Consultanta in afaceri | Manager

     eNews Legislatia Muncii

Descarca GRATUIT raportul special

"Modificari in Codul Muncii - noutati REVISAL si Evaluarea Angajatilor"



detalii aici

Cauti un loc de munca?


Stiati ca...
...... exista peste 40 de documente OBLIGATORII pe care inspectorii ITM le verifica atunci cand vor sa va amendeze cu orice pret >> Detalii aici <<
:: mai multe intrebari si raspunsuri

Fise de identificare a factorilor de risc profesional a unui lucrator SSM

Societatea noastra are un numar de 150 angajati. Potrivit L 319/2006, art. 18, angajatorul TREBUIE sa desemneze unul sau mai multi lucratori ORI sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie. Mentionam ca activitatea firmei noastre nu se regaseste in Anexa 5. In sectiunea 3 se specifica faptul ca lucratorii sunt desemnati prin decizie interna, trebuie sa aiba incheiat cu angajatorul un contract cu norma intreaga (fara a face referire la denumirea postului), iar atributiile trebuiesc consemnate in fisa postului astfel incat lucatorul desemnat sa aiba timpul si mijloacele necesare pentru desfasurarea activitatilor de prevenire si protectie.


O alta conditie este ca lucratorul desemnat trebuie sa indeplineasca cel putin cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, potrivit prevederilor art. 49, SAU prevederile art. 511 lit. a): art. 49: sa aiba cursul de cel putin 80 ore in domeniul SSM sau art. 51 a: calificarea de Tehnician in securitate si sanatate in munca.

DOAR in situatia in care angajatorul are organizat un serviciu intern de prevenire si protectie, conform art. 24, alin. 2, Lucratorii din cadrul serviciului intern de prevenire si protectie trebuie sa desfasoare NUMAI activitati de prevenire si protectie si cel mult activitati complementare cum ar fi: prevenirea si stingerea incendiilor si protectia mediului.

Intrebare:

Va rog sa imi spuneti daca legal firma noastra poate sa desemneze prin decizie un lucrator din cadrul angajatilor existenti, fara ca aceasta sa presupuna dedicarea 100% a timpului pentru SSM sau cumul de functii (implicit un nou CIM partial)? Care sunt conditiile impuse de lege pentru intocmirea fiselor de riscuri?

Raspuns:

Art. 18 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, prevad ca in cazul intreprinderilor si/sau unitatilor care au intre 50 si 249 de lucratori, angajatorul trebuie sa desemneze unul sau mai multi lucratori ori sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectie din cadrul intreprinderii.

Alin. (2) din acelasi articol mentioneaza ca in cazul intreprinderilor si/sau unitatilor prevazute la alin. (1) care desfasoara activitati dintre cele prevazute in anexa nr. 5, angajatorul trebuie sa organizeze unul sau mai multe servicii interne de prevenire si protectie, iar alin. (3) stabileste ca in cazul in care lucratorii desemnati, serviciile interne de prevenire si protectie nu au capacitatile si aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activitatilor de prevenire si protectie prevazute la art. 15, angajatorul trebuie sa apeleze la servicii externe pentru acele activitati de prevenire si protectie pe care nu le poate desfasura cu personalul propriu.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006, astfel cum au fost modificate si completate prin HG 955/2010, desemnarea nominala a lucratorului/lucratorilor pentru a se ocupa de activitatile de prevenire si protectie se face prin decizie scrisa a angajatorului.

Alin. (2) din acelasi articol prevede ca angajatorul va desemna lucratorul numai din randul lucratorilor cu care are incheiat contract individual de munca cu norma intreaga.

Angajatorul va consemna in fisa postului activitatile de prevenire si protectie pe care lucratorul desemnat are capacitatea, timpul necesar si mijloacele adecvate sa le efectueze, potrivit prevederilor alin. (3) din acelasi articol.

In concluzie, responsabilul SSM poate fi desemnat dintre salariatii angajati cu norma intreaga la respectivul angajator si care indeplineste cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, prin decizia scrisa a angajatorului, activitatile de prevenire si protectie fiind consemnate in fisa de post a acestuia.

Art. 21 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006, astfel cum au fost modificate si completate prin HG 1242/2011, prevede ca pentru a putea sa desfasoare activitatile de prevenire si protectie, lucratorul desemnat trebuie sa indeplineasca cel putin cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca, potrivit prevederilor art. 49.

Art. 49 alin. (1) din Norme prevede ca, cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca corespunzatoare nivelului mediu sunt:
a) studii in invatamantul liceal filiera teoretica in profil real sau filiera tehnologica in profil tehnic;
b) curs in domeniul securitatii si sanatatii in munca, cu continut minim conform celui prevazut in anexa nr. 6 lit. B, cu o durata de cel putin 80 de ore.

Alin. (2) din acelasi articol mentioneaza ca nivelul mediu prevazut la alin. (1) se atesta prin diploma de studii si certificatul de absolvire a cursului prevazut la alin. (1) lit. b).

Observam astfel ca prin HG 1242/2011 au fost modificate dispozitiile privind cerintele minime de pregatire in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

Art. 8 alin. (6) din Legea 319/2006 securitatii si sanatatii in munca prevede ca lucratorii desemnati trebuie sa aiba, in principal, atributii privind securitatea si sanatatea in munca si, cel mult, atributii complementare.

Asadar, conform acestor texte legale lucratorul desemnat de angajator ca responsabil SSM trebuie sa aiba, in principal, atributii privind securitatea si sanatatea in munca si, cel mult, atributii complementare, potrivit art. 8 din Legea 319/2006 cu modificarile si completarile ulterioare, iar contractul lui de munca trebuie sa fie cu norma intreaga, conform art. 20 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii 319/2006, astfel cum au fost modificate si completate prin HG 955/2010.

Legiuitorul insa nu specifica in mod expres ce se intelege prin activitati complementare.

Pentru desfasurarea activitatii in calitate de lucrator desemnat apreciem ca nu se poate intocmi un CIM cu timp partial, deorece art. 20 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 aprobate prin HG 1425/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede in mod expres ca angajatorul va desemna lucratorul numai din randul lucratorilor cu care are incheiat contract individual de munca cu norma intreaga.

In ceea ce priveste conditiile cerute de lege pentru intocmirea fiselor de identificare a factorilor de risc profesional, acestea sunt prevazute in HG 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, cu modificarile si completarile ulterioare.

Potrivit art. 8 din HG 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, serviciile medicale profilactice prin care se asigura supravegherea sanatatii lucratorilor sunt: examenul medical la angajarea in munca, de adaptare, periodic, la reluarea activitatii, supraveghere speciala si promovarea sanatatii la locul de munca.

Prin supraveghere speciala se intelege examenul medical profilactic efectuat de catre medicul de medicina muncii in vederea stabilirii aptitudinii in munca pentru lucratorii care se incadreaza in urmatoarele categorii: persoane cu varste cuprinse intre 15 si 18 ani impliniti, persoane cu varsta de peste 60 de ani impliniti, femei gravide, persoane cu handicap, persoane dependente de droguri, de alcool, stangace, persoane cu vederea monoculara, persoane in evidenta cu boli cronice.

Serviciile medicale profilactice prevazute la alin. (1) se efectueaza potrivit prevederilor anexei nr. 1, precum si ale actelor normative specifice.

In cazuri argumentate medical, stiintific, statistic, examenele medicale profilactice se vor adapta periodic, specific noilor riscuri profesionale.
Testarea psihologica a aptitudinilor in munca se face potrivit prevederilor anexei nr. 1.

Examinarile medicale profilactice se efectueaza in baza fisei de identificare a factorilor de risc profesional, conform modelului prevazut in anexa nr. 3, completata in mod obligatoriu la toate rubricile si semnata de catre angajator.

Potrivit art. 37 din HG 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, dosarul medical si fisa de identificare a factorilor de risc profesional se pastreaza la structura de medicina muncii pe durata derularii contractului cu angajatorul.
Dosarul medical si fisa de identificare a factorilor de risc profesional pot fi, la solicitare, predate noii structuri de medicina muncii agreate de angajator.

Dosarele medicale trebuie pastrate la structurile de medicina muncii cel putin 40 de ani de la incetarea expunerii, in cazul expunerii profesionale la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca.

La schimbarea locului de munca in alta unitate, lucratorului i se vor inmana, la solicitare, copii ale dosarului sau medical si ale fisei de identificare a factorilor de risc profesional, pentru a fi predate structurii de medicina muncii a unitatii respective, in conformitate cu dispozitiile art. 41 din HG 355/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
Ti-a placut acest articol? Trimite-l si prietenilor tai!


Data aparitiei: 14 August 2013



Votati pagina "Fise de identificare a factorilor de risc profesional a unui lucrator SSM":
Rating:

Nota: 5 din 1 voturi

ClubLegislatiaMuncii.ro - intrebarea zilei

Cuantumul Pensiei La Limita De Varsta

Intrebare: Am si eu o nedumerire in legatura cu calculul pensiei . De ce pana anul acesta, pentru cei care au iesit la pensie ( la limita de varsta) cuantumul era cu aproximatie ? din salariul brut avut. De anul acesta pensie nu este nici ? din salariul brut. Am iesit la pensie anul acesta, la limita de varsta, si am o pensie mai mica si decat salariul minim pe economie. Mentionez ca ultimii 24 de ani am lucrat functionar public ? inspector , grad superior.

Raspuns: Doamna, din 01.04 2001 pensiile se calculeaza la fel.Se au in vedere drepturile salariale inscrise i... citeste tot raspunsul aici



ARTICOLE SIMILARE



ULTIMELE ARTICOLE







Din reteaua RS:
Info tva | Blogul Specialistului | Carti de afaceri | Campeanu.ro | Contabilitate si fiscalitate | Timp liber
Idei de afaceri | Librarie de afaceri | Libraria R&S | Management | Stiri juridice | Agricultura | AdSense



Utile
    Afaceri profitabile cu ferme     Codul fiscal     Declaratii fiscale     Legea Contabilitatii     Monitorul Oficial     Codul civil 2014     Codul penal 2014     Legislatie TVA



LegislatiaMuncii.ro poza

© 2006 - 2014 Rentrop & Straton. All rights reserved.
Privacy Policy | RSS RSS Flux RSS 2.0     Sitemap XML Sitemap XML     Autori     Termeni si conditii     Contact

SATI
Codul Muncii s-a schimbat!
Atentie la modificarile din REVISAL si Evaluarea Angajatilor aparute noua lege din 2014

Descarcati gratuit Raportul Special

"Modificari in Codul Muncii - noutati REVISAL si Evaluarea Angajatilor"

Da, vreau sa primesc newsletterul Legislatia Muncii