Proiectul isi propune asistarea de specialitate, in vederea integrarii pe piata muncii, a 17.449 de tineri pana in 25 de ani care nu au loc de munca, nu urmeaza o forma de invatamant si nu sunt cuprinsi intr-un program de formare.
De asemenea, cu data de 9 august 2018, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca sub indrumarea Ministerului Muncii si Justitiei Sociale implementeaza proiectul „PRO ACCES Alternativ RMPD – Stimularea mobilitatii si subventionarea locurilor de munca pentru someri si inactivi”, in valoare totala de 265 milioane de euro, prin care finanteaza masurile active destinate persoanelor aflate in dificultate din punct de vedere al ocuparii, altele decat tinerii pana in 25 de ani.
Cele doua proiecte asista aproximativ 120.000 de someri care vor beneficia direct de prime de activare si mobilitate, precum si pe angajatorii acestora care pentru fiecare persoana ce face parte din grupul tinta (tinerii sub 25 de ani, persoane peste 45 de ani, persoane cu dizabilitati, parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale, someri de lunga durata si respectiv persoane care mai au 5 ani pana la pensie) vor primi pentru o perioada de 12 pana la 60 de luni, o subventie lunara in valoare de 2.250 lei/ persoana.
La nivelul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca se mai afla in implementare proiectul „INTESPO – Inregistrarea tinerilor NEETs in evidentele Serviciului Public de Ocupare”, cu o valoare aproximativa de 47 de milioane de euro prin care sunt identificati si inregistrati tineri NEETs (persoanele cu varsta cuprinsa intre 16 ani si pana la implinirea varstei de 25 ani, in situatia in care nu au loc de munca, nu urmeaza o forma de invatamant si nu participa la activitati de formare profesionala). Principalul rezultat al proiectului este constituirea grupului tinta pentru celelalte proiecte ce se afla in implementare.
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Dosarul personal al salariatului
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Totodata sunt in implementare si proiecte care subventioneaza angajatorii, ce desfasoara programe de ucenicie si stagii de practica, in valoare totala de 56.667.700 euro, astfel incat la aceasta data majoritatea contractelor de ucenicie sunt sustinute din fonduri europene nerambursabile.
Toate aceste proiecte se implementeaza pana la sfarsitul anului 2022, asigurand necesarul de resurse pentru masurile active destinate stimularii ocuparii fortei de munca.
Pana la sfarsitul lunii septembrie 2018, cand vor fi incheiate apelurile de proiecte destinate sustinerii dezvoltarii institutionale a Serviciului Public de Ocupare, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca va depune impreuna cu Ministerul Muncii si Justitiei Sociale noi proiecte, ce se refera la alinierea serviciilor destinate angajatorilor conform nevoilor acestora, la sustinerea integrarii socio-profesionale a persoanelor cu dizabilitati, precum si la personalizarea serviciilor furnizate grupurilor vulnerabile aflate in dificultate din punctul de vedere al integrarii pe piata fortei de munca. Valoarea estimata a acestor proiecte este de peste 60 de milioane de euro.
In toate aceste proiecte, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca conteaza pe sprijinul partenerilor sociali, iar in perioada urmatoare doreste implicarea directa a acestora in proiecte ce vizeaza alinierea calitatii serviciilor furnizate la standardele europene.
Sursa: ANOFM