Daca doriti ca firma dvs. sa obtina rezultate performante, trebuie sa acordati o atentie deosebita elaborarii strategiilor si adoptarii politicilor privind resursele umane.
Rolul strategiei de resurse umane este acela de a identifica si de a adopta cele mai bune modalitati prin care sa se utilizeze la maximum capitalul uman de care dispune firma, tinand cont de obiectivele pe termen mediu si lung pe care compania doreste sa le realizeze.
Exemplu
De exemplu, strategii de resurse umane sunt urmatoarele:
- strategia de dezvoltarea a potentialului uman existent – recomandabila in special pentru firmele de dimensiuni
relativ mici, care se afla intr-o etapa de dezvoltare;
- strategia de formare si reorientare a resurselor umane existente – recomandata in momentul in care se prefigureaza o schimbare de profil a activitatii firmei;
- strategia de motivare a salariatilor, pe termen mediu si lung – specifica mai ales companiilor multinationale,
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
care investesc mult in loializarea persoanelor-cheie.
Intrebari pentru elaborarea strategiilor de RU
Iata cateva intrebari utile care va pot ghida in elaborarea strategiilor de resurse umane in compania dvs.:
- Care sunt schimbarile mediului economic din Romania in contextul globalizarii?
- Care sunt modificarile previzibile in pregatirea resurselor umane in functie de noile cerinte de pe piata muncii?
- Care este impactul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana asupra pietei fortei de munca sub aspect legislativ, economic si social?
Politicile firmei reprezinta un ghid larg si general, care directioneaza activitatile organizatiei in vederea atingerii obiectivelor stabilite.
Spre deosebire de strategie, care arata in ce directie se indreapta firma, politicile arata modalitatile in care aceasta va ajunge unde si-a propus sau, altfel spus, raspund la intrebarea:"Cum vrea sa actioneze compania pentru a-si atinge obiectivele?".
Pentru a avea succes, politicile trebuie comunicate tuturor angajatilor firmei.
Exemplu
Iata cateva exemple de politici de resurse umane:
- politica de integrare in cadrul firmei a noilor angajati;
- politica de echitate in salarizarea angajatilor;
- politica participativa in procesul de luare a deciziilor;
- politica promovarii interne;
- politica de motivare pe baza evaluarii performantelor profesionale.
Intrebari pentru elaborarea politicilor de RU
In elaborarea politicilor de resurse umane din compania dvs. va recomandam sa aveti in vedere si raspunsul la intrebari precum urmatoarele:
- Pentru ce posturi este nevoie sa organizati procesul de recrutare si selectie in firma dvs.?
- Care este cea mai potrivita modalitate de integrare a noilor angajati in mediul organizational al firmei dvs.?
- Care sunt criteriile adecvate pe care sa le utilizati in procesul de recrutare si selectie?
- Care sunt costurile aferente procesului de recrutare, selectie si integrare a noilor angajati?
- Care sunt avantajele promovarii interne?
- Care sunt modalitatile de retentie a resurselor umane?
- Cum vedeti rezolvarea problemelor legate de disponibilizarea de personal?