Modificarea numelui ca urmare a casatoriei trebuie sa fie inscrisa in documentele oficiale ale salariatului si actualizata in toate evidentele de personal ale angajatorului. Aceasta schimbare atrage o serie de obligatii administrative, fiind necesara respectarea procedurilor legale privind actualizarea actelor de identitate, a contractului individual de munca si a inregistrarilor din REGES.
In acest articol vom analiza obligatiile prevazute de lege la schimbarea numelui unui salariat dupa casatorie, inclusiv daca este necesara intocmirea unui act aditional.
Temei legal
Modificarea numelui dupa casatorie rezulta ca fiind posibila din dispozitiile Codului civil. Concret, potrivit articolului 282 din Codul Civil, viitorii soti au posibilitatea sa aleaga intre pastrarea propriului nume anterior casatoriei, preluarea numelui celuilalt sot sau utilizarea numelui lor combinat. De asemenea, legea permite ca un sot sa-si pastreze numele initial, in timp ce celalalt poate adopta numele lor reunit.
De asemenea, conform art. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, actele de stare civila sunt inscrisuri autentice prin care se dovedeste nasterea, casatoria sau decesul unei persoane.
Astfel, dovada modificarii numelui unui salariat dupa casatorie se face cu certificatul de casatorie.
Este necesara intocmirea unui act aditional la schimbarea numelui?
Conform Codului muncii, actul aditional la contractul individual de munca trebuie incheiat pentru orice modificare a elementelor prevazute la art. 17 alin. (3) (inclusiv datele de identificare ale salariatului), cu exceptia situatiilor in care schimbarea rezulta direct din lege sau din contractul colectiv de munca aplicabil.
Gramatica - Fise de lucru rezolvate pentru clasa a VIII-a
Evaluarea Nationala - Literatura romana clasa a VIII-a - Exercitii rezolvate tip Subiectul I A 6 7 8 si 9
Sinteze de Teoria si Metodica Educatiei fizice si sportive
Avand in vedere ca modificarea numelui ca urmare a casatoriei deriva din dispozitiile Codului Civil, NU este necesara incheierea unui act aditional.
Practic, schimbarea numelui nu este rezultatul unei intelegeri intre angajat si angajator, ci o consecinta legala a casatoriei, ceea ce inseamna ca numele salariatei se actualizeaza automat in documentele si evidentele firmei pe baza documentului oficial emis (certificat de casatorie), fara a fi nevoie de formalitati suplimentare prin act aditional.
Modificarea numelui in REGES dupa casatorie
Modificarea numelui in REGES se realizeaza conform art. 5 alin. (2) din HG 295/2025, care prevede ca orice schimbare a datelor de identificare ale salariatilor (nume, prenume, CNP etc.) trebuie transmisa in Registru in termen de 3 zile lucratoare de la inregistrarea, la angajator, a documentului care atesta modificarea.
In REGES modificarea se va inregistra prin accesarea functiei Modificare Salariat din meniul principal – Salariati.
Iata care sunt pasii concreti pentru modificarea numelui unui salariat dupa casatorie:
1. Acceseaza meniul Salariati – apoi sub-meniul Modificare. Se va deschide ecranul de cautare, unde poti filtra salariatii folosind criterii precum: Nume si prenume, CNP/NIF, data nasterii sau localitatea nasterii.
2. Selecteaza salariatul. Dupa identificarea salariatului dorit in lista, selecteaza-l si apasa butonul „Inainte”.
3. Modificarea numelui. Dupa selectarea salariatului, vei avea acces la sectiunea Date Salariat, unde poti modifica numele dupa casatorie.
4. Verificare date si confirmare modificare. Inainte de finalizare, sistemul va afisa un rezumat al modificarilor efectuate. Verifica toate datele inainte de a confirma modificarea, apoi apasa „Transmitere” pentru a finaliza modificarea. Sistemul va genera urmatoarele mesaje de confirmare: „Am transmis informatiile necesare modificarii salariatului .....”„Salariatul .....cu CNP .... a fost modificat cu succes!”
Elimina greselile majore pe care le poti face la migrarea in REGES-ONLINE!
Comanda ACUM >>> Noutati REGES-ONLINE: 54 Intrebari Esentiale din Practica, Raspunsuri si Solutii Legale. Lucrarea are un caracter 100% practic si elimina din start o multime de neclaritati. Click AICI>>>
ALTE ASPECTE IMPORTANTE DE STIUT ! Dupa schimbarea numelui statul de plata se va intocmi cu numele nou, insa niciun alt act din dosarul personal nu se va modifica deoarece modificarea nu produce efecte retroactiv. Doar actele ce se vor intocmi dupa data casatoriei se vor incheia cu noul nume.

LEGISLATIAMUNCII.RO


