LEGISLATIAMUNCII.ROEste posibil ca aceasta sa fie ratiunea pentru care printre drepturile salariatului, la art. 39 alin. 1 lit. g) din Codul muncii, se specifica si dreptul la acces la formarea profesionala.
Actualul Cod al muncii consacra un intreg capitol formarii profesionale. In acest context se stabileste expres ca planul de formare profesionala - obligatoriu pentru fiecare angajator - face parte integranta din contractul colectiv de munca (art. 195 alin. (2)).
Atentie!
In baza principiului general al negocierii individuale (discutat si de noi), modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor, durata, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de munca .
In ce conditii se manifesta acest drept?
Art. 196
Codul muncii si Legea Dialogului Social
Teste de angajare evaluare si motivare a angajatilor
Procedura completa de evaluare a angajatilor
(1) Participarea la formarea profesionala poate avea loc la initiativa angajatorului sau la initiativa salariatului.
(2) Modalitatea concreta de formare profesionala, drepturile si obligatiile partilor, durata formarii profesionale, precum si orice alte aspecte legate de formarea profesionala, inclusiv obligatiile contractuale ale salariatului in raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, se stabilesc prin acordul partilor si fac obiectul unor acte aditionale la contractele individuale de munca.
Art. 197
(1) In cazul in care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionala este initiata de angajator, toate cheltuielile ocazionate de aceasta participare sunt suportate de catre acesta.
(2) Pe perioada participarii la cursurile sau stagiile de formare profesionala conform alin. (1), salariatul va beneficia, pe toata durata formarii profesionale, de toate drepturile salariale detinute.
(3) Pe perioada participarii la cursurile sau stagiile de formare profesionala conform alin. (1), salariatul beneficiaza de vechime la acel loc de munca, aceasta perioada fiind considerata stagiu de cotizare in sistemul asigurarilor sociale de stat.
Art. 198
(1) Salariatii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala, in conditiile art. 197 alin. (1), (asadar la initiativa angajatorului – nota H. Sasu) nu pot avea initiativa incetarii contractului individual de munca pentru o perioada stabilita prin act aditional.
(2) Durata obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesionala, precum si orice alte aspecte in legatura cu obligatiile salariatului, ulterioare formarii profesionale, se stabilesc prin act aditional la contractul individual de munca.
(3) Nerespectarea de catre salariat a dispozitiei prevazute la alin. (1) determina obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregatirea sa profesionala, proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.
(4) Obligatia prevazuta la alin. (3) revine si salariatilor care au fost concediati in perioada stabilita prin actul aditional, pentru motive disciplinare, sau al caror contract individual de munca a incetat ca urmare a arestarii preventive pentru o perioada mai mare de 60 de zile, a condamnarii printr-o hotarare judecatoreasca definitiva pentru o infractiune in legatura cu munca lor, precum si in cazul in care instanta penala a pronuntat interdictia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.
Aici avem cateva precizari.
Angajatorii aplica litera legii. Sau, daca nu o aplica, iar salariatii care pleaca ii dau in judecata pentru ca li s-au retinut sumele de formare profesionala initiata de angajator, angajatorul pierde si mai plateste si cheltuieli de judecata.
Solutia este simpla.
Formarea profesionala initiata = propusa de angajator nu inseamna ca ii obliga pe salariati sa o si urmeze.
Salariatii trebuie sa vrea sa urmeze aceasta pregatire. Desigur, cine o urmeaza este promovat, poate primi un spor la salariu, iar cine nu... s-ar putea ca in timp sa nu mai fie calificat corespunzator.
De aceea, pentru a nu se interpreta o clauza de formare profesionala in sensul ca salariatul a fost obligat de patron sa semneze, pentru o formare profesionala initiata de patron, va sfatuiesc ca la angajare sau inainte de inceperea pregatirii salariatul sa depuna la societate si o cerere in care sa solicite el participarea la formarea profesionala.
Asadar, formarea profesionala este un drept, dar are „in oglinda” si dreptul angajatorului de a profita de pe urma calificarii „upgradate” a salariatului.
Atentie si la alineatul (4) al articolului 198, reprodus mai sus!
Numai ca si dreptul angajatorului de a se bucura de calificarea nou dobandita are o limitare:
Art. 198 alin. (1) din Codul muncii s-a modificat, in sensul ca nu mai contine o perioada stabilita de lege de interzicere a plecarii salariatului.
Inainte interdictia viza 3 ani.
Acum, logic, nu mai e vorba de trei ani, ci pot fi 2 sau 5 sau cat se inteleg partile (pentru ca e vorba de un act aditional, deci de acordul ambelor parti).
Insa clauza nu trebuie sa duca la inrobirea salariatului (ca poate interveni instanta) DAR pentru termene rezonabile (2-5 ani, cu perioade mai mari pentru sume mai mari sau pentru calificari mai inalte) si daca salariatul e de acord (act aditional) angajatorul s-ar putea sa fie in castig – si indirect salariatul tot in castig - deoarece angajatorul il trimite mai linistit la cursuri mai costisitoare.
Art. 199 C. muncii republicat
(1) In cazul in care salariatul este cel care are initiativa participarii la o forma de pregatire profesionala cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului impreuna cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor.
(2) Angajatorul va decide cu privire la cererea formulata de salariat potrivit alin. (1), in termen de 15 zile de la primirea solicitarii. Totodata angajatorul va decide cu privire la conditiile in care va permite salariatului participarea la forma de pregatire profesionala, inclusiv daca va suporta in totalitate sau in parte costul ocazionat de aceasta.
Art. 200
Salariatii care au incheiat un act aditional la contractul individual de munca cu privire la formarea profesionala pot primi in afara salariului corespunzator locului de munca si alte avantaje in natura pentru formarea profesionala.
Cert este ca persoanele trimise de unitati la scoli sau la cursuri de calificare ori perfectionare, care nu-si respecta angajamentul luat de a lucra intr-o unitate dupa absolvirea scolii sau cursului, o anumita perioada stabilita de lege, sau, prezentandu-se, o parasesc mai inainte de implinirea termenului stabilit, ori li se desface contractul de munca din motive ce le sunt imputabile, sunt obligate sa restituie cheltuielile facute, dupa caz, integral sau proportional cu timpul pentru care s-au obligat sa presteze munca dar nu au lucrat.
E adevarat, salariatul nu poate fi obligat la plata a mai mult de suma cheltuita de angajator cu participarea la cursul sau stagiul profesional respectiv. De asemenea, subliniem ca finalitatea clauzei de restituire nu este privarea salariatului de dreptul sau de a demisiona si nici limitarea excesiva a acestui drept prin fixarea unei sume de plata, exagerate sau disproportionate, in caz de nerespectare a termenului convenit.
Un drept al angajatorului ce poate fi exercitat abuziv
In suma ce trebuie restituita angajatorului nu pot fi incluse salariile platite angajatului in timpul cursurilor sau stagiilor de formare profesionala. Perioada pentru care salariatul s-a obligat sa munceasca in folosul angajatorului dupa absolvirea cursurilor sau stagiilor nu este similara cu o garantare a locului de munca, asa cum este cazul in situatia clauzei de stabilitate, contractul individual de munca putand inceta prin acordul partilor, ca urmare a actului de concediere al angajatorului sau in situatiile in care are loc incetarea de drept.
In situatia in care contractul de munca inceteaza ca urmare a acordului societatii comerciale, salariatul nu datoreaza contravaloarea cursurilor de specialitate.
O solutie actuala
Prin sentinta civila nr. 5945 din 12 noiembrie 1997 a Judecatoriei Baia Mare s-a admis actiunea reclamantei SC A.S. SA Cluj Napoca impotriva paratului SM, paratul fiind obligat sa plateasca reclamantei suma de 2.851,7 USD sau echivalentul de 8.550.100 lei reprezentand cheltuieli de specializare cu dobanda de 6% pe an incepand cu data de 25 iulie 1996 pana la achitarea sumei. S-a retinut ca prin contractul de munca paratul s-a obligat ca, in situatia in care contractul va inceta din initiativa sa, ori ii va fi desfacut contractul de munca inainte de termenul de 5 ani, sa restituie cheltuielile facute cu specializarea sa. La transformarea societatii reclamante din SRL in SA, paratul a refuzat sa incheie cu reclamanta un nou contract, astfel incat raporturile de munca cu paratul au incetat, iar acesta are obligatia sa restituie cheltuielile facute cu specializarea sa.
Apelul declarat de parat impotriva acestei hotarari a fost respins ca neintemeiat, prin decizia civila nr. 545/9 din 27 mai 1998 a Tribunalului Maramures. Impotriva acestei hotarari a declarat recurs paratul, iar prin decizia civila nr. 1591 din 29 octombrie 1998 s-a admis recursul paratului retinandu-se urmatoarele: in anul 1992 paratul a incheiat cu reclamanta contract de munca pe durata nedeterminata, dupa incadrare, paratul a urmat cursuri de specializare, iar apoi a fost incadrat ca inginer.
In contractul de munca s-a prevazut obligatia salariatului de a restitui contravaloarea cursurilor de specializare, in cazul in care inceteaza contractul de munca inainte de 5 ani, aceste cheltuieli fiind calculate la suma de 2.851,7 USD.
Prin notificarea expediata paratului salariat, reclamantul (asadar societatea, nu salariatul) i-a pus in vedere ca in termen de 15 zile inceteaza raporturile de munca, urmand a i se intocmi nota de lichidare. Transformarea societatii reclamante intr-o societate pe actiuni si incercarea acesteia de a-l determina pe parat sa incheie un nou contract de munca cu societatea reclamanta, cu motivarea ca acest contract ar fi continuatorul primului contract de munca incheiat in anul 1992, nu poate fi luat in considerare si nici nu-l poate lega pe parat din punct de vedere juridic pentru a plati contravaloarea specializarii facute in anul 1992, deoarece contractul a incetat prin acordul partilor, reclamanta semnand transferul paratului (nota H. Sasu – modalitate de modificare a contractului individual de munca permisa de Codul muncii anterior) la o alta societate dupa notificarea de lichidare a societatii.
Noutati
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML