Un nou proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 16/2017 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale a fost adoptat de Senat si de Camera Deputatilor.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea si completarea Legii nr. 16/2017 privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale, urmarindu-se transpunerea Directivei 2018/957/UE de modificare a Directivei 96/71/CE privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de servicii.
Modificarile principale vizeaza:
- clarificarea prevederilor care definesc notiunile de "salariul minim aplicabil salariatului detasat pe teritoriul Romaniei, "sanctiune financiara administrativa", "intreprindere utilizatoare" si "cooperare administrativa";
- definirea, in acord cu notiunile juridice din legislatia nationala, a expresiilor "remuneratie aplicabila pe teritoriul Romaniei", "remuneratia aplicabila pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decat Romania sau pe teritoriul Confederatiei Elvetiene";
- reglementarea setului suplimentar de conditii de munca si de incadrare in munca pe care urmeaza sa le garanteze intreprinderile care detaseaza transnational salariati pe teritoriul Romaniei;
- completarea dispozitiilor privind activitatea agentului de munca temporara in cadrul detasarii transnationale;
- introducerea de noi obligatii de informare pentru intreprinderile utilizatoare stabilite pe teritoriul Romaniei care utilizeaza salariati pe o perioada limitata de timp, pusi la dispozitie de catre agentul de munca temporara stabilit pe teritoriul altui stat membru;
- reglementarea conditiilor de munca si de incadrare in munca aplicabile salariatilor detasati pe teritoriul Romaniei in cadrul detasarii transnationale de lunga durata, respectiv a situatiilor in care detasarea depaseste 12 luni, respectiv 18 luni, si modalitatea de calcul a duratei detasarii, inclusiv in cazul unui salariat detasat care inlocuieste un alt salariat detasat.
Noua lege transpune reglementarile Directivei 2018/957/UE si aduce elemente de noutate in ce priveste asigurarea unui nivel mai ridicat de protectie a lucratorilor pentru a se garanta libertatea de a presta servicii pe baza echitabila atat pe termen scurt, cat si pe termen lung.
Directiva 2018/957/UE extinde nucleul normelor de baza aplicabile lucratorilor detasati si in ceea ce priveste conditiile de cazare aplicabile lucratorilor pe teritoriul statului membru gazda. Astfel, autoritatile si organismele competente, in conformitate cu dreptul intern si/sau practicile nationale ar trebui sa fie in masura sa verifice daca conditile de cazare pentru lucratorii detasati oferite in mod direct sau indirect de angajator respecta normele nationale existente din statul membru pe teritoriul caruia sunt detasati lucratorii care se aplica, de asemenea, lucratorilor detasati.
De asemenea, lucratorii detasati care sunt trimisi temporar de la locul lor de munca obisnuit in statul membru gazda la un alt loc de munca, ar trebui sa beneficieze cel putin de aceleasi indemnizatii sau de acelasi nivel de rambursare a cheltuielilor de transport, cazare si masa pentru lucratorii trimisi departe de acasa din ratiuni profesionale care se aplica lucratorilor locali in statul membru respectiv. Acelasi lucru ar trebui sa fie valabil pentru cheltuielile suportate de lucratorii detasati atunci cand acestia sunt obligati sa calatoreasca catre si de la locul lor de munca obisnuit din statul membru gazda. Plata dubla a cheltuielilor de transport, cazare si masa ar trebui evitata.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Tichete de masa. Numar egal cu numarul de zile lucrateIntrebare: As avea urmatoare intrebare: in cazul unui salariat incadrat cu program de lucru 8 ore pe zi, si care lipseste 2 ore timp de 4 zile (adica are 8 ore absente nemotivat), de cate tichete de masa ar trebui sa beneficieze intr-o luna care are 20 zile lucratoare? El are in total in luna 152 ore regie + 8 ore absente nemotivate.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Tichete de masa. Munca suplimentara. Compensarea cu timp liber corespunzatorIntrebare: Referitor la acordarea tichetelor de masa pentru orele suplimentare compensate in cursul unei luni: Norma lunii februarie 2025 este de 20 zile lucratoare (160 ore), iar un salariat a fost prezent la serviciu 18 zile (144 ore) si 2 zile (16 ore) a fost in compensare pentru orele suplimentare efectuate in luna ianuarie 2025. Pentru cele 2 zile in care salariatul a fost in compensare in luna februarie, salariatul beneficiaza de acordarea de tichete de masa?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<