LEGISLATIAMUNCII.RODispozitiile art. 122 alin. (1) din Codul muncii, care, dupa modificare prin Legea 40/2011, au majorat termenul in care angajatorul poate efectua compensarea muncii suplimentare prin ore libere platite, de la 30 de zile la 60 de zile, au caracterul de norma imperativa. Este de interes public nevoia de protectie a sanatatii salariatilor, care, preponderent, trebuie sa urmareasca refacerea capacitatii de munca, dupa efectuarea muncii suplimentare, iar nu castigul banesc. Societatea nu incurajeaza in momentul de fata munca suplimentara, care nu este privita ca o sursa suplimentara de castig pentru salariat, ci ca o situatie exceptionala, al carei remediu trebuie sa fie o reparatie in natura.
Asadar, norma legala, desi protejeaza interesele salariatului, care nu este pus sa astepte la nesfarsit clarificarea situatiei orelor suplimentare, il si obliga totusi sa accepte in primul rand odihna drept element compensatoriu al muncii suplimentare depuse, urmand ca banii sa fie doar o reparatie subsidiara, functionand in conditiile stabilite de textul legal mentionat.
Pe de alta parte, nici interesele angajatorului nu sunt neglijate, intrucat textul ii ofera un termen de gratie de 60 de zile in care trebuie sa clarifice problema orelor suplimentare.
Avand in vedere calificarea pe care am facut-o – de norma imperativa – generata de nevoia protejarii unui interes public, nu se poate pune problema unei derogari de la textul legal mentionat anterior.
Portal Codul Muncii
Orele suplimentare si munca in zi de repaus
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML
