Contributia de asigurari sociale o poveste fara sfarsit!

18 Iulie 2008
18 Iulie 2008
CASdeclaratii CASLegea pensiilor
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Cristina Cristescu in Revista Romana de Legislatia Muncii

Contributia de asigurari sociale (CAS) a cunoscut in ultimul an o evolutie generatoare de haos si confuzie. Daca, initial, veniturile brute realizate lunar, achitate din fondul de salarii, reprezentau baza de calcul asupra careia se aplica cota de contributie individuala de 9,5% datorata de catre asigurat, potrivit art. 23 din Legea nr. 19/2000, in prezent asistam la o extindere fara precedent a bazei de contributie la bugetul asigurarilor sociale de stat.

Temei legal
O prima etapa in clarificarea bazei de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale trebuie sa plece de la prevederile Ordinului M.M.F.E.S. nr. 1.019/2007 pentru modificarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 19/2000. In prezent, baza lunara de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale o constituie venitul brut realizat lunar de catre asiguratii care se gasesc in situatiile de la art. 5 alin. (1) pct. I si II din Legea nr. 19/2000, modificata si completata.

Prin sintagma venitul brut realizat lunar se intelege totalitatea veniturilor in bani sau in natura, indiferent de fondurile din care acestea se achita, realizate de asiguratii care se afla in una sau mai multe dintre situatiile de la art. 5 alin. (1) pct. I si II din lege.

In completarea Ordinului M.M.F.E.S. nr. 680/2007, care a largit considerabil sfera veniturilor supuse CAS, Ordinul M.M.F.E.S. nr. 1.019/2007 precizeaza suplimentar faptul ca in venitul brut realizat de aceste categorii de persoane sunt incluse si acele venituri in bani sau in natura care sunt obtinute ca urmare a desfasurarii unor activitati remunerate, in folosul unor entitati, altele decat angajatorul la care se deruleaza activitatea de baza.

Baza de calcul a CAS individuale
     
In prezent, apreciem ca in baza de calcul a CAS individuale intra urmatoarele categorii de venituri:
     


* salariile de baza brute corespunzatoare timpului efectiv lucrat in program normal si suplimentar. In aceasta categorie se includ indexari/compensari salariale, indemnizatii de conducere, salarii de merit, precum si alte drepturi care, potrivit legii, fac parte din salariul de baza;

Atentie!
In aceasta categorie de venituri se inscrie si remuneratia directorilor societatilor comerciale pe actiuni (S.A.), avand in vedere noile reglementari aduse de O.U.G. nr. 82/2007. Acest act normativ modifica si completeaza art. 152 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, asimilandu-l pe directorul S.A. unui salariat in ceea ce priveste remuneratia si obligatiile privind contributia de asigurari sociale datorata atat individual, cat si de catre societatea comerciala.

* sporurile, indemnizatiile si sumele acordate sub forma de procent din salariul de baza brut sau sume fixe (indiferent daca au sau nu caracter permanent);

Sunt incluse in aceasta categorie sumele acordate pentru conditii deosebite de munca (conditii grele, periculoase, nocive, penibile), desfasurarea activitatii in mediul rural (in zone izolate), activitatea desfasurata de nevazatori, munca prestata in schimbul de noapte, indeplinirea unor sarcini, activitati si responsabilitati suplimentare functiei de baza, sporul de fidelitate/loialitate etc.

* sumele platite pentru timpul nelucrat;

In aceasta categorie de venituri intra: indemnizatiile pentru concedii de odihna, concedii de studii platite, zile de sarbatoare legala, zile de repaus saptamanal, zile libere platite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, intreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariatilor etc.

De exemplu, o perioada nelucrata de salariati pentru care se calculeaza, se retine si se vireaza contributia individuala de asigurari sociale o reprezinta intreruperea temporara a activitatii angajatorului din cauza dificultatilor economice, tehnologice, structurale sau similare, in conditiile art. 52 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, situatie in care salariatii beneficiaza de indemnizatia prevazuta de art. 53 alin. (1) din Codul muncii (cel putin 75% din salariul de baza).

* sumele acordate cu ocazia iesirii la pensie;

Salariatii care se pensioneaza pentru limita de varsta beneficiaza de o indemnizatie egala cu cel putin doua salarii de baza avute in luna pensionarii, potrivit Contractului colectiv de munca unic la nivel national (CCMUNN) pe anii 2007-2010. Contributia de asigurari sociale se aplica asupra acestei sume de bani acordate la pensionare.

* premiile anuale si cele acordate in cursul anului sub diferite forme, altele decat sumele reprezentand participarea salariatilor la profit;

* sumele platite conform legii sau contractelor colective de munca;

In aceasta categorie sunt incluse: cel de-al al 13-lea salariu, primele de vacanta, primele acordate cu ocazia sarbatorilor nationale sau religioase etc.

