Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat recent ca sustine majorarea salariului minim, in conditiile in care aceasta crestere este sustenabila si duce la o imbuntatatire reala a calitatii vietii.
Declaratia a fost facuta saptamana aceasta, la inceputul reuniunii Comitetului National Tripartit pentru Dialog Social, la Palatul Victoria.
" Exista o concluzie generala la nivelul societatii si anume ca nivelul actual al salariului minim este insuficient si ca este nevoie de o crestere a acestuia, insa aceasta crestere sa fie sustenabila din partea mediului economic si, in acelasi timp, sa conduca la modul real la o crestere a nivelului de trai si a calitatii vietii. Asadar, cu cat ancoram majorarea salariului minim in indicatori economici si cu cat luam aceasta decizie intr-un mod mai predictibil, cu atat mediul de afaceri se poate plia pentru sustinerea cresterii nivelului de salarii", a declarat Raluca Turcan, citata de Agerpres.
Totodata, ministrul Muncii a subliniat ca, in prezent, in societate exista doua perspective legate de salariul minim, una prezentata de partea sindicala, iar cealalta de patronate.
"Evident ca si Ministerul Muncii are proiectiile institutionale. Noi, pana acum, am abordat, in ultimii 2 ani, aceasta majorare a salariului minim plecand de la 3 indicatori carora li s-a adaugat si un coeficient de corectie, iar acesti indicatori, practic, arata, in momentul de fata, situatia economiei. Vorbim despre rata inflatiei, rata productivitatii si cresterea castigului salarial mediu brut. Dincolo de acestia, un coeficient de corectie pe cresterea economica cred ca ar putea sa ne conduca la o formula de calcul a salariului minim care sa raspunda cerintelor pe care ni le-am asumat cu totii. (...) Important, astazi, este sa auzim propunerile partenerilor nostri sociali si dupa aceea sa pregatim o formula pe care sa o dezbatem si sa o aducem la cunostinta cand este finalizata ", a declarat ministrul, citat de aceeasi sursa.
Formula noua pentru salariul minim
In paralel, premierul Florin Citu a declarat isi doreste o formula "predictibila" si pentru viitor a salariului minim, precum si la o dinamica a acestuia care sa tina cont de cresterea economica, de nevoile romanilor si de perspective, arata aceeasi sursa.
"Vreau sa incepem discutiile din timp, anul acesta, pe o tema importanta, salariul minim in Romania, si avem timp acum sa gasim pana in decembrie, cum era, de obicei, formula ideala cu care sa fim toti de acord. Stiti foarte bine ca trebuie sa gasim o formula ca, dupa aceea, sa ramana in viitor, sa fie predictibila, tin foarte mult la acest lucru. In acelasi timp, sa gasim o dinamica a salariului minim care sa tina cont de cresterea economica, de nevoile romanilor si, bineinteles, de perspective. Deja, astazi, cred e foarte bine sa incepem sa auzim opiniile tuturor, si Ministerul Muncii si patronate, dar si sindicate, si dupa aceea as vrea sa avem un calendar clar, incepand de astazi, cat ne intindem. (...) As vrea sa agream, nu stiu, ne vedem pana la finalul lunii octombrie sa decidem care e salariului minim sau mai devreme, dar decidem asta impreuna ", a declarat Florin Citu, in cadrul aceleiasi intalniri.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Aplicarea facilitatilor in sectorul constructiiIntrebare: O societate desfasoara activitate conform codului CAEN 4120 a Lucrari de constructii a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale. In anul 2019 societatea inregistreaza o cifra de afaceri de 5.083.954 lei, din care cifra de afaceri aferenta constructiilor este de 3.859.577 lei. In acest caz, in anul 2019 cifra de afaceri din constructii este inferioara pragului de 80% din cifra de afaceri (4.067.163 lei). In anul 2020, intrucat in anul precedent societatea nu a indeplinit conditiile, activitatea...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Obligatii privind stabilirea drepturilor salarialeIntrebare: O societate cu obiect de activitate Restaurante 5611, desfasoara activitatea in zile lucratoare si in weekend si salariatii primesc spor de weekend proportional cu perioada lucrata conform CIM. La intocmirea pontajului de catre administratorul restaurantului, exista situatia in care un salariat a efectuat doar 18 zile din numarul de zile lucratoare din luna respectiva, exemplu 21 zile lucratoare in acea luna. Administratorul restaurantului doreste sa plateasca salariu de baza intreg (salariu...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<