Printr-o scrisoare deschisa, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, cere introducerea in proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul in sistemul bugetar, adoptat de Guvern, o exceptie care sa ii vizeze pe membrii Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei astfel incat acestia sa isi poata continua activitatea si dupa varsta de 70 ani.
"In opinia noastra, prin acest proiect de lege se instituie regula potrivit careia persoanele care isi desfasoara activitatea in baza unui act de numire in functie in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, isi pot desfasura activitatea numai pana la data intrarii in vigoare a legii, daca au implinit varsta de 70 de ani sau pana la implinirea varstei de 70 de ani, daca aceasta se produce ulterior intrarii in vigoare a legii. Nemaifiind prevazuta in proiectul de lege nicio exceptie de la regula, aceasta este aplicabila si membrilor Consiliului de administratie al BNR, in functie la momentul intrarii in vigoare a legii, ceea ce conduce la imposibilitatea exercitarii mandatului acordat pe intreaga sa durata de catre o parte dintre membrii Consiliului de administratie al BNR", se arata in scrisoare, potrivit Agerpres.
Totodata, conform documentului amintit, se considera ca prevederile proiectului ar duce la interpretarea ca membrii Consiliului de administratie al BNR si-ar putea desfasura activitatea numai pana la data intrarii in vigoare a legii, daca au implinit varsta de 70 de ani sau pana la implinirea acestei varste, ceea ce ar intra in contradictie cu dispozitiile Tratatului privind functionarea UE si cu legea 312/2004 privind Statutul BNR.
"Avand in vedere aspectele mentionate, consideram ca este necesara introducerea in cuprinsul proiectul de lege privind unele masuri pentru continuarea activitatii de catre persoanele care indeplinesc conditiile de pensionare a unei exceptii, astfel incat membrii consiliului de administratie al BNR sa aiba posibilitatea sa-si desfasoare activitatea si dupa implinirea varstei de 70 de ani", precizeaza acelasi document, conform sursei amintite.
In plus, informeaza Agerpres, guvernatorul BNR considera ca se impune derularea procedurii de consultare a Bancii Centrale Europene in legatura cu acest proiect, avand in vedere implicatiile acestuia asupra duratei mandatului membrilor CA al BNR.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Incadrare in gradul II de invaliditateIntrebare: Angajatul prezinta Decizie medicala asupra capacitatii de munca cu urmatoarele specificatii: - deficienta functionala: accentuata; - capacitate de munca: diminuata+capacitate de autoservire pastrata partial; - grad de invaliditate: gradul II. Anexa la Decizia medicala prevede ca poate desfasura activitati usoare si sedentare si poate desfasura activitati profesionale in ortostatism, pozitie asezat, spatii acoperite, cu pauze suplimentare. In acest caz, angajatorul este obligat sa ii inceteze...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Cadouri acordate cu ocazia Pastelului. Data acordariiIntrebare: In ipoteza acordarii salariatilor si copiilor minori ai acestora cadouri in bani cu ocazia Pastelui, sumele pot fi acordate si inainte, respectiv ulterior acestei perioade? De asemenea, suma de 300 de lei acordata cu titlu de cadou de Paste se poate acorda si in numerar, distinct de salariu sau trebuie virata in cont bancar in acelasi timp cu salariul?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<