* drepturile in natura acordate salariatilor sub forma de remuneratie, desi nu se mai luau in considerare la stabilirea bazei de calcul a CAS in perioada de aplicare a Legii nr. 250/2007, au fost reintroduse in aceasta baza de calcul prin O.U.G. nr. 91/2007, in cadrul sintagmei mult mai cuprinzatoare „venit brut realizat lunar”.

Dispozitia ii afecteaza in special pe salariatii unitatilor care activeaza in domeniul agricol, acestea putand plati o parte din salariu in natura, potrivit art. 37 alin. (2) din CCMUNN pe anii 2007-2010. Plata in natura nu poate depasi 30% din salariul de baza inscris in statul de plata.

* alte adaosuri la salarii, aprobate prin legi speciale sau stabilite prin contractele individuale ori colective de munca incheiate;

Sunt supuse contributiei de asigurari sociale de stat adaosurile la salariul de baza stipulate prin contractele individuale/colective de munca, cum ar fi: bonusuri, compensatii, indemnizatia pentru concediul de odihna neefectuat platita la incetarea raportului de munca, sume reprezentand venituri curente sau aferente perioadelor anterioare (inclusiv cele achitate in lunile in care asiguratii au beneficiat de prestatii de asigurari sociale fara a avea zile lucrate).

________________________________________
CAS, CASS, concedii medicale, somaj, pensii ...
acum aveti toate raspunsurile la indemana! Click aici.
________________________________________
Intra in aceasta categorie si ajutoarele acordate de angajatori in completarea indemnizatiilor suportate din FNUASS in cazuri speciale, reglementate prin contractele individuale sau colective de munca. Asemenea ajutoare se acorda pentru situatii de intervenire a incapacitatii temporare de munca sau a nasterii unui copil, cand veniturile salariatilor scad prin acordarea indemnizatiilor de asigurari sociale.

  Atentie!
Un element de noutate consta in introducerea in baza de calcul a contributiei individuale de asigurari sociale a unor noi categorii de venituri realizate in baza altor tipuri de raporturi juridice decat cele de munca, precum:
* sumele primite de reprezentantii in adunarea generala a actionarilor, in consiliul de administratie, in comitetul de directie si in comisia de cenzori;
* sumele primite de reprezentantii in organisme tripartite, potrivit legii;
* indemnizatii de sedinta acordate membrilor comisiilor constituite la nivelul autoritatilor si institutiilor publice, potrivit legii;
* sumele rezultate prin „plata cu ora”, garzi, indemnizatii clinice;
* alte sume acordate potrivit legilor speciale, inclusiv cele generate de activitati de marketing, asigurari sau contracte de comision.

* salariul brut lunar in lei, corespunzator functiei in care persoana respectiva este incadrata in tara, inclusiv sporurile si celelalte adaosuri care se acorda potrivit legii pentru personalul roman trimis in misiune permanenta in strainatate de catre persoanele juridice din Romania.

In cazul concediilor de asigurari sociale de sanatate, angajatorul are obligatia calcularii, retinerii si virarii CAS individual.

Atentie!
Concediile pentru asigurari sociale de sanatate reprezinta drepturi de asigurari sociale reglementate prin O.U.G. nr. 158/2005, modificata si completata, acordate in situatiile in care salariatul nu poate presta munca, beneficiind de indemnizatii de asigurari sociale pentru incapacitate temporara de munca, maternitate, ingrijirea copilului bolnav, prevenirea imbolnavirilor si recuperare a capacitatii de munca, risc maternal.
     
Acordarea concediilor si a indemnizatiilor de sanatate sunt efectul achitarii de catre angajator a contributiei in cota de 0,85% aplicabila la valoarea fondului lunar de salarii realizate. Perioada acordarii concediilor de asigurari sociale de sanatate reprezinta perioada asimilata (necontributiva) in alte sisteme de asigurari sociale, cum ar fi sistemul asigurarilor sociale de sanatate si sistemul asigurarilor pentru somaj.

In ceea ce priveste sistemul asigurarilor sociale de stat, perioada acordarii acestor concedii nu reprezinta perioade asimilate, intrucat atat angajatul, cat si angajatorul datoreaza contributii bugetului asigurarilor sociale. Cotele de contributii datorate sunt generate, evident, de conditiile de munca existente in unitate: 9,5% (contributie individuala) si 19,5%, 24,5%, respectiv 29,5% (contributie datorata de angajator in functie de conditiile de munca).
Baza de calcul a CAS datorate de  angajat o reprezinta valoarea salariului minim brut pe tara garantat in plata corespunzator zilelor lucratoare din concediul medical, asa cum stabileste art. 45 din O.U.G. nr. 158/2005, modificata si completata.

