Echitatea asa cum o vede salariatul si asa cum e in realitate. Solutii pentru un echilibru al stimulentelor

J. Stacey Adams este psihologul care a elaborat aceasta teorie ce porneste de la premisa ca sursa motivatiei rezida din compararea eforturilor pe care cineva le face intr-un anumit post si a recompenselor pe care le obtine, cu eforturile sau recompensele altei persoane sau altui grup.
in esenta, el spune asa:
-    angajatii vor sa fie tratati in mod egal.
-    echitatea in acest context este definita ca balanta dintre contributia angajatului la locul de munca si recompensele pe care acesta le primeste.
-    contributia angajatului include experienta, educatia, calificarile speciale, efortul depus si timpul efectiv in care lucreaza.
-    recompensele includ nu numai remuneratia, ci si beneficiile, recunoasterea meritelor si altele.

Pana aici toata lumea e de acord. Unde apare problema?

Deoarece contributia angajatului si recompensele pe care acesta le primeste sunt masurate in unitati diferite, ele sunt greu de comparat. in consecinta, salariatii, in mod subiectiv, conform cu propriile lor criterii, determina raportul, recompensa primita la efortul cheltuit si compara aceasta proportie cu cea realizata de alti oameni care indeplinesc o slujba sau sarcini similare.

Asa se face ca, sub raportul beneficiilor si stimulentelor, salariatii au impresia ca "ceilalti" 8sau unii dintre ei) muncesc mai putin si primesc mai mult. Parere cu atat mai pregnanta cu cat "ceilalti" primesc - poate ceea ce si-ar fi dorit salariatul in cauza si nu a primit.
Iata de ce studierea - prin chestionare - a factorilor ce motiveaza salariatii isi arata acum valoarea: starea de echilibru, echitate poate fi restabilita fie prin schimbarea nivelului de efort, fie prin schimbarea recompensei. De aici acei indivizi care au sentimentul - se percep - ca sunt subrecompensati (frustrati) in comparatie cu ceilalti pot ori sa-si diminueze efectul, ori sa primeasca o recompensa mai mare.

Cercetarile efectuate ne arata ca atunci cand oamenii simt ca sunt subrecompensati (inclusiv sub aspectul avantajelor in natura, a beneficiilor si stimulentelor, chiar non-financiare), in general tind sa-si diminueze efortul. Iar atunci cand simt ca sunt suprarecompensati, in general isi sporesc eforturile in munca.

Solutii? La indemana
a) incercati sa deduceti ce stimulente si-ar dori fiecare categorie profesionala
b) nu va angrenati in discutii in genul : "acela lucreaza mai putin, de ce i-ati dat mai mult?"
c) alegeti o alta persoana sau grup pentru realizarea comparatiei - de multe ori aceasta deruteaza;
d) si - mai ales - implementati un sistem de evaluare a performantelor egal pentru membrii aceleiasi categorii, aplicat obiectiv. Abia atunci salariatii care au gasit criterii proprii de autoapreciere pozitiva vor vedea "cum stau" de fapt si ce ar trebui sa ceara...

Aplicabilitatea teoriei echitatii s-a verificat si in practica. Bunaoara, dorinta angajatilor de a fi tratati in mod egal a dus adeseori la aparitia furturilor, atunci cand acestia au ajuns la concluzia ca nu sunt platiti corespunzator efortului depus. intr-un studiu recent. rata furturilor a fost masurata inainte, in timpul si dupa o perioada de timp in care plata angajatilor a fost redusa cu 15 procente. S-a constatat ca furturile au crescut in perioada reducerii platii angajatilor si au revenit la nivelul anterior imediat ce reducerea de 15 procente a fost anulata. Concluzia? Mai bine oferiti beneficii si stimulente, chiar de natura non-salariala/ extrasalariala decat "sa si le ofere" salariatii singuri!