Ce este un eveniment si cui revine obligatia cercetarii lui?
Potrivit legislatiei securitatii si sanatatii muncii, un eveniment poate fi:
- accidentul care a antrenat fie decesul, fie vatamari ale organismului, fiind produs in timpul procesului de munca ori in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu;
- situatia de persoana data disparuta sau accidentul de traseu ori de circulatie, in conditiile in care au fost implicate persoane angajate;
- incidentul periculos;
Portal Codul Muncii
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Orele suplimentare si munca in zi de repaus
- cazul susceptibil de boala profesionala sau legata de profesiune.
Definitii
Accidentul de munca este vatamarea violenta a organismului, precum si intoxicatia acuta profesionala, care au loc in timpul procesului de munca sau in indeplinirea indatoririlor de serviciu si care provoaca incapacitate temporara de munca de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces.
Boala profesionala este afectiunea care se produce ca urmare a exercitarii unei meserii sau profesii, cauzata de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de munca, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, in procesul de munca.
Boala legata de profesiune este boala cu determinare multifactoriala, la care unii factori determinanti sunt de natura profesionala.
Incidentul periculos este un eveniment precum explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activitati sau a unui echipament de munca sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman, eveniment care nu a afectat lucratorii, insa ar fi fost posibil sa aiba asemenea urmari si/sau a produs ori ar fi fost posibil sa produca pagube materiale.
Cercetarea evenimentelor se face imediat dupa comunicarea lor si are drept scop stabilirea urmatoarelor:
- imprejurarile si cauzele care au condus la producerea evenimentelor;
- reglementarile legale incalcate;
- raspunderile si masurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare;
- determinarea caracterului accidentului.
Cercetarea evenimentelor este obligatorie si se efectueaza dupa cum urmeaza:
In cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporara de munca, cercetarea va fi efectuata de catre angajator.
ATENTIE!
Cercetarea nu va fi efectuata de angajator in cazul evenimentelor in care lucratorii au suferit o invaliditate evidenta, in care victimele sunt cetateni straini sau când printre victime se afla cetateni straini. In aceste cazuri, cercetarea se efectueaza de catre Inspectoratul Teritorial de Munca pe raza caruia s-a produs evenimentul.
In cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidenta sau confirmata, deces, accident colectiv, incident periculos, in cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporara de munca lucratorilor la angajatorii persoane fizice, precum si in situatiile de persoane date disparute, cercetarea va fi efectuata de catre Inspectoratul Teritorial de Munca.
In cazul evenimentelor deosebite care genereaza accidente colective, precum avariile sau exploziile, cercetarea va fi efectuata de catre Inspectia Muncii.
In cazul suspiciunilor de boala profesionala si de bolile legate de profesiune, cercetarea va fi efectuata de catre autoritatile de sanatate publica teritoriale.