La jumatatea saptamanii in curs a fost adoptat proiectul prin care pensia nu poate fi cumulata cu salariul, iar angajatii din sectorul public care sunt si in pensie au obligatia ca in termen de 30 de zile de intrarea in vigoare a legii sa aleaga intre continurea activitatii pana la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, sau suspendarea contractului si iesirea la pensie.
"Guvernul a adoptat astazi (n.r. - 9 iunie) in sedinta de guvern proiectul de lege care reglementeaza conditiile in care angajatii isi pot prelungi, la cerere, viata activa pana la varsta de 70 de ani. Accentuez, este vorba de optiunea angajatilor aflati in pragul pensionarii si nicidecum de obligativitatea ca acestia sa isi continue activitatea la un loc de munca. Acest proiect este asumat de coalitia de guvernare si este un prim pas de reforma asumat si in Planul National de Redresare si Rezilienta, pentru a ajunge sa cream un cadru legal, care sa permita optiunea persoanelor ce indeplinesc conditiile de pensionare, sa ramana active si dupa varsta de 65 de ani, stimuland in felul acesta valorificarea experientei lucratorilor varstnici. In Romania sunt astazi peste 100.000 de persoane de peste 65 de ani care au contract de munca sau raport de serviciu conform declaratiilor depuse de catre angajatori", a precizat ministrul muncii, Raluca Turcan, la finalul sedintei de guvern.
Ministrul a amintit ca proiectul are ca obiective avantajul competitiv al fortei de munca aproape de pensie si fructificarea experientei angajatilor ajunsi in pragul legal al varstei de pensionare. In plus, potrivit ministrului, citat de Agerpres, creste astfel baza de contributivitate la sistemul de pensii printr-o masura stimulativ-optionala, in conditiile in care dupa implinirea varstei de 70 ani persoana poate solicita recalcularea pensiei in sistemul public, iar avantajul consta in majorarea punctelor lunare si anuale.
Cum arata noua procedura?
In opinia ministrului, proiectul sprijina angajatii care au varsta de pensionare si pot sa-si prelungeasca viata activa la cerere, fara a avea nevoie de acordul angajatorului, avand dreptul de a se pensiona oricand in intervalul de pana la implinirea varstei de 70 de ani.
"Pentru cei care opteaza sa activeze in sectorul public pana la varsta de 70 de ani sunt introduse o serie de reglementari speciale. Repet, ma refer la sectorul public. Pensia nu poate fi comulata cu salariul. Angajatii din sectorul public care sunt si in pensie au obligatia, atentie, aici au obligatia ca in termen de 30 de zile de intrarea in vigoare a legii sa opteze, fie isi continua activitatea pana la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, sau se suspenda contractul-raportul de serviciu si intra in pensie. Pentru cei care nu si-au exprimat aceasta optiune in termenul prevazut exista doua tipuri de consecinte: incetarea de drept a contractului individual de munca, a raportului de serviciu sau a actului de numire si recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlu de pensie, ca urmare a neindeplinirii obligatiei de a opta intre pensie si salariu", a explicat ministrul Muncii, potrivit aceleiasi surse.
Care sunt exceptiile din noul proiect?
Astfel, au fost introduse mai multe exceptii de la regula suspendarii pensiei pe perioada activitatii ca salariat in sectorul public, fiind vorba de persoanele alese in functii de autoritate sau demnitate publica sau a celor care au durata mandatului definita de constitutie si s-a mers pe aceasta varianta tocmai pentru ca legea sa fie constitutionala.
Totodata, s-au avut in vedere, arata sursa citata, mai multe tipuri de venit: persoanele care beneficiaza de drepturi de autor, conform legii drepturilor de autor si drepturilor conexe, personalul didactic pensionat incadrat in regim de plata cu ora, pensionarii incadrati in gradul III de invaliditate, membrii Academiei Romane, asistentii personali, asistentii personali profesionisti ai persoanelor cu handicap, asistentii maternali si ingrijitorii la domiciliu pentru persoana varstnica.
Noi obligatii si amenzi pentru angajatori
Sunt incluse in proiect si mai multe obligatii care revin angajatorului, precum si sanctiuni pentru neindeplinirea acestora: informarea salariatilor cu privire la drepturile pe care le au prin acest act normativ; incetarea raporturilor de munca daca se constata neindeplinirea de catre angajat a obligatiei de a opta intre pensie si salariu in termenul prevazut, cu o sanctiune de 100.000 lei; informarea casei de pensii competente asupra situatiei celor care au optat pentru mentinerea in activitate intr-un termen de 30 de zile de la exprimarea optiunii, sub sanctiunea unei amenzii de 10.000 lei.
Noul proiect adoptat urmeaza sa ajunga in Parlament pentru dezbaterea in regim de urgenta.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Contestatie documente cercetare accident de muncaIntrebare: Intrebarea initiala: Un angajat a fost la spital in data de 9 01.205 si a declarat ca in data de 8 s ar fi lovit, un palet s ar fi inclinat si l ar fi strans putin la torace, lucru pe care ni l a adus la cunostinta in data de 20.01.2025. Mentionez ca de atunci a stat nemotivat acasa, venind la munca doar in data de 15.01.2025, ziua de salariu, ca mai apoi in 20 sa ne declare scris si verbal ce ar fi patit... Am inceput cercetarea acestei asa zise accidentari si colegul cu care lucra impreuna...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Transferul intreprinderii. Cumul de functii la cedent si cesionarIntrebare: Preluam prin fuziune prin absorbtie niste salariati de la o intreprindere-unitate cedenta, proces care se incheie in vara. Intre timp am angajat cu contract partial unul din salariatii de la unitatea cedenta. Este posibil sa mai procedam asa cu 1, 2 salariati. Intrebarea mea este urmatoarea: Stiu ca transferul salariatilor de la unitatea cedenta se face astfel (in temeiul actului juridic): De catre unitatea cedenta in Revisal/Mutare contracte/Transfer contracte DE catre noi cei care preluam in...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<