legislatiamuncii.ro
legislatiamuncii.ro cauta meniu

 

Tentativa de agresiune fizica la locul de munca. Ce procedura trebuie sa aplice angajatorul?

Gabriela Dita
Gabriela Dita
28 Februarie 2025
28 Februarie 2025
Gabriela Dita
Gabriela Dita
violenta la locul de muncalegea ssmBullyingul la locul de munca
Tentativa de agresiune fizica la locul de munca. Ce procedura trebuie sa aplice angajatorul?
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Incepem prin a va enumera cateva prevederi legale foarte importante, atunci cand vorbim despre siguranta la locul de munca. Concret, art. 1 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului statueaza ca toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii.

Conform art. 1 alin. (3) din Constitutia Romaniei, demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, reprezinta valori supreme si sunt garantate.

Art. 41 din Constitutie, referitor la munca si protectia sociala a muncii, prevede in alin. (2) ca salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. Acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, (...), precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege. Codul muncii, in art. 175 alin. (1) stabileste ca angajatorul are obligatia sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de munca.

Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/ 2006 - prevederi cheie

Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/ 2006 instituie masuri privind promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii in munca a lucratorilor.

Totodata, stabileste principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protectia sanatatii si securitatea lucratorilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si directiile generale pentru implementarea acestor principii.

Conform legislatiei actuale, violenta si hartuirea la locul de munca vizeaza lucratorii si persoanele care lucreaza/colaboreaza, indiferent de statutul lor contractual sau al raportului de serviciu.

Sub aspectul locului, sunt avute in vedere atat actiunile savarsite la locul de munca cat si cele infaptuite in alt loc, daca intr-un fel sau altul are legatura cu activitatea desfasurata.

Este de necontestat faptul ca, in cadrul relatiilor, inclusiv a celor de munca, apar neintelegeri, iar gestionarea sau solutionarea acestora depinde de mai multi factori.

Asadar, orice actiuni/inactiuni care conduc la aplicarea unui tratament discriminatoriu prin incalcarea normelor interne si internationale, inclusiv a celor de statut social, de opinie sau orice alte imprejurari, care au ca rezultat desconsiderarea existentei umane a individului, umilirea, stigmatizarea, persecutarea, ostracizarea, punerea in afara legii sau aplicarea unui tratament dispretuitor, sunt incompatibile cu democratia si statul de drept.

Bullyingul la locul de munca

Bullyingul la locul de munca este un tipar de comportament abuziv ce produce leziuni atat fizice, cat si psihice. Intocmai pentru ca, de cele mai multe ori, daunele sunt psihice, e si mai dificil de demonstrat ca ne confruntam cu astfel de situatii.

Bullyingul este intentionat si, de obicei, e sustinut prin acte repetitive si de durata, de catre persoane ce isi doresc (constient sau nu) sa domine alte persoane din echipa sau sa inspire teama.

Bullyingul nu tine cont de rang si exista posibilitatea sa il regasim manifestandu-se si pe verticala, caz in care este denumit mobbing.

Hartuirea la locul de munca (mobbing) poate fi definita drept orice conduita abuziva, prin gesturi, cuvinte, atitudini care aduc atingere, prin caracterul lor sistematic sau prin repetare, demnitatii ori integritatii fizice ori psihice a unei persoane, punand in pericol munca sa ori degradand climatul de munca.

Violenta la locul de munca - studiu de caz

Ne confruntam cu urmatoarea situatie: un angajat a luat un perforator mare si a vrut sa ii dea altui coleg cu el in cap, in timp ce acesta manca. Din fericire, a fost oprit la timp de un alt coleg care a intrat chiar in acel moment in birou. Ce prevederi legale s-au incalcat? Ce se poate face in acest caz? Care este procedura
legala de urmat?

 

Solutia specialistului:


Violenta si hartuirea in domeniul raporturilor de munca se refera la comportamente si practici inacceptabile, sau amenintari cu comportamente si practici inacceptabile, indiferent daca au loc in mod izolat sau repetat, care lezeaza demnitatea unei persoane sau duc la crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator
sau au scopul de a genera, genereaza sau pot genera un prejudiciu fizic, psihologic, sexual sau economic.

Angajatorul are obligatia sa efectueze evaluari periodice ale riscurilor pentru a identifica potentialele surse de violenta si pentru a dezvolta strategii de prevenire.
Angajatorul are obligatia sa elaboreze si implementeze politici si proceduri clare privind prevenirea violentei, raportarea incidentelor si protectia angajatilor, sa ofere instruire angajatilor cu privire la recunoasterea si prevenirea violentei, precum si constientizarea consecintelor comportamentelor violente, sa asigure suport angajatilor
afectati de violenta la locul de munca si sa ia masuri de interventie imediata in caz de incidente violente.

