Cititi mai jos integral aceasta Hotarare:
Hotarare privind modificarea si completarea Hotararii de Guvern nr. 246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite
In temeiul art.108 din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art.I. – Hotararea Guvernului nr.246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
1. Articolul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(1) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, avizele de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, valabile pana la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, acordate in conformitate cu prevederile HG nr.246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, pot fi reinnoite potrivit metodologiei stabilite in cuprinsul prezentei hotarari.
(2) Prevederile prezentei hotarari se aplica numai angajatorilor care detin la data de 31 decembrie 2010 avizul de reinnoire si care nu au realizat pana la aceasta data masurile necesare in vederea normalizarii conditiilor de munca.
(3) Perioada de valabilitate a avizelor reinnoite potrivit prezentei hotarari nu poate depasi data de 1 noiembrie 2011.
2. La articolul 2 alineatul (1), literele c), d) si e) vor avea urmatorul cuprins:
„c) planul de prevenire si protectie care sa asigure imbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei sanatatii lucratorilor, cuprinzand masuri si actiuni, esalonate astfel incat, pana cel tarziu la data de 1 noiembrie 2011, locurile de munca sa se incadreze in conditii normale.
d) situatia privind starea de sanatate a lucratorilor incadrati in conditii deosebite si controalele periodice efectuate in acest sens, pana la data de 31 decembrie 2010.
e) dovada depunerii la casele teritoriale de pensii a documentului prin care s-a obtinut reinnoirea avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite si a listei cuprinzand categoriile profesionale care lucreaza in aceste locuri de munca pana la data de 31 decembrie 2010.”
3. La articolul 2 alineatul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„ (11) Planul de prevenire si protectie prevazut la alin. (1) lit. c) va contine numai masurile aferente anului 2010, asumate pentru normalizarea conditiilor de munca si ramase restante.”
4. La articolul 6 alineatul (2), se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(2) Avizele reinnoite pentru incadrarea locurilor de munca in conditii deosebite isi inceteaza aplicabilitatea la data indeplinirii masurilor stabilite prin planul de prevenire si protectie sau, dupa caz, la expirarea termenului prevazut la art. 1 alin. (3).
5. La articolul 6, dupa alineatul 2 se introduc doua alineate, alin.(3) si (4), cu urmatorul cuprins:
„(3) In perioada 15 octombrie – 01 noiembrie 2011, angajatorii vor depune la inspectoratul teritorial de munca o raportare finala privind modul in care au realizat normalizarea conditiilor de munca.
(4) In baza raportarilor prevazute la alin.(3), inspectorii de munca vor efectua verificari in vederea stabiliri conformitatii celor declarate.”
5. La articolul 13 alineatul (3), se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Perioada cuprinsa intre 31 decembrie 2010 si data reinnoirii avizului de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite de munca, pentru care angajatorii datoreaza, dupa caz, diferenta dintre cota de contributie de asigurari sociale pentru conditii deosebite de munca si cea declarata de catre acestia.”
Art. II – Hotararea Guvernului nr.246/2007 privind metodologia de reinnoire a avizelor de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica, dandu-se textelor o noua numerotare.
Art. III - Prezenta hotarare intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC