Anularea incetarii de drept a contractului individual de munca

Daca prin concedierea unui salariat, angajatorul nu respecta prevederile legale, concedierea sa va putea fi anulata de catre instanta.

Potrivit art. 80 alin. (1) din Codul muncii, instanta va dispune anularea deciziei de concediere si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. In practica s-a ridicat insa intrebarea: ce poate face instanta daca nu o concediere este anulata, ci o decizie de incetare de drept? Daca, de exemplu, angajatorul a decis incetarea de drept a salariatului incadrat in invaliditate de gradul III, in temeiul art. 56 lit. c) din Codul muncii.

Dupa cum stim, Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionalitatea acestui text, prin Decizia nr. 759/2017, publicata in Monitorul oficial nr. 108 din 5 februarie 2018. Dar daca angajatorul, necunoscand ca textul nu mai este aplicabil, a decis incetarea contractului individual de munca, cum va putea obtine salariatul reintegrarea? Pentru ca art. 80 alin. (1) din Codul muncii se refera numai la anularea concedierii, nu si la anularea incetarii de drept.

Intr-adevar, nu exista dispozitii privitoare la ipoteza anularii unei decizii de incetare de drept, astfel incat se ridica intrebarea daca in acest caz ar ramane aplicabil doar art. 253 alin. (1) din Codul muncii, potrivit caruia: ”Angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.” Ar decurge ca instanta trebuie sa dispuna doar despagubiri, de natura a acoperi prejudiciul cauzat de catre angajator prin emiterea deciziei de incetare anulate.

Dar trebuie sa observam ca art. 80 alin. (1) din Codul muncii nu constituie decat o aplicatie, pentru ipoteza concedierii, a principiului retroactivitatii efectelor nulitatii, consacrat la art. 1.254 alin. (1) din Codul civil (“Contractul lovit de nulitate absoluta sau anulat este considerat a nu fi fost niciodata incheiat”).

Spre deosebire de concediere, incetarea de drept intervine nu ca urmare a unei manifestari de vointa, ci a producerii unui eveniment de care legea leaga efectul incetarii raportului de munca in absenta si chiar impotriva vointei partilor. Decizia angajatorului de incetare a contractului de munca nu este in fapt o decizie, ea fiind impropriu numita astfel prin art. 56 alin. (2) din Codul muncii. Acest act nu este expresia unei manifestari de vointa, ci constituie numai o baza formala a realizarii inregistrarilor in registrul de evidenta a salariatilor.

Ca urmare, daca instanta constata ca incetarea de drept a contractului individual de munca in realitate nu s-a produs, ea va anula decizia de incetare emisa de angajator ca neavand fundament legal. Pe cale de consecinta, salariatul va fi repus in situatia anterioara acestei decizii, dar nu prin aplicarea extensiva a art. 80 alin. (1) din Codul muncii, ci prin aplicarea principiului de drept comun privind repunerea partilor in situatia anterioara. In plus, salariatul va avea dreptul si la despagubiri, calculate potrivit art. 253 alin. (1) din Codul muncii.