Ministrul Muncii si Solidaritatii Sociale, Marius Budai, a declarat in data de 19.05.2022 ca pana acum au fost evaluate nu mai putin de 2,6 milioane de dosare de pensii, din 4,8 milioane de dosare, iar acest proces va continua.
Ce se va intampla cu pensiile mai mici, in contextul in care inflatia este in continua crestere, iar preturile alimentelor s-au majorat simtitor in ultima perioada?
Conform ministrului Marius Budai, pentru
Agerpres:
"Aceasta discutie cu cresterea pensiilor mai mici este o discutie neconstitutionala si am spus-o de mai multe ori. Noi vorbim de contributivitate si vorbim de o valoare a punctului de pensie. Se majoreaza valoarea punctului de pensie, noi acceptam aceasta discutie cu majorarea pensiilor in procent, dar pensia se majoreaza prin valoarea punctului de pensie. Putem face in schimb altceva pentru pensiile mici - ceea ce am facut in primul pachet social, de la 1.600 pana la 2.200 lei si ceea ce facem acum cu acest voucher de 50 de euro o data la doua luni, dar sa crestem discretionar numai pensiile mici nu se poate", a tinut sa precizeze Marius Budai, la o conferinta organizata de Blocul National Sindical (BNS).
Referitor la voucherele de 50 de euro, pe care le vor primi romanii pentru a-si asigura un minim de necesitati, ministrul a declarat ca voucherele vor fi acordate incepand cu 1 iunie 2022.
"Este o activitate care este in dinamica si in continuitate si se va desfasura pana la sfarsitul anului, 31 decembrie. Daca va fi o singura persoana in Romania care nu va primi cardul acasa in luna iunie si il va primi pe 1 sau pe 2 iulie nu inseamna ca banii aferenti lunii iunie vor fi pierduti", a concluzionat Marius Budai.
Va reamintim ca recent a fost aprobata in Guvern, acordarea de tichete sociale in valoare de 250 de lei pentru persoanele cu venituri reduse.
Aproximativ 3 milioane de persoane - pensionari, persoane cu dizabilitati, familii cu venituri mici si persoane fara adapost - beneficiaza de aceste vouchere o data la doua luni, bani pe care ii pot folosi pentru a-si cumpara produse alimentare sau, in masura in care vor dori acest lucru, o masa calda. Valoarea totala a acestui program este de 3,1 miliarde lei, iar jumatate din bani provin din fonduri europene...mai multe despre masurile luate de
statul roman aici >>>
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Abonament pentru utilizarea facilitatilor sportive. Tratament fiscal in anul 2025Intrebare: Conform art. 76 lit. h) contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic oferite de furnizori ale caror activitati sunt incadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum si contravaloarea abonamentelor, oferite de acelasi furnizor care actioneaza in nume propriu sau in calitate de intermediar, ce includ atat servicii medicale, cat si dreptul de a utiliza facilitatile...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Indemnizatie pentru folosirea masinii personale. Tratament fiscalIntrebare: Va rugam sa ne precizati ce obligatii fiscale are angajatul si angajatorul in urmatoarea situatie: Angajatorul doreste sa acorde o indemnizatie salariatilor care folosesc masina proprie in interes de servici (agenti de vanzari). Ce document se incheie cu acesta?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<