Probabil ca cel mai cunoscut aspect referitor la perioada de proba este faptul ca angajatorul si angajatul deopotriva pot inceta raporturile de munca printr-o simpla notificare, fara motivare, fara preaviz.
"In situatia in care un angajat este in perioada de proba si cu o zi inainte de expirarea acesteia intra in concediu medical pentru 5 zile angajatorul ii mai poate inceta contractul de munca prin notificare conform art. 31 (3) din Codul muncii la revenirea din concediu medical?"
Raspunsul specialistilor de la PortalCodulMuncii:
40 Modele de Regulament Intern
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Orele suplimentare si munca in zi de repaus
250 Modele Fise de Post
Da, concediul medical suspenda perioada de proba. Conform art. 50 lit. b) din Codul muncii, contractul individual de munca se suspenda de drept pe durata concediului pentru incapacitate temporara de munca.
ATENTIE!
In cazul suspendarii contractului individual de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de munca inceteaza de drept (art. 49 alin. (6) din Codul muncii).
Asadar, pe durata concediului medical contractul de munca se suspenda, iar pe durata suspendarii contractului de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de munca inceteaza de drept. Ori incetarea contractului pe durata perioadei de proba conform art. 31 alin. (3) din Codul muncii nu este o incetare de drept.
Insa, prin suspendarea executarii contractului pe durata concediului medical, se suspenda si perioada de proba.