Dar ce se petrece in cazul persoanelor care detin un PFA? Beneficiaza de concediu si indemnizatia pentru cresterea copilului?
"O persoana care are un PFA in activitate poate sa incaseze indemnizatia pentru ingrijire copil de pana la 2 ani, sau trebuie sa suspende PFA-ul?", se intreba cineva in cadrul PortalCodulMuncii.ro.
Incepem prin a mentiona ca art.16 stabileste ca plata indemnizatiei pentru cresterea copilului nu se suspenda in cazul in care persoana indreptatita se afla in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:
a) primeste diverse sume in baza legii, a contractului colectiv de munca sau a contractului individual de munca, acordate in perioada concediului pentru cresterea copilului, altele decat cele rezultate din desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu;
b) primeste indemnizatii in calitate de consilier local sau judetean, indiferent de nivelul acestora;
Orele suplimentare si munca in zi de repaus
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
Portal Codul Muncii
c) realizeaza, in decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu, al caror nivel nu depaseste de trei ori cuantumul minim al indemnizatiei stabilit la art. 2 alin. (2).
IMPORTANT! Un salariat poate realiza in perioada concediului pentru cresterea copilului, urmatoarele categorii de venituri al caror cuantum este nelimitat:
a) venituri supuse impozitului pe venit dar care nu rezulta din desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu daca sunt acordate in baza legii, a contractului colectiv de munca sau a contractului individual de munca;
b) indemnizatii in calitate de consilier local sau judetean, indiferent de nivelul acestora;
c) venituri care nu reprezinta venituri supuse impozitului pe venit in sensul prevazut de OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului.
Astfel, un salariat poate realiza venituri supuse impozitului pe venit al caror nivel nu depaseste de trei ori cuantumul minim al indemnizatiei stabilit la art. 2 alin. (2).
Indemnizatia lunara se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anterior datei nasterii copilului si nu poate fi mai mica de 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata.
PFA-ul poate obtine venituri pe durata concediului de crestere copil in cuantum de 3.698 lei in decursul unui an calendaristic cu conditia ca indemnizatia de crestere copil sa nu fie obtinuta in baza acestui PFA.
Sursa: PortalCodulMuncii