[MODEL] Decizie acordare bonusuri salariale si reglementari cheie

Mara Dobrin
Mara Dobrin
03 Decembrie 2024
03 Decembrie 2024
Mara Dobrin
Mara Dobrin
model decizie platamodel decizie plata bonus financiarmodel decizie plata bonus salariat
[MODEL] Decizie acordare bonusuri salariale si reglementari cheie
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Acordarea bonusurilor salariale este o modalitate de recompensare a angajatilor pentru performanta si contributia lor la atingerea obiectivelor companiei. Pentru a respecta legislatia in vigoare si pentru a asigura transparenta acestui proces, este esential ca decizia de acordare a bonusurilor sa fie formalizata in documente oficiale. In acest articol, vom prezenta un model de decizie pentru acordarea bonusurilor salariale si vom oferi detalii despre reglementarile legale relevante.

[MODEL] Decizie acordare bonusuri salariale

Va prezentam mai jos un model de decizie acordare bonus de performanta. Formularul poate fi descarcat si in format PDF- AICI»

Angajator .............................................................................................
Adresa ..................................................................................................
Inregistrata la Registrul Comertului din ...... sub nr. J.../...../.....
C.U.I. ....................................................................................................
Telefon: ......................................./Fax: ..............................................

 

DECIZIA Nr. ....................


Data ..........................

In temeiul dispozitiilor art. 160 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii republicat si potrivit prevederilor Regulamentului intern al …………………………………

Directorul General/Directorul ……………….., numit prin ……………………. nr. …./ …………. a ………………………..;

DECIDE:

Art.1. – Se acorda un bonus de performanta in valoare de ..... lei pentru urmatoarele persoane:
- ...........................................................
- ...........................................................
- ...........................................................

Art. 2. Bonusul se acorda in luna ............, in conformitate cu dispozitiile art. ..... din contractul individual de munca/regulamentul intern, contractul colectiv de munca, dupa caz.

Art. 3. – (1) Compartimentul Resurse Umane si Contabilitate vor aduce la indeplinire prevederile prezentei decizii.
(2) Prezenta decizie isi produce efectele incepand cu data de .......................... .


REPREZENTANTI LEGALI ANGAJATOR,
…………………………………………….
L.S. 

Ce tipuri de bonusuri salariale pot acorda angajatorii

Salariul este cel mai important aspect atunci cand o companie isi stabileste politica de remunerare, insa bonusurile pot aduce un plus substantial motivatiei si satisfactiei angajatilor. In general, companiile utilizeaza o gama diversa de bonusuri salariale pentru a atrage si retine personalul valoros. Iata principalele tipuri de bonusuri pe care angajatorii le pot acorda:

1. Bonusuri de performanta. Acestea sunt sume acordate angajatilor care depasesc obiectivele stabilite. Pot fi calculate procentual din salariul de baza sau ca suma fixa, in functie de atingerea unor indicatori specifici de performanta.

2. Prima anuala. Cunoscuta si sub denumirea de al 13-lea salariu, acest tip de plata suplimentara este acordata la finalul unui an financiar si este stabilit de catre angajator prin decizie interna. 

3. Sporuri pentru conditii speciale de munca. De obicei, aceste sume se acorda pentru activitati desfasurate in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, reprezentand o compensatie financiara pentru riscurile asociate jobului.

4. Bonusuri de loialitate. Unele companii rasplatesc vechimea unui angajat in companie, oferind bonusuri diferite, in functie de anii lucrati in firma. Prin acest tip de bonus se incurajeaza stabilitatea si reducerea fluctuatiei de personal.

5. Bonusuri de recrutare si recomandare. Aceste sume se acorda angajatilor care recomanda candidati care sunt ulterior angajati si trec de perioada de proba.

6. Bonusuri pentru studii si dezvoltare profesionala. Constau in rambursarea partiala sau integrala a costurilor pentru cursuri, training-uri sau programe de pregatire profesionala.

7. Prime de ocazii speciale. Aici se incadreaza eventualele prime de ziua unui salariat, cu prilejul casatoriei sau nasterii unui copil sau prime de sarbatori. 

8. Beneficii non-financiare asimilate bonusurilor. Desi nu sunt direct financiare, aceste beneficii pot include: tichete de masa, tichete cadou, asigurari medicale private, abonamente la sala, masina de serviciu, zilele libere suplimentare.

Sunt foarte multe tipuri de bonusuri, care depind de factori, precum: domeniul de activitate, marimea companiei, bugetul disponibil, cultura organizationala si strategia de resurse umane. Este, insa, esential este ca sistemul de bonusare sa fie transparent, echitabil si motivant.

 

Ghidul HR-istului - Instrumente si strategii moderne pentru gestionarea resurselor umane! Lucrarea contine cele mai noi tehnici de management HR, aplicate cu succes in marile corporatii din Romania! Comanda AICI>>

Aspecte esentiale pe care angajatorii ar fi bine sa le stie despre bonusuri

Iata cateva aspecte esentiale pe care atat angajatorii, cat si salariatii trebuie sa le stie cu privire la acordarea de bonusuri:

1. Acordarea bonsurilor trebuie sa fie prevazuta expres in contractul individual de munca. Conform art.17 din Codul Muncii, persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, trebuie sa fie informata cu privire la salariul de baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, evidentiate separat, periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul si metoda de plata. Cu alte cuvinte, salariatul trebuie sa stie atunci cand incheie contractul de munca ce tipuri de bonusuri va primi. In cazul bonusurilor care variaza, angajatorul trebuie sa specifice modul in care se calculeaza respectivele bonusuri. 

2. Bonusurile reprezinta venit salarial impozabil daca depasesc 300 de lei. Conform Codului fiscal, cadourile in bani si/sau in natura oferite de angajatori in anumite situatii (de exemplu, cu ocazia sarbatorilor religioase sau a unor zile speciale) pot fi neimpozabile, cu conditia sa nu depaseasca valoarea de 300 de lei pentru fiecare persoana in parte. 

3. Documentarea deciziei de acordare a fiecarui bonus. Este recomandabil ca bonusurile acordate salariatilor sa fie specificate si in documente interne, precum Hotararea AGA, Regulamentul Intern, etc.  

4. Bonus pe perioada concediului de crestere copil. In perioada concediului pentru cresterea copilului contractul individual de munca este suspendat, acest lucru avand ca efect atat suspendarea prestarii muncii de catre salariat, cat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator. Totusi, pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor, daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne. Prin urmare, salariata aflata in concediu pentru cresterea copilului poate beneficia de bonus care nu decurge din prestarea muncii daca s-a prevazut in contractul individual sau colectiv de munca ori in regulamentul intern ca beneficiaza de aceste drepturi si in perioada in care contractul individual de munca este suspendat. 

5. Inregistrarea bonusurilor in Revisal. Conform art. 3 alin. (2) lit. h) din HG 905/2017 privind registrul general de evidenta a salariatilor, in Revisal se inregistreaza  salariul de baza lunar brut, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri, astfel cum sunt prevazute in contractul individual de munca sau, dupa caz, in contractul colectiv de munca.   Prin urmare, in Revisal se vor inregistra toate bonusurile prevazute in contractul individual sau colectiv de munca, fie ca sunt in suma fixa, fie in procent. 



 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 
Descarcati raportul GRATUIT
“CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
NOU in CODUL MUNCII
Descarcati raportul
GRATUIT
"CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Adauga mai jos adresa ta de email
si primesti Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]