Raspunderea patrimoniala a angajatorului fata de salariati

In cazul in care angajatorul este cel care isi prejudiciaza un salariat, raspunderea sa va fi foarte asemanatoare cu cea de drept comun. Aceasta deoarece angajatorul nu beneficiaza de masurile de protectie de care beneficiaza salariatii, care pot fi urmariti pentru pagubele produse numai in mod limitat.

Conditiile generale pentru angajarea raspunderii angajatorului sunt aceleasi ca si in cazul raspunderii salariatului fata de angajator:

– Existenta unei fapte ilicite
Poate fi vorba despre o actiune, cum este o concediere nelegala sau o suspendare nelegala a contractului de munca, ori de o inactiune, cum ar fi neacordarea unor drepturi banesti.

 
– Salariatul sa fi suferit un prejudiciu material sau moral
Potrivit art. 269 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007, publicata in Monitorul Oficial nr. 497 din 25 iunie 2007, angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile, contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
 

ATENTIE!
Angajatorul nu datoreaza despagubiri numai in ipoteza prejudicierii materiale a salariatului sau, ci si pentru eventualele prejudicii morale produse acestuia. Reglementarea nu este simetrica, in sensul ca salariatul nu va raspunde pentru prejudiciile morale pe care le-ar produce angajatorului sau.

Exemplu
Salariatul este concediat disciplinar pentru savarsirea abaterii constand in nerespectarea obligatiei de fidelitate fata de angajator. Instanta constata insa nelegalitatea concedierii deoarece, de fapt, salariatul nu si-a incalcat aceasta obligatie. Ca urmare, salariatul va putea pretinde nu numai acoperirea prejudiciului material suferit (salariul de care a fost lipsit in intervalul respectiv), dar si a prejudiciului moral, constand in afectarea reputatiei profesionale.

– Intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate
– Vinovatia angajatorului in savarsirea faptei

In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente.
Instantele au decis ca angajatorul va fi obligat si la dobanzi, datorate din ziua introducerii cererii de chemare in judecata de catre salariat.
 
Exemplu
Angajatorul ar putea fi obligat la despagubiri:
– in situatia in care angajatorul nu si-a executat obligatia de informare a persoanei selectate in vederea angajarii cu privire la clauzele esentiale ale contractului, in masura in care aceasta neexecutare l-a prejudiciat pe salariat (art. 19 din Codul muncii);
– in cazul in care se constata nevinovatia salariatului suspendat din functie pentru savarsirea unei fapte penale incompatibile cu functia detinuta (art. 52 alin. (2) din Codul muncii);
– in cazul nerespectarii oricareia dintre conditiile legale necesare pentru incheierea valabila a contractului individual de munca (art. 57 alin. (4) din Codul muncii);
– in cazul in care a dispus o concediere nelegala, anulata de catre instanta (art. 78 alin. (1) din Codul muncii);
– pentru intarzierea nejustificata a salariului sau neplata acestuia (art. 161 alin. (4) din Codul muncii);
– in cazul prejudicierii salariatului prin discriminarea acestuia la locul de munca (art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata in Monitorul Oficial nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificarile ulterioare) etc.

Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, angajandu-se raspunderea patrimoniala a acestuia.

S-a decis ca salariatul concediat nelegal este indreptatit sa obtina repararea prejudiciului moral pe care l-a suferit. Astfel, in cazul unui salariat concediat in mod nelegal, instanta a dispus nu numai reintegrarea in functie, dar si obligarea angajatorului la plata sumei de 10.000 de euro, ca echivalent al prejudiciului moral suportat de salariat. Salariatul concediat nelegal, avand functia de director al unei societati bancare, a dovedit ca a fost supus unor presiuni vatamatoare din punct de vedere psihic, cum ar fi suspendarea contractului de munca, retragerea sporului de fidelitate, refuzul concediului de studii. Aceasta situatie i-a lezat onoarea si demnitatea, salariatul bucurandu-se de prestigiu social, fiind cadru universitar si autor de lucrari stiintifice. (Curtea de Apel Pitesti, sectia civila, conflicte de munca si asigurari sociale, Decizia nr. 371/R-CM din 27 iunie 2006).

Observam ca, in speta, salariatul a facut doua probe:
– ca fapta angajatorului a fost deliberata, concedierea nelegala nefiind singura manifestare prejudiciabila a angajatorului, ci doar una dintr-un sir;
– ca salariatul se bucura in comunitate de un anumit prestigiu, de natura a fi afectat de faptele angajatorului, care au culminat (fara a se fi rezumat) la concedierea declarata de instanta ca nelegala.

De aici putem trage concluzia ca nu s-ar putea obtine daune morale daca aceasta proba dubla nu ar fi realizata de catre salariat. Este semnificativa si motivatia nelegalitatii concedierii: daca de exemplu o concediere disciplinara este declarata nula pentru un motiv procedural, desi salariatul savarsise abaterea disciplinara sanctionata, fapt retinut de instanta, consideram ca salariatul ar putea obtine reintegrarea, nu insa si daune morale.

De observat ca problema acordarii de daune morale salariatilor s-a ridicat si anterior modificarii art. 269 din Codul muncii, modificare prin care s-a prevazut expres posibilitatea unor astfel de despagubiri. In practica judecatoreasca, socotita contradictorie, a intervenit si Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. XL din 7 mai 2007, privind aplicarea dispozitiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii in legatura cu daunele morale pretinse de salariati in cadrul litigiilor de munca referitoare la atragerea raspunderii materiale a angajatilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 763 din 12 noiembrie 2007.

Potrivit art. 44 din Legea nr. 319/2006, a securitatii si sanatatii in munca, angajatorii raspund patrimonial si pentru victimele accidentelor de munca sau a bolilor profesionale, dar numai in masura in care daunele nu sunt acoperite integral prin prestatiile asigurarilor sociale de stat.