Casele de Pensii, obligate sa ia in calcul toate documentele de contributivitate depuse de pensionari

Isabela Alexe
Isabela Alexe
27 Mai 2021
27 Mai 2021
Isabela Alexe
Isabela Alexe
dosarul de pensiedocumente contributivitate casele judetene de pensiiordin casele de pensii
Casele de Pensii, obligate sa ia in calcul toate documentele de contributivitate depuse de pensionari
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
 
In cadrul conferintei de presa de la finalul vizitei efectuate la Casa Nationala de Pensii Publice, ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Raluca Turcan, a anunat ca toate Casele Judetene de Pensii vor avea obligatia sa analizeze documentele suplimentare de contributivitate depuse de pensionari la dosarul de pensie. 
 
"Am decis astazi sa emitem un nou ordin de ministru in procesul de evaluare a dosarelor de pensii pentru recalculare, intrucat am constatat cateva aspecte care trebuiau obligatoriu reglementate. Unu: pensionari care de o viata intreaga asteapta sa li se faca dreptate se adresau Caselor Judetene de Pensii pentru ca in dosarele de pensii pe care le aveau detineau o serie de documente care sa ateste factori suplimentari de contributivitate. Doi: neexistand un cadru legal pana in momentul de fata care sa oblige Casele Judetene de Pensii sa ia in evaluare acesti factori de contributivitate, comportamentul era diferit: unele case acceptau si includeau in baza de date din dosarele de pensii aceste adeverinte, altele nu, lucru care evident crea si creeaza in continuare un tratament discriminatoriu", a afirmat Raluca Turcan, potrivit Agerpres.
 
Totodata, potrivit aceleiasi surse, ministrul Muncii a precizat ca, odata cu acest ordin, toate Casele Judetene de Pensii trebuie sa trateze unitar cererile pensionarilor privind informatiile luate in calcul in dosarele de pensie.
 
"(...) dupa ce terminam noua lege a pensiilor dorim cu totii ca orice dosar cu sina sa nu mai fie deschis si toate informatiile care atesta contributivitate, vechime, specializare, sa fie operate in format electronic. Aceasta a fost solicitarea pe care am facut-o astazi Caselor Judetene de Pensii - sa ia in serios acest proces, sa trateze oamenii cu empatie, pentru ca sunt unii care pe buna dreptate aveau adeverinte care sa ateste contributivitate pentru dosare, dar intrucat s-au pensionat inainte de anul 2001, cand anumiti factori de contributivitate nu erau luati in calcul, atunci nu si-au mai depus documentele la dosare. Deci din acest moment exista aceasta obligatie de tratament unitar a Caselor Judetene de Pensii pentru oameni care chiar asteapta sa li se faca dreptate, intai si intai prin imbunatatirea tuturor informatiilor din dosare si apoi prin recalcularea finala a pensiilor", a mentionat Raluca Turcan.
 
Pana la adoptarea unei noi legi a pensiilor pensionarii vor continua sa castige in instanta procese prin care contesta nivelul pensiilor calculate de stat, considera ministrul. 
 
"Mai mult decat atat, sunt cheltuieli in instanta din ce in ce mai mari. Daca anul trecut am platit pentru procesele castigate de pensionari impotriva statului roman 10 milioane de lei, doar in primul trimestru al acestui an cheltuielile de judecata platite de catre Casa Nationala de Pensii se ridica la 3,2 milioane de lei, ceea ce ar insemna, in acelasi ritm, pana la finalul anului, sa depasim 13 milioane de lei. Evident ca pana nu venim cu o lege a pensiilor, este foarte posibil ca sirul proceselor sa continue", a precizat Raluca Turcan.
 
Ministrul Muncii a estimat ca noua lege a pensiilor va fi finalizata in anul 2023.
 
"Noi speram ca toata legislatia noua pe pensii sa fie finalizata undeva de la mijlocul anului viitor spre final. (...) Eu sper ca anul 2023 sa fie marcat de intrarea in vigoare a unei noi legi a pensiilor. Sper ca toate lucrurile sa decurga normal. Nu este de ignorat faptul ca noi vom trimite proiectul de lege spre Parlament si acolo dezbaterea deja nu mai poate fi anticipata cu strictete. In 2023 ramanem pe legislatia actuala", a declarat Raluca Turcan.
 
De asemenea, conform aceleiasi surse, ministrul Muncii a explicat ca unul din scopurile viitoarei legi a pensiilor este ca nivelul pensiilor sa nu mai poata fi stabilit prin decizii politice.
 
"Cel mai mult ne dorim ca pensiile sa fie scoase din pixul politicienilor, pentru ca am vazut in decursul timpului, si ultimii 30 de ani stau martori, cum legislatia in privinta pensiilor s-a modificat, de cele mai multe ori prost, in perioade sau conjucturi politice importante. Si atunci pe noi ne intereseaza sa cream un cadru legal stabil, care sa nu mai trebuiasca sa mai fie modificat o buna perioada de timp, si in acest cadru stabil pensionarii sa poata sa-si acceseze dosarele de pensie - de exemplu sa stie la 60 de ani cam cum o sa arate pensia lor, dosarele sa fie digitalizate si pensiile sa aiba o crestere predictibila, astfel incat toata lumea sa cunoasca cum ar trebui calculata pensia si peste 5 si peste 10 ani, sa nu mai fie la mana politicienilor sa minta pensionarii ca pensiile pot sa creasca cu 40 la suta, cand de fapt trebuie sa te imprumuti ca tara ca sa poti sa suporti toate cheltuielile asumate de stat. Cresterea pensiilor va fi predictibila si vom spune exact cu cat vor creste pensiile si va sti toata lumea si nu va mai fi posibil pentru un politician sau altul sa minta in privinta procentului cu care vor creste pensiile", a concluzionat Raluca Turcan.
 

NOUTATI din Legislatia muncii

Ati modificat Regulamentul Intern conform noutatilor legislative?


Hotararea Guvernului 970 a  MODIFICAT Regulamentul Intern!

Scapati ACUM de stresul intocmirii Regulamentului Intern!

In lucrarea Regulament Intern. Modele editabile. Legislatie comentata. Studii de caz gasiti modificarile din lege si MODELELE Editabile!

Vezi AICI 10 modele gata redactate de Regulament Intern >>


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 

 

 
 
 

Descarcati raportul GRATUIT
“Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
Atentie!
Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]