Presedintele Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR), Radu Craciun, este de parere ca o contributie de 6% la Pilonul 2 de pensii va fi insuficienta, avand in vedere deficitul substantial al fondului pensiilor publice, astfel incat cei care ies pe viitor la pensie sa ajunga la momentul pensionarii la un impact neutru intre venituri si pensie.
In opinia sa, procentul pentru Pilonul 2 ar trebui sa depaseasca 6% pentru ca veniturile unei persoane care sa pensioneaza sa ajunga la 70-80% din venitul salarial de dinainte de pensionare.
"Literatura de specialitate arata ca pentru a-ti pastra nivelul de trai la pensie, chiar si dupa pensionare, trebuie ca veniturile sa fie de aproximativ 70%-80% fata de veniturile dinainte de pensionare. Deci acesta e obiectivul pentru ca intr-adevar sa nu simti impactul pensionarii. Asa cum graficele pe care le-am aratat si studiile CFA si KPMG arata, cumuland Pilonul 1 cu Pilonul 2, din pacate, de-abia reusim sa ajungem la un 50%. Plecand de la acele valori, putem sa deducem ca, pentru ajunge la acest 70%, contributia ar trebui sa fie mai mare de 6%. Asta ar fi solutia ideala, pe un interval de timp corespunzator, pentru ca daca il cresc cu doi ani inainte de pensionare, degeaba l-am crescut, ca nu mai poate sa produca efecte. Deci procentul de contributie pentru a ajunge la acest impact neutru trebuie sa fie mai mare de 6%", a afirmat Radu Craciun, citat de Agerpres.
Acesta a facut referire la sistemul de pensii din Chile, unde exista doar pensii private, precizand ca in Romania vor continua sa existe cele doua fonduri (public si privat):
"M-am uitat un pic la situatia din Chile. Chile a fost pionier in ceea ce priveste sistemul de pensii private. in Chile, contributia (la sistemul de pensii, n.r.) este de 10% din salariu, cu grad de inlocuire, deci raportul dintre pensie si salariu, de 40%. Contributia este doar la sistemul de pensii private, ei nu au sistem public. Deci 10% (contributie la pensia privata, n.r.) si grad de inlocuire 40%. In Romania, contributia (la sistemele de pensii obligatorii public si privat, n.r.) e de 25%, cu acelasi grad de inlocuire. Ceea ce arata destul de bine diferenta dintre eficienta unui sistem care este eminamente privat si a unuia care este (majoritar public, n.r.). Deci daca luam acel exemplu de 10% (contributii, n.r.) cu 40% (grad de inlocuire a salariului cu pensia, n.r.), pentru un 70% (grad de inlocuire, n.r.) ar trebui teoretic sa ai contributii de 15% care sa mearga doar in sistemul privat. Bun, in cazul nostru nu va exista niciodata doar privat, va exista si public, dar cert e ca vorbim de deficite substantiale fata de acel 6%", a apreciat Radu Craciun.
Totodata, potrivit Agerpres, Radu Craciun considera ca tara noastra nu va ajunge in situatia in care pensiile publice si private cumulate vor putea oferi pensionarilor valoarea de 70% din veniturile de dinainte de pensionare, astfel incat impactul financiar sa fie neutru la pensionare.
"Realist vorbind, nu cred ca Romania va ajunge in aceasta situatie in care pensiile publice si private cumulate vor asigura 70% din (salariul de dinainte de pensionare, n.r.). Pentru ca acest lucru sa se intample, reforma sistemului de pensii trebuia sa aiba loc mult mai din timp, acum suntem pe ultima suta de metri si nu mai putem face minuni din acest punct de vedere, deci nu cred ca acesta este este un obiectiv realist. Sigur, ideal este sa maximizam cat putem de mult veniturile la pensionare, dar nu se pot face minuni peste noapte", a declarat Radu Craciun.
De asemenea, presedintele APAPR este de parere ca nu va exista o majorare a impozitelor pe munca, astfel ca toate contributiile pentru Pilonul 2 vor scadea sumele fondului public de pensii.
"Intrebarea este cum faci asta ca sa nu dezechilibrezi sistemul public. Acesti bani suplimentari vor fi contributii care nu se vor mai vedea in sectorul public, ci se vor duce in sectorul privat, bineinteles daca nu iei masura sa cresti taxa pe asigurari sociale, ceea ce nu cred ca se va intampla. intrebarea e cum cresti (contributia pentru pensiile private, n.r.) ca sa nu dezechilibrezi bugetul de asigurari sociale, care deja este in mare deficit, si de asta banuiesc va fi vorba de o crestere graduala a contributiilor", a mentionat Radu Craciun.
In ce priveste riscul ca majorarea contributiilor la Pilonul 2 sa aiba ca efect indatorarea suplimentara a generatiei tinere care inca nu a intrat pe piata muncii, presedintele APAPR a raspuns ca acest lucru se intampla oricum in prezent.
"Asta se intampla si astazi. Pe de alta parte, generatia care inca nu este activa va fi unul dintre beneficiarii unui sistem de pensii private care va avea contributii mai mari. Generatia care nu este inca activa pe piata muncii si care va deveni activa va intra intr-un sistem de pensii private in care contributiile la pensiile private vor fi mai mari. Deci implicit vor beneficia de pe urma unei astfel de masuri, nu vor fi pierzatori pe toata linia, vor avea avantaje si dezavantaje, dar intr-adevar este un subiect care trebuie tratat cu atentie, nu e o decizie care poate fi luata usor. Pe de alta parte insa, socul pensionarii unei generatii atat de numeroase nu poate fi subestimat. Trebuie vazuta care e solutia", a declarat Radu Craciun pentru Agerpres.