Vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) al Sectorului Sistemului de Pensii Private, Dan Armeanu, considera ca impactul crizei generate de pandemia COVID-19 asupra sistemului de pensii private este unul limitat si conjunctural.
Acesta a precizat ca politica de investitii este prudenta si conservatoire si ca investitiile realizate de fondurile de pensii sunt pe termen lung, in acord cu durata obligatiilor, iar portofoliile sunt foarte bine diversificate, informeaza Agerpres.
"Intr-un orizont de timp de 30-40 ani, caracteristic investitiilor fondurilor de pensii private, perioadele de volatilitate pot fi des intalnite, in functie de frecventa aparitiei crizelor economice, sau de evolutia economiei. Astfel, in ultimii zece ani s-au manifestat doua crize globale majore, care au generat volatilitati ridicate in sistemul de pensii private. In criza actuala, determinata de pandemia COVID-19, impactul maxim a fost unul conjunctural si emotional in luna martie, cand scaderea valorii activelor a fost de aproximativ 11%, iar in luna mai (...) volatilitatile s-au redus semnificativ pana la aproximativ 2% - 3%", a mentionat Dan Armeanu, intr-un comunicat remis Agerpres.
De asemenea, in opinia vicepresedintelui ASF, impactul pandemiei cu COVID-19 asupra economiei mondiale este semnificativ, estimarile organismelor internationale cu privire la cresterea economica au fost ajustate in sens negativ, din cauza intreruperii unei parti importante a productiei, problemelor aparute pe lantul de aprovizionare si distributie, simultan cu aparitia unor dezechilibre atat pe partea de cerere cat si pe partea de oferta si incertitudinilor cu privire la evolutiile pe termen scurt si mediu.
Totodata, acesta a explicat datorita carui fapt pensiile private nu sunt influentate decat in mica masura de criza generata de COVID-19.
"Revenirea pietei de capital, respectiv cresterea indicelui BET cu aproximativ 20% in luna mai, odata cu scaderea numarului de imbolnaviri cu COVID - 19, a condus la diminuarea volatilitatii VUAN-ului la valori scazute (intre 2% si 3%), in marja obisnuita de evolutie a oricarui activ. Cu toate acestea, luand in considerare si alti factori, precum ponderea titlurilor de stat in portofoliile de investitii ale fondurilor de pensii de aproximativ 70%, ponderea actiunilor in portofolii de aproximativ 22%, revenirea cursului actiunilor pe piata de capital, buna diversificare a portofoliilor, masurile luate de guverne pentru limitarea imbolnavirilor si evolutia variabilelor din modelul de regresie, putem concluziona ca influenta crizei COVID-19 asupra variatiei VUAN-ului este limitata si conjuncturala", a spus Dan Armeanu.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Suplimentarea atributiilor si acordarea unei indemnizatii impun incheierea unui act aditionalIntrebare: Am urmatoarea situatie: unui angajat i s-au dat niste atributii suplimentare pentru inceput pe o perioada de 11 luni. Pentru aceste atributii suplimentare conducerea a facut o decizie, pe care angajatul a luat-o la cunostinta, prin care s-a decis sa i se dea timp de 11 luni o prima in valoare Neta si totodata s-a modificat fisa de post pe care angajatul a semnat-o. Sunt suficiente decizia si cu fisa postului pentru a i se da prima sau trebuie facut act aditional la contractul de munca si trebuie...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
CIM cu clauza de telemunca. Model. ClauzeIntrebare: Saptamana aceasta trebuie sa fac angajarea unei persoane ca Sef departament Resurse Umane (cat mai repede). Pana pe 19 mai, inclusiv, va avea contract prin care va lucra de acasa, vom avea sedinte in platforma Teams, in intervalul 16.30-18.30, iar incepand cu 20 mai va avea norma intreaga 8-16.30, cu mentiunea ca va lucra 3 zile de la sediul angajatorului si 2 zile de acasa. Te rog sa ma ajuti cu un contract de munca creat pe specificul acestei situatii sau cu un contract si act aditional, daca...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<