Conducatori auto. Cand deplasarea este detasare transnationala? Modalitate de stabilire a remuneratiei minime

Ioana Pavel
Ioana Pavel
08 Aprilie 2022
08 Aprilie 2022
Ioana Pavel
Ioana Pavel
detasare transnationalaconducatori auto detasaresalariu minim soferi
Conducatori auto. Cand deplasarea este detasare transnationala? Modalitate de stabilire a remuneratiei minime
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

"Un SRL are 9 angajati dintre care 2 conducatori auto transport rutier de marfuri, program de lucru 8 ore/zi salariu 2.560 lei. Soferii tranporta marfa din Germania in Romania, Bulgaria, Ungaria. Va rog sa-mi indicati modul de calcul al salariului cuvenit. Care este cuantumul salariului si cum se calculeaza pe perioada in care soferii isi desfasoara activitatea in afara Romaniei."
 
Raspunsul specialistilor: 
 
In primul rand, angajatorul trebuie sa stabileasca daca deplasarii conducatorului auto i se aplica sau nu normele specifice detasarii transnationale. Nu toate deplasarile conducatorului auto in spatiul UE reprezinta detasare transnationala.
 
Astfel, conform art. 5^3 din Legea 16/2017 privind detasarea transnationala introdus prin OG 12/2022 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul transporturilor rutiere:
 
(1) In intelesul prezentei legi, conducatorii auto angajati de intreprinderile mentionate la art. 3, care aplica masurile cu caracter transnational de la art. 5 alin. (1) lit. a) sau alin. (2) lit. a), nu sunt considerati salariati detasati pe teritoriul Romaniei, respectiv de pe teritoriul Romaniei, atunci cand:
 
a) efectueaza operatiuni de transport rutier bilateral de marfuri;
b) efectueaza, pe langa efectuarea unei operatiuni de transport rutier bilateral, o activitate de incarcare si/sau descarcare in statele membre sau in tarile terte pe care le tranziteaza, cu conditia ca acesta sa nu incarce marfuri si sa le descarce in acelasi stat membru;
c) efectueaza maximum doua activitati suplimentare de incarcare si/sau descarcare in statele membre sau in tarile terte pe care le tranziteaza, cu conditia de a nu incarca sau descarca marfuri in acelasi stat membru, atunci cand operatiunea de transport rutier bilateral inceputa in statul membru de stabilire, in cursul careia nu a fost efectuata nicio activitate suplimentara, este urmata de o operatiune de transport rutier bilateral catre statul membru de stabilire;
d) efectueaza operatiuni de transport rutier bilateral de persoane;
e) in cadrul transportului rutier bilateral de persoane efectueaza o imbarcare de persoane si/sau o debarcare de persoane in statele membre sau in tarile terte pe care le traverseaza, cu conditia ca acesta sa nu ofere servicii de transport de persoane intre doua puncte din statul membru traversat. Aceleasi dispozitii se aplica si calatoriei de intoarcere;
f) tranziteaza teritoriul unui stat membru, fara a incarca sau a descarca marfuri ori fara a imbarca sau a debarca persoane;
g) efectueaza segmentul rutier initial sau final al unei operatiuni de transport combinat, astfel cum este definita la art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 88/1999 privind stabilirea unor reguli pentru transportul combinat de marfuri, aprobata cu modificari prin Legea nr. 401/2002, in cazul in care segmentul rutier, luat separat, reprezinta o operatiune de transport bilateral de marfuri.
 
Veti stabili daca fiecare deplasare se incadreaza sau nu in detasare tinand cont de reglementarile legale mai sus citate precum si de precizarile publicate de Comisia Europeana in acest ghid:
 
De asemenea, ne puteti comunica parcursul calatoriei conducatorului auto si activitatile de pe parcursul calatoriei pentru a va ajuta cu incadrarea calatoriei in normele specifice detasarii transnationale sau nu.
 
Spre exemplu, conform precizarilor publicate de Comisia Europeana:
 
Un conducator auto a carui companie are sediul in Polonia (PL) efectueaza o calatorie fara incarcatura de la Varsovia (PL) la Berlin (DE). In Berlin (DE), conducatorul auto incarca un camion plin cu marfuri si le descarca la Bruxelles (BE). Apoi, conducatorul auto conduce in gol de la Bruxelles (BE) la Varsovia (PL).
 
Conducatorul auto a efectuat doua calatorii distincte fara incarcatura si o operatiune de schimb incrucisat intre ele. Prima calatorie fara incarcatura intre Polonia si Germania a fost urmata de o operatiune de schimb incrucisat intre Germania si Belgia, care a fost urmata apoi de o calatorie fara incarcatura din Belgia inapoi in Polonia. Calatoria fara incarcatura din Polonia in Germania se efectueaza impreuna cu operatiunea de comert incrucisat care incepe in Germania. Prin urmare, conducatorul auto este considerat detasat in Germania din momentul intrarii pe teritoriul Germaniei pana la parasirea teritoriului Germaniei. Aceasta perioada acopera conducerea cu un camion gol pana la punctul de incarcare din Germania, incarcarea marfurilor in Germania si transportarea acestora prin teritoriul Germaniei. Apoi, conducatorul auto este considerat detasat in Germania din momentul intrarii pe teritoriul Germaniei si pana la incheierea operatiunii de comert incrucisat in Belgia. Conducatorul autonu este considerat detasat in Belgia in timpul calatoriei fara incarcatura, dupa incheierea operatiunii de comert incrucisat, atunci cand se intoarce in statul membru de stabilire. Conducatorul auto nu este considerat detasat in Olanda atunci cand efectueaza operatiuni de comert incrucisat intre Germania si Belgia deoarece tranziteaza doar teritoriul Olandei fara incarcare sau descarcare.  
 
Daca in urma analizei deplasarii  conducatorilor auto  se ajunge la concluzia ca deplasarea este supusa regulilor detasarii, angajatorul are  obligatia sa  plateasca acestora remuneratia minima aplicabila pe teritoriul statului in care conducatorul auto este detasat.
Conducatorii auto au obligatia de a inregistra manual simbolul tarii in care au intrat, dupa trecerea frontierei si confirmarea simbolului tarii in tahograf. Aceasta introducere trebuie sa aiba loc la frontiera sau in cel mai apropriat loc.
 
Cum se inregistreaza trecerea frontierei:
 
Se introduce simbolul sau codul tarii  (https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Glossary:Country_codes ).
Acest lucru ar trebui facut la prima oprire - adica cel mai apropiat loc de oprire posibil la granita sau dupa. Daca trecerea frontierei se face cu feribotul, se introduce simbolul tarii in portul de sosire. Cu tahografele digitale, se introduce simbolul manual.
 
Cu tahografele analogice, se scrie de mana simbolul pe foaia de inregistrare
 
Astfel, pornind de la inregistrarile efectuate in tahograf se stabileste perioada de detasare in fiecare stat membru.
Conform art. 2 lit. y) din Legea 16/2017 remuneratia aplicabila pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, altul decat Romania sau pe teritoriul Confederatiei Elvetiene, suma de bani stabilita de dreptul intern si/sau practicile nationale ale statului membru pe teritoriul caruia este detasatlucratorul, reprezentand toate elementele constitutive ale remuneratiei care sunt obligatorii conform dreptului intern, actelor cu putere de lege si actelor administrative sau conventiilor colective sau sentintelor arbitrale, care au fost declarate cu aplicabilitate generala sau care se aplica in conformitate cu art. 3 alin. (8) din Directiva 96/71/CE in statul membru respectiv.
Din acest text rezulta ca angajatorii care detaseaza salariati de pe teritoriul Romaniei au obligatia sa plateasca acestora remuneratia mimima din statul in care urmeaza sa presteze activitate in calitate de detasati.
 Aceasta remuneratie nu este stabilita de legislatia din Romania asa incat angajatorul roman trebuie sa se intereseze in statul in care salariatul este detasat cu privire la cuantumul si componentele remuneratiei minime.
 
Site-urile oficiale ale statelor membre se gasesc urmand urmatorul link:
 
https://europa.eu/youreurope/citizens/work/work-abroad/posted-workers/index_ro.htm#national-websites. Dupa ce accesati link-ul apasati pe sageata din dreapta din rubrica Selectati tara.
Remuneratia minima se poate intregi la nivelul celei din tara in care salariatul este detasat prin adaugarea unui spor la salariul din Romania pentru perioada de detasare in statul respectiv. Daca in urma analizei deplasarii soferilor se ajunge la concluzia ca deplasarea acestora nu este supusa regulilor detasarii, angajatorului nu-i revine obligatia de plata a remuneratiei minime din statele in care conducatorul auto se deplaseaza.
 
Un raspuns valabil la 08.04.2022, oferit de catre expertii de la PortalCodulMuncii >>>
 

NOUTATI din Legislatia muncii

NOUTATI privind CONCEDIILE aduse prin Legea 283


De ce trebuie sa acordati o atentie deosebita concediilor?

Pentru ca sunt nu mai putin de 17 tipuri de concedii prevazute in legislatie, fiecare cu propriile caracteristici, proceduri, capcane. Si, cand avem de-a face cu un domeniu atat de vast, este clar ca apar neclaritati si, implicit, greseli pe care inspectorii ITM de-abia le asteapta.

Vezi AICI cele 17 Tipuri de concedii. Regim juridic si fiscal >>


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 

 

 
 
 

Descarcati raportul GRATUIT
“Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
Atentie!
Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]