De asemenea, la stabilirea bazei de calcul a contributiei angajatorului, alaturi de veniturile brute ale salariatilor care au prestat activitatea, pentru salariatul care a beneficiat de un concediu de asigurari sociale de sanatate, se ia in calcul valoarea salariului minim brut pe tara garantat in plata corespunzator zilelor lucratoare din concediul medical.
In aceste situatii, pentru stabilirea punctajului anual in sistemul asigurarilor sociale de stat, se procedeaza la raportarea salariului mediu brut din perioadele respective la valoarea salariului minim brut pe tara garantat in plata.

In cazul concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani reglementat prin O.U.G. nr. 148/2005, perioada de acordare a indemnizatiei constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in sistemul public de pensii, nedatorandu-se CAS de angajat ori de catre angajator.

Privitor la stabilirea punctajului anual in aceasta situatie, art. 78 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, modificata si completata, stabileste o baza de calcul conventionala reprezentand 25% din cuantumul drepturilor de asigurari sociale incasate.

Va recomandam:
Perioada de acordare a concediului fara indemnizatie pentru cresterea copilului este asimilata stagiului de cotizare, fiind utila la obtinerea drepturilor reglementate de Legea nr. 19/2000, O.U.G. nr. 158/2005, respectiv Legea nr. 76/2002, asa cum rezulta din prevederile art. 61 din O.U.G. nr. 148/2005, modificata si completata.

Ordonanta nu prevede insa o baza de calcul conventionala in aceasta situatie, astfel incat apreciem ca ar trebui aplicate prin simetrie aceleasi prevederi ca si in cazul concediului indemnizat.

CAS individuala in cazul cumulului de calitati

Norma metodologica la care ne raportam in prezent, modificata prin Ordinul M.M.S.S.F. nr. 1.019/2007, genereaza in opinia noastra o grava inechitate care afecteaza asiguratii care fac concomitent obiectul art. 5 alin. (1) pct. I si II din Legea nr. 19/2000, respectiv art. 5 alin. (1) pct. IV si V din acelasi act normativ.

Ii avem in vedere pe prestatorii de activitati remunerate in baza altor raporturi juridice decat raportul de munca (asociati, administratori, persoane fizice autorizate, titulari ai unor intreprinderi individuale ori intreprinderi familiale, persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale independente).

Acestia au obligatia de a informa, incepand cu data de 01.02.2008, unitatile respective in legatura cu existenta/inexistenta calitatii de „salariat” la o alta unitate. Scopul declaratiei-tip, prevazuta in Anexa Ordinului M.M.S.S.F. nr. 1.019/2007, este stabilirea obligatiei de retinere a CAS de catre entitatea beneficiara a serviciilor prestate.

Concluzie
Astfel, daca persoana cumuleaza calitatea de salariat cu aceea de prestator de servicii in baza altor tipuri de raporturi juridice, atat angajatorul, cat si entitatea beneficiara a serviciilor au aceleasi obligatii privind plata CAS. Cu alte cuvinte, pentru asiguratul in cauza se datoreaza CAS in dubla sa ipostaza  de salariat si de prestator de servicii.

„Cuiul lui Pepelea” in acest artificiu legislativ este dat de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 19/2000, modificata si completata, care reglementeaza pentru asiguratii prevazuti la art. 5 alin. (1) pct. IV si V (indiferent ca sunt cumularzi de calitati sau nu) obligatia de a achita contributia in cota integrala stabilita prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Dar cat de mult mai conteaza tehnica legislativa si principiile de drept in pradarea buzunarului contribuabilului?

Dimpotriva, persoana care nu detine calitatea de salariat, ci numai pe aceea de prestator de servicii, se afla intr-o situatie net avantajoasa. Acesteia ii revine obligatia personala de a depune declaratia de asigurare in conditiile art. 61 din Legea nr. 19/2000, modificata si completata, baza de calcul a CAS fiind reprezentata de venitul stabilit in cuprinsul acestei declaratii.

NOUTATI din Legislatia muncii

Cum sa te distingi pe piata muncii?


Incepe acum transformarea companiei tale!
Acceseaza ghidul Brandul de angajator in era digitala

Afli din ghid:
• Strategii de construire a brandului de angajator
• Tehnici de comunicare interna si externa
• Rolul inteligentei artificiale in HR
• Studii de caz si exemple practice

...Vezi AICI detalii complete <<


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 
Descarcati raportul GRATUIT
“Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
Atentie!
Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]