face, de regula:
- personal celui in cauza, sub luare de semnatura, cu specificarea datei inmanarii copiei, sau
- recomandat, la domiciliu, cu confirmare de primire.
Daca refuzi sa primesti comunicarea, angajatorul va face mentiune cu privire la refuzul tau de a semna.
EXEMPLU:
Intr-o speta, s-a apreciat drept valabila comunicarea facuta la adresa indicata de salariat la data incheierii contractului de munca. Angajatorul nu fusese informat despre modificarea domiciliului persoanei. Mai mult, comunicarea nu a fost restituita prin posta, ci a fost primita de parintii salariatului.
EXEMPLU:
Dimpotriva, in alta speta s-a decis ca afisarea adresei privind concedierea la locul de munca sau inmanarea ei unui coleg nu constituie o comunicare legala!
– nementionarea elementelor de fapt care au stat la baza luarii deciziei de concediere;
Pontul angajatului!
S-a decis ca, daca nu au fost aratate, nici macar generic, motivele care au stat la baza masurii desfacerii contractului de munca, te afli in imposibilitatea de a te apara. Concedierea a fost anulata!
– neprecizarea sau precizarea gresita a temeiului legal al concedierii
ATENTIE!
S-a decis totusi ca angajatorul ar avea posibilitatea de a rectifica temeiul de drept, daca l-a trecut din eroare. Spre exemplu, daca si-a intemeiat decizia pe prevederile vechiului Cod al muncii, privind desfacerea disciplinara a contractului de munca, aceasta eroare se va putea rectifica. Nu va invalida concedierea!
– nerealizarea anchetei disciplinare, in cazul concedierii disciplinare;
– dispunerea concedierii pentru inaptitudine sau necorespundere profesionala, fara ca sa ti se fi propus in prealabil trecerea pe un alt loc de munca din unitate, care exista si era vacant;
– nerespectarea prevederilor referitoare la consultarea cu sindicatul,mai ales in cazul concedierilor colective;
– neacordarea termenului de preaviz;
– neaplicarea prevederilor contractului colectiv de munca cu privire la ordinea de prioritati la concedierea colectiva etc.;
– nerealizarea evaluarii prealabile, sau cu aplicarea unei alte proceduri de evaluare decat cea prevazuta in contractul colectiv de munca aplicabil, respectiv in Regulamentul intern, in cazul concedierii salariatului pentru necorespundere profesionala;
– luarea decizei de concediere pe motivul transferului intreprinderii catre un nou titular;
– modificarea substantiala a conditiilor de munca, in detrimentul salariatului, avand drept consecinta incetarea contractului individual de munca (art. 8 din Legea nr. 67/2006 privind protectia drepturilor salariatilor in cazul transferului intreprinderii, al unitatii sau al unor parti ale acestora) etc