- principiul egalitatii de tratament in cadrul relatiilor de munca si interzicerea discriminarii;
- dreptul salariatilor de a participa la actiuni colective, de a constitui sau adera la un sindicat, de a participa in conditiile legii la greva;
- pentru situatiile in care contractul individual de munca este suspendat de drept sau la initiativa salariatului.
Astfel, art. 59 din Codul muncii prevede ca „este interzisa concedierea salariatilor:
a) pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala;
Legis Plus Legislatia Muncii
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
b) pentru exercitarea, in conditiile legii, a dreptului la greva si a drepturilor sindicale”.
De asemenea, art. 60 alin. (1) din Codul muncii prevede: „concedierea salariatilor nu poate fi dispusa:
a) pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificate medical conform legii;
b) pe durata concediului pentru carantina;
c) pe durata in care femeia salariata este gravida, in masura in care angajatorul a luat cunostinta de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
d) pe durata concediului de maternitate;
e) pe durata concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;
f) pe durata concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;
g) pe durata indeplinirii serviciului militar;
h) pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savarsite de catre acel salariat;
i) pe durata efectuarii concediului de odihna”.
Este prevazuta, cu titlu de exceptie, neaplicarea art. 60 alin. (1) din Codul muncii „in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii”.
Reluand o parte din interdictiile prevazute de Codul muncii, dar completandu-le, art. 21 alin. (1) din Ordonanta de urgenta nr. 96/200311 privind protectia maternitatii la locurile de munca, aprobata prin Legea nr. 25/2004, prevede ca „este interzis angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul:
a) salariatei gravide si salariatei care a nascut recent; din motive care au legatura directa cu starea sa;
b) salariatei care se afla in concediu de risc maternal;
c) salariatei care se afla in concediu de maternitate;
d) salariatei care se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, in varsta de pana la 3 ani;
e) salariatei care se afla in concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, in varsta de pana la 18 ani.
Sunt prevazute doua limite pentru aplicarea acestor interdictii, si anume:
- interdictia prevazuta la art. art. 21 alin. (1) lit. b) din Ordonanta de urgenta nr. 96/2003 se extinde, o singura data, cu pana la 6 luni dupa revenirea salariatei in unitate;
- interdictiile prevazute la art. art. 21 alin. (1) din Ordonanta de urgenta nr. 96/2003 nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii.