Agentia Europeana pentru SSM: riscurile locurilor de munca ecologice

11 Aprilie 2013
11 Aprilie 2013
SSM si PSIlocuri de munca ecologiceAgentia Europeana pentru SSM
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Sunt „locurile de munca ecologice” sigure?

Avand in vedere presiunea in directia reducerii emisiilor de dioxid de carbon, reducerii cantitatii de deseuri, cresterii eficientei energetice si proportiei energiei regenerabile, UE se indreapta catre o crestere rapida a numarului de „locuri de munca ecologice” – care contribuie la protejarea sau refacerea mediului. Totusi, avand in vedere introducerea noilor tehnologii si procese in economia ecologica, ce implicatii exista pentru sanatatea si securitatea in munca a lucratorilor? Odata cu publicarea unui nou raport de previzionare, Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate in Munca (EU-OSHA) atrage atentia asupra riscurilor la adresa sanatatii si securitatii in munca (SSM) in legatura cu locurile de munca ecologice.

Proiectul de previzionare incearca sa identifice riscuri noi sau emergente in acest important domeniu. In acest sens, proiectul identifica mai multe scenarii viitoare posibile, examinand modul in care va evolua cel mai probabil munca in cadrul locurilor de munca ecologice pana in anul 2020 si provocarile viitoare la adresa SSM determinate de aceasta, avand in vedere dezvoltarea tehnologiilor ecologice si o varietate de conditii sociale si economice.

Astfel cum afirma directorul EU-OSHA, Christa Sedlatschek, „scenariile create in cadrul proiectului nostru de previzionare sunt instrumente solide, care le vor oferi factorilor de decizie din UE informatii privind modul in care pot concepe economia ecologica viitoare, in scopul mentinerii sanatatii si securitatii in munca a lucratorilor din Europa. Daca se doreste sa fie cu adevarat durabile si sa contribuie la obiectivele Strategiei UE 2020 privind cresterea inteligenta, ecologica si favorabila incluziunii, trebuie sa ne asiguram ca locurile de munca ecologice ofera conditii de munca sigure, sanatoase si decente. Locurile de munca ecologice trebuie sa fie adecvate atat pentru lucratori, cat si pentru mediu.

UE este hotarata sa asigure echilibrul intre cresterea economica si eforturile de protejare a mediului si a stabilit o serie de obiective ambitioase privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon si a deseurilor si cresterea eficientei energetice si a proportiei energiei regenerabile. Indeplinirea acestor obiective va conduce la extinderea rapida a economiei ecologice. Exista insa deja dovezi ca „ecologizarea” economiei UE a avut ca rezultat cresterea riscurilor la care sunt expusi lucratorii.

Noile tehnologii si procese necesita noi combinatii de competente pentru fi gestionate, insa cresterea rapida in acest domeniu al economiei, impreuna cu presiunea economica si politica, ar putea genera deficiente in materie de competente, lucratorii fiind periculos de neexperimentati si nepregatiti pentru activitatea pe care o desfasoara.

Exista, de asemenea, o serie de riscuri „vechi”, care caracterizeaza diferite situatii si combinatii, necesitand in egala masura competente specifice noi. Instalarea unor componente fotovoltaice pe acoperisuri, de exemplu, combina riscurile traditionale legate de constructii si riscurile privind instalatiile electrice: lucratorii au nevoie, prin urmare, de formare specifica pentru a desfasura aceasta activitate. Unele rasini epoxidice utilizate la producerea turbinelor eoliene provoaca alergii. Adoptarea unor noi acte legislative poate, de asemenea, sa aiba efecte neintentionate: noile legi privind reducerea cantitatii de deseuri trimise la depozitele de deseuri, de exemplu, au avut ca rezultat rate peste medie ale accidentelor de munca si bolilor in randul lucratorilor din sectorul tratarii deseurilor.

Raportul, precum si un rezumat intitulat „Green jobs and occupational safety and health: Foresight on new and emerging risks associated with new technologies by 2020” (Locurile de munca ecologice si sanatatea si securitatea in munca: Previziuni asupra riscurilor noi si emergente asociate noilor tehnologii pana in 2020) sunt disponibile pe site-ul EU-OSHA, in noua sectiune dedicata riscurilor la adresa SSM in economia ecologica.

Sursa: Agentia Europeana pentru SSM
https://osha.europa.eu/ro/press/press-releases/green-jobs

NOUTATI din Legislatie muncii

Diurna LEGALA. Ce s-a modificat in 2024?


Atentie, au intrat in vigoare 3 acte normative noi! Modificarile sunt majore!

Descoperiti care sunt cele mai frecvente greseli care apar la acordarea diurnei!

Eplicatii detaliate din lucrarea: Totul despre Diurna. Legislatia actualizata la zi. Cazuri practice explicate.

Vedeti AICI Cazuri practice explicate >>


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 
Descarcati raportul GRATUIT
“Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
NOU in CODUL MUNCII
Descarcati raportul
GRATUIT
"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Adauga mai jos adresa ta de email
si primesti Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]