Astfel, in situatia descrisa, se incalca mai multe prevederi legale, atat din Codul penal, cat si Codul muncii.

Codul penal dispune aplicarea sanctiunii amenzii sau a inchisorii in situatia savarsirii infractiunilor de lovire sau alte violente (art.193 alin. (1) si
(2) din Codul penal), precum si de hartuire (art. 208), actiunea penala punandu-se in miscare doar la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

Daca agresorul a incercat sa loveasca victima cu un perforator mare, dar a fost oprit, se poate considera o tentativa de lovire sau act violent.
Daca incidentul a provocat panica si a perturbat grav activitatea colegilor, se poate retine si infractiunea de tulburare a ordinii si linistii publice (art. 371 din Codul penal) pedepsita cu inchisoare sau amenda.

In ceea ce priveste incalcarile din Codul muncii, mentionam urmatoarele:

– nerespectarea Regulamentului intern, care trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu interzicerea violentei la locul de munca. In acest caz, agresorul risca sanctiuni disciplinare, de la avertisment pana la desfacerea contractului de munca;
– raspunderea disciplinara – angajatorul poate demara o cercetare disciplinara si poate decide suspendarea sau concedierea agresorului, conform art. 247-252 din Codul muncii.


In acest sens, procedura legala de urmat este urmatoarea:

✔ Sesizarea angajatorului. Astfel, persoana agresata sau martorii trebuie sa sesizeze departamentul de Resurse Umane (HR) sau conducerea firmei. Angajatorul este obligat
sa investigheze incidentul si sa ia masuri.
✔ Plangere penala la Politie. Victima poate depune o plangere penala la Politie impotriva agresorului pentru tentativa de lovire, amenintare, hartuire sau alte infractiuni. Daca exista martori sau camere de supraveghere, acestea pot fi folosite ca probe.
✔ Solicitarea unui ordin de protectie (daca este cazul). Daca victima se simte in pericol, poate cere un ordin de protectie impotriva agresorului.
✔ Despagubiri civile. Daca victima sufera traume psihologice sau daune materiale, poate cere daune morale si materiale printr-un proces civil.
Concluzionand, consecintele pentru agresor pot fi de natura disciplinara, acesta putand fi sanctionat la locul de munca sau chiar concediat, penale, intrucat poate primi amenda sau inchisoare, in functie de gravitatea faptei, dar si civile, putand fi obligat sa plateasca despagubiri victimei.

Veti avea in vedere si urmatoarele dispozitii legale:
1. Codul muncii: art. 5 alin. (5) coroborat cu alin. (2), art. 5 alin. (6) coroborat cu alin. (2), art. 5 alin. (7), art. 39 alin. (1) lit. d) -f);
2. Ordonanta Guvernului nr. 137/2000: art. 2 alin. (5), alin. (51) si (52), art. 2 alin. (7);
3. Legea nr. 202/2002: art. 4 lit. c)-d), l);
4. Codul civil: art. 1349 alin. (1)-(4);
5. Carta sociala europeana revizuita: art. 26;
6. Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (versiune consolidata): art. 153 alin. (1)
lit. a) si i), art. 157 alin. (1) si (3);
7. Legea nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca.
 

Acest articol a aparut in Revista Romana de Legislatia Muncii, Salarizare si ReviSal, una dintre cele mai apreciate publicatii de profil din Romania, pentru mai multe informatii si detalii, click AICI >>>>

NOUTATI din Legislatie muncii

NOU! S-a modificat legislatia privind acordarea diurnei!


Noile prevederi au in vedere reincadrarea fiscala
a diurnei si declararea acestea in D 112!

Aflati care este noul regim al diurnei din lucrarea
Diurna legala in Romania si in strainatate!

BONUS: 37 de studii de caz privind acordarea diurnei in situatii controversate, insotite de solutiile specialistilor

Vedeti AICI modificarile explicate >>


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati in 2025: Atentie la Regulamentul Intern si Contractul Colectiv de Munca"
Noutati in 2025: Atentie la Regulamentul Intern si Contractul Colectiv de Munca

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 
Descarcati raportul GRATUIT
“Noutati in 2025: Atentie la Regulamentul Intern si Contractul Colectiv de Munca”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
Atentie la TELEMUNCA!
Cazuri practice, solutii si exemple

Descarcati acum GRATUIT Raportul Special

"Noutati privind Regulamentul Intern. TOP 3 Modele de Regulament Intern"

Da, vreau sa primesc revista de Resurse Umane
[x]